Vesti noi despre starea de sanatate a actorului Alexandru Arsinel: „Sa nu ma prabusesc”

Publicitate

Dupa ce a fost dus de urgenta la spital, dar a refuzat internarea, Alexandru Arsinel face noi declaratii.

Potrivit Fanatik, actorul nu se simte bine. Acesta a vorbit despre problemele cu care se confrunta.

”Ma simt prost! Nu stiu ce tratamente exact iau, ce fac, dar ca stare fizica ma simt prost! Nu sunt doctor, nu realizez daca ma simt mai bine sau nu, conform consultatiilor. Dar stiu ca atunci cand ma scol, ma clatin.

Publicitate

Trebuie sa ma concentrez sa nu ma prabusesc sau ca sa pot ajunge la locul pe care mi-l fixez ca trebuie sa il cuceresc. Chiar daca e vorba de un scaun”, a spus Alexandru Arsinel.

Starea precara de sanatate l-au facut pe marele actor sa nu mai urce pe scena teatrului intr-un spectacol care era programat pentru zilele trecute.

”S-a intamplat, pentru prima oara in viata mea, spre bucuria unora (se refera la controversele care au aparut in ultimele luni, n.red.), sa nu ajung la un spectacol. Niciodata nu am ratat un spectacol! E prima oara! Nu a fost nicio placere pentru mine. In viata mea am jucat pe scena acestui teatru sute de spectacole, am avut sute de turnee in strainatate, nu am lipsit niciodata”, a mai spus maestrul.

“Dus pe brate am ajuns acasa”

”De la operatia de transplant m-au adus acasa. Am ajuns apoi la directie (la Teatrul de Revista Constantin Tanase, n. red.) pe canapea, iar de acolo iscaleam ca director, iar tot de acolo coboram la scena, ca actor. Adica nu am suportat ideea sa imi reproseze cineva ca nu am jucat.

Efectiv, in ziua aceea in care aveam spectacol am repetat, greu, apoi dus pe brate am ajuns acasa, si bine-inteles, dar tot am vrut sa joc. Nu am putut”, a marturisit Alexandru Arsinel.

Alexandru Arsinel, carat pe brate de colegii de la teatru

„Incerc sa adun intalniri medicale ca sa ma pot face repede cat mai bine. Sunt cu baiatul meu, caut o clinica pentru recuperare fizica, recuperare medicala. Nu ma mai intrebati, in 60 de ani de teatru nu am lipsit niciodata. Ei trebuie sa gaseasca ceva, este mana cereasca sa zica ca a lipsit de la teatru Arsinel. Cand am avut transplant si am avut probleme medicale am lipsit, dar acum au mancat rahat, sa comenteze ca am lipsit. Am repetat dupa amiaza spectacolul, iar seara trebuia sa fiu la spectacol, dar n-am putut, mi s-a facut rau, am avut vertij, nu am putut sa ma tin pe picioare, nu am putut sa ma deplasez, din pacate. Eu la asta ma refer, imi e atat de urat sa comentez treaba asta cum nu va puteti da seama.”, a declarat Alexandru Arsinel pentru Click!.

Alexandru Arsinel, de urgenta la spital.

In seara zilei de 1 februarie 2022, Alexandru Arsinel a chemat Ambulanta, cerand sa fie dus la spital. ”A fost o slabiciune, iar tata asa s-a obisnuit, in momentul in care simte ceva, cheama Salvarea si cere sa fie dus la spital pentru investigatii. Si foarte bine face, nu mai este chiar tanar”, a spus fiul actorului, Bogdan Arsinel.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.