Presedintele rus Vladimir Putin i-a transmis sambata „cele mai sincere felicitari” regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, dupa ce acesta din urma a fost proclamat oficial monarh la o ceremonie plina de fast la Londra.
„Va rugam sa primiti cele mai sincere felicitari ale mele pentru urcarea dumneavoastra pe tron”, a spus Putin intr-o telegrama adresata noului rege, a spus Kremlinul. „Ii doresc Majestatii Voastre succes, sanatate puternica si mai presus de toate cele bune.”
Charles al III-lea a fost proclamat, astazi, oficial, rege al Marii Britanii, intr-o ceremonie solemna la Londra. El si-a asumat, insa, rolul de monarh de indata ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, s-a stins din viata.
Publicitate
Charles al III-lea a fost proclamat rege in timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care are loc la Palatul St. James din Londra.
Proclamarea a fost urmata de exclamatia „God save the King” din partea publicului. Regele Charles al III-lea a sustinut un scurt discurs, iar apoi a citit si semnat documentul prin care a fost proclamat suveran britanic, in cea de-a doua parte a ceremoniei de la Palatul St James din Londra. In Calitate de membri ai Consiliului Privat – autoritati politice si sociale care il sfatuiesc pe rege, o mostenire a trecutului care in prezent este mai ales simbolica, noteaza EFE – la eveniment sunt prezenti Camilla, in calitate de regina consoarta, si arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primatul Bisericii Anglicane. Acesta a fost primul act oficial al lui Charles al III-lea ca sef al statului si este diferit de incoronare, o ceremonie extrem de fastuoasa care este de asteptat sa aiba loc in urmatoarele luni.
„Mama mea a dat un exemplu al iubirii de-o viata si al serviciului altruist. Domnia mamei mele a fost fara precedent ca durata, dedicare si devotament. Chiar acum cand jelim, ii multumim pentru aceasta viata de credinta. Sunt profund constient de aceasta mostenire profunda si de datoriile si responsabilitatile serioase care imi revin acum mie”, a declarat Regele Charles al III-lea in discursul sau, potrivit BBC. S-a angajat sa urmeze „exemplul” mamei sale, Elisabeta a II-a, decedata joi la varsta de 96 de ani la Balmoral, in Scotia. Noul suveran s-a angajat sa respecte principiile constitutionale si sa se puna in slujba cetatenilor.