Veste proasta pentru romani. Cine ar putea ramane fara locul de munca

Ministrul Muncii, Marius Budai, a spus la Antena 3 ce se va intampla cu salariile romanilor si cu contractele de munca. Reprezentantul Guvernului a explicat care este capcana din contractele part-time .

Conform noului Cod Fiscal, incepand cu 1 august, a intrat in vigoare suprataxarea contractelor part-time. Din aceasta cauza firmele, mai ales cele mici, nu isi mai permit sa plateasca noile sume percepute de statul roman.

Astfel, sute de mii de romani, printre care bone, femei care fac curatenie sau gradinari, IT-isti, jurnalisti, ar putea sa aiba venituri mai mici sau chiar sa fie concediati, dupa ce guvernul a decis ca pentru contractele part-time, sa se plateasca contributii si impozit la nivelul salariului minim.

Ce spune ministrul Muncii, Marius Budai

„Este un prim pas pe care l-am facut cu cei din agricultura instituind salariul minim de 3.000 de lei cu o fiscalitate mai mica.

Al doilea pas a fost punerea la dispozitie a mediului privat posibilitatea majorarii salariului minim cu 200 de lei care sunt netaxabili.

Si al treilea pas demaram o discutie acum la sfarsit de an in consiliu cu partenerii sociali, sindicatele si patronatele pentru a identifica o solutie, astfel incat de la 1 ianuarie sa avem o majorare a salariului minim”, a spus ministrul Muncii.

„Mi-e greu sa inteleg cum cineva poate trai dintr-un contract part-time cu salariul minim”

„Zilnic mii de contracte de munca se transforma din part-time in contracte cu norma intreaga, lucru care s-a mai intamplat odata cand am introdus aceasta masura.

Colegul meu, Adrian Caciu, ministrul de Finante, a spus clar ca daca in implementare masurilor mai gasim anumite exceptii pe care trebuie sa le facem de la aceasta lege putem discuta, insa imi este foarte greu sa inteleg cum cineva poate trai dintr-un contract part-time cu salariul minim”, a precizat reprezentantul Guvernului.

De ce romanii au pensia minima

„Cand am fost director la o casa de pensii la Botosani realizam audiente la televiziunea locala. Primeam telefoane de la cetateni unde raspundeam pe loc sau a doua zi. Organizam si audiente in judet si discutam cu pensionarii pentru a le cunoaste problemele. Erau multe discutii cu ‘am lucrat 20-30 de ani si am pensia minima’.

Peste 10.000 de dosare le-am luat fila cu fila. Ce am gasit acolo este tragic. Timp de 15-20-25 de ani la unii stagiul de cotizare in cel mai bun caz salariul minim norma intreaga, dar majoritatea cu fractiune de norma, adica acel lucru cu 2 lei pe hartie si 5 in mana. Acest lucru se va rasfrange supra actualilor lucratori cand vor iesi la pensie. (…)

Nu poti sa tii un om la munca 8-10 ore si sa il platesti cu jumatate de norma”, a spus Marius Budai pentru sursa citata mai sus.