Mama fetitei de aproape 2 anisori din Iasi care a decedat la spital dupa ce a fost torturata, risca inchisoarea pe viata. La fel si concubinul ei, care participa la chinuirea copilei, bagata in masina de spalat sau lada frigorifica, printre altele.
Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au trimis in instanta dosarul in care mama Sophiei si concubinul acesteia sunt acuzati de omor calificat si tentativa la omor calificat, fapte pedepsite cu minim 15 ani de inchisoare sau inchisoarea pe viata, relateaza Ziarul de Iasi.
Procurorii au schimbat pe parcursul cercetarilor incadrarea juridica a faptelor, dupa ce prima data cei doi erau cercetati pentru vatamare corporala din culpa si rele tratamente aplicate minorului, fapte pentru care puteau primi si pedepse cu suspendare.
Publicitate
Cazul de la Iasi a ingrozit o tara intreaga. Sohia a murit la spital, dupa ce a stat cinci zile in coma de gradul IV, cu stop cardiorespirator si multiple fracturi. Se inecase in cada, a zis atunci mama ei, dar ce aveau sa descopere apoi anchetatorii s-a dovedit a fi de-a dreptul ingrozitor.
Conform procurorilor, in perioada aprilie- septembrie 2021, cei doi au torturat-o aproape zilnic pe Sophia. Dupa despartirea parintilor, fetita ramasese in grija mamei, care incepuse o noua relatie cu actualul concubin, ce avea deja doi copii.
Sophia era batuta in mod repetat, izbita cu capul de gresie sau chiar muscata de tatal vitreg. Fetita a fost bagata in masina de spalat aflata in functiune sau in lada frigorifica si lasata acolo, de catre propria ei mama.
Filmau torturile la care o supuneau pe fetita, in fata celorlalti doi copii
Fetita era maltratata de fata cu ceilalti doi copii, ca ”exemplu”, iar o buna parte din chinurile infioratoare la care a fost supusa erau filmate, anchetatorii descoperind zeci de poze si filmari in acest sens.
Expertizele psihiatrice solicitate de procurori nu au identificat nicio afectiune care sa poata oferi vreo explicatie comportamentului celor doi.
Ei vor fi judecati in stare de arest, Tribunalul urmand sa stabileasca primul termen al procesului.
Publicitate