Veste proasta, din pacate! Alexandru Rafila a facut anuntul: „Putem vorbi de valul sase”

Publicitate

Numarul cazurilor noi de COVID va continua sa creasca pana la mijlocul lunii august, potrivit estimarilor facute de Ministerul Sanatatii, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, despre valul 6 al pandemiei

Acesta a mentionat ca pana la toamna, Romania se va confrunta cu un val sase al pandemiei de COVID-19.

„Putem vorbi de valul sase, dar, deocamdata, suntem in cursul verii, pana la toamna mai avem vreo doua luni.

Publicitate

Deci, e clar ca in aceasta perioada trebuie sa fim pregatiti sa putem sa raspundem provocarilor acestui val sase, generat de tulpini mai transmisibile. Din fericire, nu sunt mai patogene, in sensul ca formele de boala pe care le produc sunt, in general, usoare.

Am ajuns, deja, in Romania la 25.000 de cazuri pe saptamana, estimam ca va exista in continuare o crestere, probabil, spre jumatatea lunii august, iar acest lucru trebuie sa mearga in paralel cu un sistem de sanatate pregatit, mai ales in zona sa ambulatorie, sa preia pacientii cu forme usoare sau medii care au nevoie de evaluare si de tratament”, a declarat Rafila, pentru DCnews.

Ce spune ministrul Sanatatii despre introducerea unor noi restrictii

Ministrul a adaugat ca va fi aplicat scenariul din valul anterior. „Aplicam acelasi scenariu din valul anterior, care a permis mentinerea spitalelor functionale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacientilor COVID si, pe de alta parte, a permis accesul pacientilor cu alte patologii la asistenta medicala. Cam asta ar trebui sa fie filozofia”, a explicat ministrul.

Referitor la introducerea obligativitatii purtarii mastii de protectie sanitara, Alexandru Rafila a precizat ca, in prezent, in unitatile sanitare si in cabinetele medicilor de familie exista, potrivit reglementarilor in vigoare, aceasta regula pentru a preveni infectiile nosocomiale, inclusiv infectia cu noul coronavirus.

„Daca discutam despre masca, in general, insa, in spatiile inchise, aglomerate si in mijloacele de transport in comun, noi nu putem face decat o recomandare in momentul de fata, dar, in mod evident, daca va exista o situatie care sa puna in pericol sistemul de sanatate, (…) sigur ca noi vom prezenta aceasta situatie, iar Guvernul Romaniei este indrituit sa ia masurile pe care le considera necesare intr-un astfel de context”, a mai explicat ministrul Sanatatii.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.