Alerta ANM. Meteorologii anunta cod galben de ploi torentiale, furtuni si grindina

Administratia Nationala de Meteorologie(ANM) a emis o ATENTIONARE METEOROLOGICA de COD GALBEN pentru perioada 4 mai, ora 12:00 – 4 mai, ora 21:00. Meteorologii anunta instabilitate atmosferica temporar accentuata pentru jumatate de tara.

Publicitate

ATENTIONARE METEOROLOGICA- COD GALBEN

Interval de valabilitate: 04 mai, ora 12 – 04 mai, ora 21

Fenomene vizate: instabilitate atmosferica temporar accentuata

Zone afectate: conform textului si hartii

In intervalul mentionat la munte, in Banat, Crisana, Transilvania, nordul Munteniei si al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferica accentuata, ce se va manifesta prin frecvente descarcari electrice, averse ce vor avea si caracter torential, intensificari de scurta durata ale vantului si izolat grindina. In intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitatile de apa vor depasi 20…30 l/mp.

Nota: Astfel de fenomene vor fi pe arii restranse si in restul teritoriului.

PROGNOZA METEO SPECIALA PENTRU BUCURESTI

Vremea va fi predominant frumoasa si normala din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare dupa-amiaza si seara, cand vor fi posibile averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Temperatura maxima, in crestere fata de ziua precedenta, va fi de 21…22 de grade.

Publicitate