Mircea Geoana, secretarul general adjunct al NATO, a facut anuntul: „Avem absolut toate scenariile pe masa”

Publicitate

Mircea Geoana, numarul 2 al NATO a vorbit la Digi24 despre posibilitatea unui razboi intre Federatia Rusa si Ucraina, dar si ce ar presupune aceasta evolutie pentru Romania si celelalte state de pe flancul estic al aliantei.

„Nu avem o imagine completa asupra intentiilor reale ale presedintelui Putin. Ceea ce putem spune, pe baza informatiilor pe care le primim la nivelul tarilor aliate, este ca in clipa de fata, mobilizarea, organizarea, logistica si sustinerea fortelor rusesti din jurul Ucrainei, pe trei laturi ale Ucrainei, ar putea permite, in eventualitatea unui ordin din partea Kremlinului, o interventie militara in orice moment”.

„Nu spunem ca este ziua X sau Y, au fost speculatii cu privire la Jocurile Olimpice de iarna, noi nu lucram cu astfel de repere, lucram cu realitati de pe teren: in clipa de fata, Federatia Rusa a mobilizat forte considerabile, are toate elementele de comanda, control, logistica, sustinere, suport, un numar masiv de agenti infiltrati in Ucraina, cu miile, capabili sa genereze destabilizare, provocari si chiar incercari de schimbare a regimului politic, deci, astazi Federatia Rusa ar putea sa ia o decizie in acest fel”, a spus oficialul NATO

Publicitate

Mircea Geoana a mentionat ca Alianta Nord-Atlantica incurajaza „din toate puterile” dialogul si spera ca actuala criza isi va gasi pana la urma o rezolvare pe cale diplomatica. El spune ca daca Moscova si-ar face o analiza lucida, „la rece”, din punct de vedere al raportului cost-beneficiu, ar ajunge la concluzia ca ar avea de pierdut enorm in cazul unei noi incursiuni militare in Ucraina.

„Nu putem exclude riscul de razboi conventional in Europa. Romanii sunt aparati”

„Nu anticipam riscuri la adresa securitatii noastre, dar nu putem exclude riscul de razboi conventional in Europa, dupa atatea decenii, iar acest lucru creeaza, evident, preocupari”, a spus Geoana.

Adjunctul sefului NATO ii asigura pe romani ca evenimentul de vineri de la baza Mihail Kogalniceanu, cand secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a venit sa-i intampine, alaturi de presedintele Iohannis, pe primii soldati americani suplimentari trimisi in Romania, reprezinta o dovada „concreta, vizibila” in acest sens si este „un mesaj de descurajare la adresa Federatiei Ruse”.

„Deci, pentru romani, pentru polonezi, pentru flancul estic, pot sa spun extrem de clar ca nu sunt motive de preocupare. Apartenenta noastra la NATO este cea mai serioasa, adevarata, credibila garantie de securitate din istoria complicata a natiunii romane si din istoria complicata a acestei parti de Europa, care a fost intotdeauna la confluenta marilor puteri. Azi se dovedeste justetea deciziei noastre din 2004 (cand Romania a aderat la NATO – n.r.), la care am contribuit cu totii, o alegere istorica si pozitiva pentru romani”, a mai spus Mircea Geoana.

„Nu vreau sa intru in speculatii cu privire la dimensiunea de politica interna din Federatia Rusa, care e o dimensiune importanta in orice tara in care opozitia e trimisa la puscarie sau eliminata. E, poate, si un element de natura strategica, poate e un element legat de preturile la energie, poate e un element legat de schimbarile la conducerea unor tari importante din Europa, sunt multe calcule care pot sa fie agregate intr-o decizie finala. Eu nu pot sa speculez, dar pot sa constat efectele destabilizatoare la adresa securitatii europene” , a punctat Mircea Geoana.

„Mai este ceva care este, intr-un fel, ironic, daca putem vorbi de ironie in momente atat de complicat – tot ce si-a propus Federatia Rusa, cel putin la nivelul regiunii noastre si la nivel european, a avut un rezultat opus: a vrut mai putine trupe NATO pe flancul de est, acum sunt mai multe; o Ucraina care sa revina in sfera de influenta rusa, azi 65 la suta dintre ucraineni vor in NATO si UE; prezenta samavolnica a trupelor ruse in Transnistria, in estul Ucrainei si in Georgia, in tari suverane, a determinat, in fapt, o apropiere a acestor tari de Europa si de Occidentul democratic, liber si mai prosper.

Noi suntem extrem de doritori de dialog, observati cat de retinuti suntem in ceea ce facem, cat de atent este calibrata inclusiv prezenta americana sau aliata pe flancul estic, nu este provocatoare, nu venim cu trupe la nivelul celor mobilizate de Federatia Rusa. Federatia Rusa trebuie sa se decida: vrea sa aiba o relatie de confruntare cu noi? Credem ca e o decizie proasta, dar ne vom pregati in consecinta. Doreste sa revina la o relatie constructiva cu Occidentul? Suntem dispusi si interesati de o relatie predictibila. Nu trebuie sa ne iubim cu Federatia Rusa ca sa putem sa coexistam intr-o maniera predictibila, respectand reguli si incercand sa ne aparam interesele fiecare dintre noi”, mentionat Geoana.

NATO nu poate fi santajata

„Nu cred ca cineva de la Kremlin, chiar si in cea mai optimista varianta, si-ar putea inchipui ca NATO ar putea renunta la pricipiile care constituie codul nostru genetic si, mai mult decat atat, arhitectura de securitate – la care si Federatia Rusa a contribuit – in Europa. Dreptul de a-ti alege in mod suveran aliantele si directia politicii externe este consfintit in documente europene. Usile deschise sunt, in esenta, corolarul acestui adevar juridic international la care Federatia Rusa este parte. Iar cand vorbim de indivizibilitatea securitatii, pe care partea rusa o invoca, este o legitima preocupare din partea fiecarui stat din Europa, dar acest lucru nu inseamna sa ai mai multa securitate tu pe spatele vecinului tau.

Daca este santaj undeva, este la adresa poporului ucrainean, la adresa vecinilor sai. Si nu cred ca vor obtine cedare din partea acestei natiuni care in 30 de ani de independenta si-a cladit o constiinta nationala, rezilienta, rezistenta, adica exact opusul a ceea ce dorea”, a mai declarat oficialul NATO.

„Avem absolut toate scenariile pe masa, inclusiv scenarii non-militare – destabilizare, atacuri cibernetice masive, atacuri hibride, provocari, o forma de rasturnare a regimului democratic de la Kiev – dar si variante mai masive, care ar antrena refugiati. Lucram cu Uniunea Europeana, suntem pregatiti, avem masuri anticipative luate, prudente, vigilente, si militar, si economic, si social.

Daca Rusia va interveni din nou militar in Ucraina, putem garanta ca vor exista sanctiuni extrem de severe – financiare, tehnologice, inclusiv chestiuni legate de diversificarea surselor de alimentare cu gaz”, a spus Geoana.

„Daca Federatia Rusa va lua contramasuri la sanctiunile pe care suntem obligati sa le adoptam, vor exista si consecinte. Pietele gazului vor deveni probabil mai nervoase, dar nu anticipam costuri severe, chestiuni structurale de piata, insa trebuie sa spunem ca vor exista marginal si consecinte, n-avem voie sa nu le spunem oamenilor adevarul. Daca nu am face nimic si ne-am uita fiecare la interesul propriu si nu am intelege ca este un precedent care poate sa conduca la alte astfel de actiuni viitoare inseamna ca intram intr-o logica in care nu ne mai aparam propriile interese si propriile valori si pana la urma, economia, societatea, democratia si modul nostru de a trai intr-o tara libera. Deci, este un moment important”, a conchis Mircea Geoana.

„Federatia Rusa este un stat important si nu este nevoie sa recurga la astfel de demersuri anacronice, brutale, militariste, ca sa-si avanseze interesele in Europa. Suntem dispusi la dialog constructiv, mutual, benefic pentru ambele parti si ii invitam la masa dialogului”, a spus Mircea Geoana pentru sursa citata mai sus.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.