Enel a facut anuntul pentru milioane de romani. Ce va aparea pe facturile din luna februarie

Enel, noutate majora pentru toti clientii. Modificarile de pe facturile companiei vor fi resimtite chiar in luna curenta.

Enel anunta schimbari importante pentru utilizatori. Reprezentanta companiei, Ioana Krekan, Manager Activare si Facturare, a transmis ca acestea vor aparea pe facturile din februarie.

Enel, noutati importante pentru toti clientii. Modificarile de pe facturi vor fi resimtite chiar acum

La inceputul lunii ianuarie, Enel a emis facturi pentru prima jumatate a lui decembrie 2022. Ioana Krehan a precizat ca ultimele doua saptamani din decembrie vor aparea pe factura din februarie, ca urmare a noilor prevederi legislative privind calcularea plafonarii preturilor la energie electrica.

Publicitate

Din data de 16 decembrie 2022 au intrat in vigoare noi reguli pentru plafonarea preturilor, iar pentru a se aplica corect, acestea trebuie implementate in sistemul informatic. De asemenea, plafonarea se va aplica lunar, nu se vor cumula consumurile.

In decembrie 2022 se va aplica plafonarea corespunzatoare tinand cont de ambele masuri legislative aplicate in aceasta luna.

Care sunt preturile la energie electrica

„Clientii care consuma intre 0 si 100 kW/ luna vor plati pe kW 0,68 lei, in timp ce clientii care consuma intre 100 si 300 kW / luna vor plati 0,80 lei pe kW/ ora pentru primii 255 kW, iar ce depaseste 1,33 lei sau pretul din contract.

Ultima categorie, clientii care consuma peste 300 kW / luna, in cazul acestora pretul pe care il vor plati este de 1,3 lei sau pretul din contract daca acesta ii avantajeaza mai mult”, a declarat Ioana Krehan pentru dcnews.ro.

In cazul facturilor la gaze naturale, reprezentantul Enel a subliniat ca nu exista modificari. Cu toate acestea clientii casnici vor plati suma de 0,33 lei / kWh.

Publicitate

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.