Incendiu puternic la Spitalul Judetean Suceava. A fost activat Planul Rosu de Interventie

Un incendiu puternic a izbucnit in noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Judetean Suceava, la Sectia Ginecologie. Flacarile au izbucnit la etajul patru al unitatii medicale iar sute de pacienti au fost scosi din saloane in miezul noptii. Sase etaje au fost evacuate din cauza fumului dens care a ajuns peste tot.

Printre bolnavii aflati in pericol au fost mame, copii si nou nascuti. Din fericire nimeni nu a fost ranit.

”Al meu are cinci ani, era in perfuzii, asa l-au luat si au fugit. Era si fum, nu se vedea nimic”, a spus tatal unuia dintre copiii evacuati.

Publicitate

Incendiul s-a produs pe sectia Obstetrica-Ginecologie

Focul a izbucnit intr-un salon de la etajul patru al spitalului, la sectia de Obstetrica-Ginecologie. 40 de paciente erau internate acolo. Medicii si asistentele au fost primele care au intervenit pentru a stinge flacarile dar fumul se extindea rapid. In doar cateva minute a ajuns pana la etajul noua.

”In urma cu cca. 15 minute (ora 00:45) prin SNUAU 112 a fost sesizata producerea unui incendiu la etajul 4 al Spitalului Judetean Suceava (Sectia ginecologie)

La fata locului au fost dirijate echipaje de ordine publica pentru asigurarea zonei si sprijinirea echipajelor ISU in vederea evacuarii eventualelor victime.

Actiunile sunt in dinamica”, a declarat Alin Galeata, purtator de cuvant ISU Suceava.

A fost activat planul rosu

Pompierii au activat planul rosu de interventie si au chemat in sprijin si colegi de la alte subunitati din judet. Din fericire, au reusit sa stinga rapid focul.

”S-a manifestat cu degajari mari de fum, astfel ca prioritatea noastra numarul unu a fost evacuarea tuturor persoanelor din aceasta zona. Toti pacientii care au evacuati au fost dusi undeva in zona Primiri Urgente”, a mai spus Alin Galeata.

”Sunt jos la parter, nu ii lasa sa iasa afara, sunt cu ei in brate. Cu nou nascutii in brate, cu paturi pe ei”, spune un parinte.

329 de pacienti au fost evacuati

In total, 329 de pacienti au fost evacuati. 227 de adulti si peste 100 de copii. Printre ei s-au numarat si 57 de nou nascuti. Doar o minune a facut ca nimeni sa nu pateasca nimic.

”Nu sunt pacienti afectati fizic. Se evalueaza daca fiecare pacient este in deplina siguranta si, de asemenea, acum isi stabilesc cele mai rapide masuri de relocare”, a declarat Irina Vasilciuc, administrator judetul Suceava.

Nuse cunoaste cauza incendiului.

”Nu stim deocamdata cauza, este in curs de identificare. Banuim ca de la un sistem de alarmare de la patul pacientului”, spune Dan Teodorovici, purtator de cuvant Spitalul Judetean Suceava.

Publicitate

Spitalul avea toate avizele

Conducerea spitalului si autoritatile locale spun ca unitatea medicala avea toate avizele necesare.

”Etajul patru are toate autorizatiile necesare, printre care si autorizatie de incendiu”, a mai spus purtatorul de cuvant al spitalului.

”Pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu, izbucnit la Spitalul Judetean de Urgenta Suceava. Initial, la fata locului s-au deplasat fortele si mijloacele de la Detasamentul de Pompieri Suceava (5 autospeciale cu apa si spuma, o descarcerare usoara, o autoscara de interventie la inaltime, o ambulanta SMURD B2 si o Autospeciala de Transport Personal si Victime Multiple – ATPVM), ulterior fiind activat si Planul Rosu de Interventie.

Astfel, pe langa subunitatile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse si de la Inspectoratele pentru situatii de urgenta Botosani si Iasi, in total, fiind alocate interventiei, etapizat, 7 autospeciale cu apa si spuma, 8 ambulante SMURD, 3 autoscari de interventie la inaltime, 5 Autospeciale de Transport Personal si Victime Multiple, 2 autospeciale de interventii complexe si un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, in sprijin, au intervenit si 9 echipaje ale Serviciului de Ambulanta Judetean Suceava.

Deoarece incendiul a fost localizat in timp scurt, din totalul fortelor si mijloacelor alocate, o parte au fost intoarse la baza. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacara si degajari de fum, la elemente combustibile ale instalatiei electrice (izolatie cabluri) si ale instalatiei de ventilare, dispuse in planseul holului de la etajul IV (Sectia Obstetrica-Ginecologie), in dreptul salonului nr. 7.

Din fericire, nu s-au inregistrat victime. Concomitent cu actiunea de stingere, s-au derulat misiunile de cautare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor (pacienti, personal medical si auxiliar) de la nivelul etajului IV si de la etajele superioare (V-IX).

Pe parcursul interventiei au fost evacuati, de catre pompierii militari si de catre personalul de pe locul de munca, 329 de pacienti, dintre care, 102 copii (57 nou-nascuti). Pacientii au fost evacuati pe sectiile de la etajele inferioare si in Unitatea de Primiri Urgente. Acestia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicatii cu fum si gaze toxice.

Incendiul a fost localizat la ora 0:42, iar lichidarea acestuia a fost declarata 10 minute mai tarziu.

Cauza probabila de izbucnire a flacarilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric (care facea parte din agregatul de ventilare) cu defectiuni”, scrie in comunicatul emis presei.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.