Printul Charles a devenit OFICIAL Regele Charles!

Charles al III-lea a fost proclamat, astazi, oficial, rege al Marii Britanii, intr-o ceremonie solemna la Londra. El si-a asumat, insa, rolul de monarh de indata ce mama sa, regina Elisabeta a II-a, s-a stins din viata. Noul suveran a rostit ieri primul sau discurs catre natiune. I-a adus mamei sale un omagiu emotionant si s-a angajat sa-si serveasca tara cu „loialitate, respect si iubire”.

Mii de oameni l-au intampinat pe Charles al III-lea in fata palatului Buckingham, unde a sosit pentru prima data in calitate de monarh, insotit de regina consoarta, Camilla. L-au salutat cu ovatii, aplauze si au intonat spontan imnul britanic care se incheie, acum, cu fraza „Dumnezeu sa-l ocroteasca pe Rege”. „Au fost multe momente emotionante, oamenii l-au luat in brate, l-au sarutat chiar si i-au cantat regelui, in centrul Londrei”.

Charles al III-lea a fost proclamat rege in timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care are loc la Palatul St. James din Londra.

Proclamarea a fost urmata de exclamatia „God save the King” din partea publicului. Regele Charles al III-lea a sustinut un scurt discurs, iar apoi a citit si semnat documentul prin care a fost proclamat suveran britanic, in cea de-a doua parte a ceremoniei de la Palatul St James din Londra. In Calitate de membri ai Consiliului Privat – autoritati politice si sociale care il sfatuiesc pe rege, o mostenire a trecutului care in prezent este mai ales simbolica, noteaza EFE – la eveniment sunt prezenti Camilla, in calitate de regina consoarta, si arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primatul Bisericii Anglicane. Acesta a fost primul act oficial al lui Charles al III-lea ca sef al statului si este diferit de incoronare, o ceremonie extrem de fastuoasa care este de asteptat sa aiba loc in urmatoarele luni.

Publicitate

„Mama mea a dat un exemplu al iubirii de-o viata si al serviciului altruist. Domnia mamei mele a fost fara precedent ca durata, dedicare si devotament. Chiar acum cand jelim, ii multumim pentru aceasta viata de credinta. Sunt profund constient de aceasta mostenire profunda si de datoriile si responsabilitatile serioase care imi revin acum mie”, a declarat Regele Charles al III-lea in discursul sau, potrivit BBC. S-a angajat sa urmeze „exemplul” mamei sale, Elisabeta a II-a, decedata joi la varsta de 96 de ani la Balmoral, in Scotia. Noul suveran s-a angajat sa respecte principiile constitutionale si sa se puna in slujba cetatenilor.

Primul discurs al Regelui Charles al III-lea

Inainte de a se adresa pentru prima data natiunii, noul suveran al Marii Britanii a primit-o in audienta pe sefa guvernului, Liz Truss, care, si ea, abia si-a inceput mandatul. Numirea ei a fost ultimul act oficial al reginei Elisabeta a II-a. Discursul regelui a fost dedicat, in cea mai mare parte, mamei sale, careia i-a promis sa-i urmeze exemplul. „Asa cum a facut regina cu atat de neclintit devotament, si eu, acum, ma angajez solemn ca, in timpul pe care mi-l va mai lasa Dumnezeu, sa sustin principiile constitutionale din inima natiunii noastre”, a declarat Regele Charles al III-lea.

Monarhul a anuntat ca i-a conferit fiului sau, William, devenit mostenitor al coroanei, titlul traditional de Print de Wales. Sotia sa Catherine devine si ea printesa de Wales, titlu ce nu a mai fost folosit de la moartea tragica a printesei Diana. Regele nu l-a omis nici pe printul Harry, chiar daca acesta si sotia sa Meghan au renuntat la titlurile regale.

„Stiu ca noul nostru Print si Printesa de Wales vor continua sa inspire si sa indrume dezbaterile noastre nationale, sa-i ajute pe marginali sa ajunga in centru, unde pot primi ajutor vital. Doresc, de asemenea, sa-mi exprim iubirea pentru Harry si Meghan, care continua sa-si faureasca vietile dincolo de Ocean”, a precizat Regele Charles al III-lea.

Discursul s-a incheiat cu noi si emotionante cuvinte de multumire pentru cea care a fost, timp de decenii, simbolul natiunii britanice. „Pentru draga mea mama: in momentul in care iti incepi ultima calatorie pentru a te alatura dragului meu tata, doresc sa-ti spun doar atat: iti multumesc!”, a mai spus Regele Charles al III-lea.

Urmarit cu atentie in intregul Regat, discursul i-a impresionat chiar si pe cei care, din diverse motive, nu aveau asteptari prea mari de la noul monarh. „A fost un moment semnificativ. Eu nu sunt prea regalista de felul meu, dar am avut un sentiment maret. Mai ales ca (n.r. Regina) a domnit atat de mult”, marturiseste o femeie. „Stiu ca a fost criticat mult in trecut si asa mai departe. Dar, sincer, chiar a inceput bine. Trebuie sa-i uram tot ce poate fi mai bine. Este regele nostru. Dumnezeu sa-l ocroteasca pe rege!”, spune un englez.

Inregistrarea discursului regal a fost difuzata si in catedrala St. Paul din Londra, in cursul unei slujbe solemne in memoria defunctei regine. Au fost prezenti aproape 2.000 de oameni, intre care prim-ministrul si toti membrii guvernului.

Charles al III-lea, proclamat azi Rege al Marii Britanii

Astazi, Charles al III-lea va fi proclamat, oficial, rege si va depune juramantul in fata Consiliului Privat. Pentru prima data in istorie, evenimentul va fi transmis in direct la televiziune. Proclamatia va fi citita la palatul St. James si la resedinta lordului primar al Londrei, precum si in capitalele Scotiei, Tarii Galilor si Irlandei de Nord. Ceremonia incoronarii propriu-zise va avea loc peste cateva luni.

Publicitate

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.