Mihaela Bilic avertizeaza: “Ciresele sunt primele”. De ce trebuie sa fim atenti la consumul acestor fructe

Medicul Mihaela Bilic avertizeaza asupra consumului de cirese in aceasta perioada. Nutritionistul spune ca acestea se afla pe primul loc al fructelor care ingrasa. Totusi, daca nu avem probleme cu silueta, exista numeroase beneficii pentru sanatate.

Medicul nutritionist Mihaela Bilic, despre riscul foarte mare in cazul unui consum exagerat de cirese, din cauza cantitatii de zahar pe care o contine acest fruct.

“Ciresele, pepenii si strugurii sunt bomba!”

“Pe un podium al fructelor care ingrasa, ciresele sunt primele. La toamna vor fi strugurii care bat orice. Iar acum mi se pare ca ciresele, prin aceste ameliorari de soi, mi se par ca sunt atat de dulci, imi par aproape gretos de dulci, parca sunt confiate.

Publicitate

Adica sunt din ce in ce mai mari, mai dulci, si nu neaparat ca au fost cu pesticide, ci pentru ca, sunt sigura, soiurile au fost ameliorate. Adica greu mai gasesti ciresele alea apoase si fara gust pe care le aveau bunicii nostri in curte.

Iar cireasa e grea. Un kilogram de cirese e un castron un pic mai mare. Capsunile macar nu au risc pentru silueta. Dar ciresele, pepenii si strugurii sunt bomba!”, a mentionat Mihaela Bilic la Digi24.

5 beneficii pentru sanatate ale cireselor

Consumate in cantitate moderata, ciresele aduc numeroase beneficii organismului.

Ajuta la reglarea tensiunii arteriale

Ciresele ajuta la reglarea tensiunii arteriale, deoarece sunt bogate in potasiu, care ajuta la eliminarea excesului de sodiu din organism. Totodata, ciresele contin si quercetina, bioflavonoid important pentru organism, care ajuta la relaxarea vaselor de sange si reglarea tensiunii sistolice si diastolice.

Publicitate

Un ajutor natural pentru somn

Un fapt mai putin stiut este ca ciresele se numara printre cele cateva alimente bogate in melatonina, hormon care scade temperatura corpului si induce starea de somnolenta, motiv pentru care sunt recomandate persoanelor care sufera de tulburari de somn.

Estompeaza durerile musculare

Cercetarile arata ca ciresele sunt utile in calmarea durerilor musculare. Asadar, numerosi atleti consuma suc de cirese inainte de competitii si antrenamente, pentru o recuperare mai rapida si mai putin dureroasa. Acest lucru se datoreaza aportului mare de antioxidanti din compozitia cireselor, care ajuta la scaderea inflamatiei din corp si, astfel, sustine si atenuarea durerilor.

Intarzie aparitia semnelor imbatranirii premature

Pe langa potasiu si quercetina, ciresele sunt bogate si in betacaroten, un antioxidant foarte important pentru organism care are, printre altele, proprietati anticancerigene, antiinflamatoare si anti-aging, deoarece are rol de protectie impotriva razelor solare.

De altfel, ciresele sunt fructele cu cel mai mare continut de antioxidanti. Acestia lupta impotriva radicalilor liberi, care cauzeaza aparitia semnelor imbatranirii premature si a stresului oxidativ. Potrivit cercetatorilor, un pahar de suc de cirese pe zi are capacitatea de a incetini procesul de imbatranire.

Amelioreaza durerile articulare

Un alt beneficiu important al cireselor este ca amelioreaza durerile articulare. Fie ca este vorba despre gonartroza sau despre artrita, durerile articulare pot fi calmate printr-o cura cu suc de cirese, consumat de doua ori pe zi, timp de 3 saptamani la rand.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.