— Daniela… fasolea asta a venit din gospodaria lui Nicolae.
Am crezut ca nu auzisem bine.
— A lui Nicolae?
— Da.
Tanti Ileana tinea telefonul intr-o mana si verigheta in cealalta.
Se uita cand la inel, cand la sacul cu fasole de sub taraba.
— Mariana tocmai mi-a spus de unde o are.
— Dar cum a ajuns fasolea lui Nicolae la ea?
Ileana s-a asezat din nou.
— Nicolae a murit acum doi ani.
Am tacut.
— Imi pare rau.
— A avut copii, nepoti, o familie. A avut viata lui. Asa cum am avut-o si eu pe a mea.
Dupa moartea lui, fiica lui Nicolae incepuse sa faca ordine in gospodaria ramasa in sat.
Intr-o magazie mai erau cativa saci cu porumb si fasole uscata.
O parte fusesera impartiti rudelor si vecinilor.
Mariana, cea care ii adusese Ilenei fasolea, era o ruda indepartata a familiei.
Primise si ea un sac.
Pentru ca era prea mult pentru ea, ii daduse Ilenei o parte.
Niciuna dintre ele nu stia ce se afla printre boabe.
Am privit verigheta.
— Atunci inelul lui Nicolae a stat in sac?
— Se pare ca da.
— Dar cum a ajuns acolo?
Ileana a ridicat din umeri.
— Asta nu stiu.
Si tocmai intrebarea aceea nu ne-a mai dat pace.
Am vrut sa aflam cum ajunsese verigheta in sac
Poate ar fi trebuit sa ne oprim acolo.
Gasisem proprietarul inelului.
Stiam de unde provenea fasolea.
Dar exista o coincidenta prea mare ca sa nu vrem sa aflam mai mult.
Verigheta fusese a lui Nicolae.
Fasolea provenea din gospodaria lui.
Iar eu gasisem inelul exact pe 14 august, la 48 de ani de la data gravata in interior.
— Putem vorbi cu fiica lui? am intrebat.
Tanti Ileana a ezitat.
— N-am numarul ei.
— Mariana il are?
— Probabil.
A sunat-o din nou.
Cateva minute mai tarziu, avea numarul.
Dar nu suna.
Tinea telefonul in mana si privea ecranul.
— Ce s-a intamplat?
— Nu stiu ce sa-i spun.
— Adevarul.
— Si daca nu stie cine sunt?
— Atunci ii spuneti.
Ileana a inspirat adanc si a apasat butonul de apel.
O femeie a raspuns.
— Buna ziua. Ma numesc Ileana…
S-a oprit.
— Ileana Popescu.
Din telefon s-a auzit vocea femeii.
Chipul Ilenei s-a schimbat.
— Da… eu sunt.
M-am uitat la ea.
Nu mai era nevoie sa intreb.
Fiica lui Nicolae stia cine era Ileana.
Nicolae ii povestise fiicei sale despre femeia din 1978
Conversatia a durat aproape zece minute.
Cand a inchis, Ileana avea din nou lacrimi in ochi.
— Stia de mine.
— Nicolae ii povestise?
— Da.
— Tot?
— Nu stiu daca tot. Dar stia despre scrisoare. Stia si despre verighete.
Am aratat spre inel.
— Stia ca tatal ei il pastrase?
— Da.
— Si unde?
Ileana a aratat spre telefon.
— Intr-o cutie metalica, in magazie.
Dupa moartea tatalui ei, femeia gasise cutia intr-un dulap vechi.
Inauntru erau fotografii, cateva documente, monede vechi si tot felul de lucruri pe care Nicolae le pastrase de-a lungul anilor.
Fiica lui isi amintea si de verigheta.
O vazuse cu ani in urma.
Numai ca atunci cand golise magazia, inelul nu mai era in cutie.
— Si nu l-a cautat?
— Nu stia ca are vreo valoare pentru altcineva.
— Dar cutia?
— Fusese gasita rasturnata.
Aici lucrurile au inceput sa se lege.
Sub raftul pe care se afla cutia erau sacii cu fasole
Cu ceva timp inainte, un raft vechi din magazie se desprinsese intr-o parte.
Cutia lui Nicolae cazuse.
Capacul se deschisese, iar cateva obiecte ajunsesera pe podea si in spatele raftului.
Chiar dedesubt erau tinuti sacii cu fasole.
— Credeti ca verigheta a cazut intr-un sac?
— Nu vad alta explicatie, a spus Ileana.
Era banal.
Un raft.
O cutie rasturnata.
Un inel mic.
Un sac ramas deschis.
Nimeni nu observase.
Mai tarziu, sacul fusese dat unei rude.
Ruda ii daduse Ilenei o parte din fasole.
Ileana o adusese la piata.
Acolo venisem eu.
Din tot sacul, tanti Ileana imi pusese doua kilograme.
Din cele doua kilograme, verigheta ajunsese in punga mea.
Iar eu o rasturnasem in castron exact pe 14 august.
Data ne-a facut pe amandoua sa tacem
Am luat verigheta si am privit din nou gravura.
14.08.1978.
— Tanti Ileana, va dati seama?
— Incerc sa nu ma gandesc prea mult.
— Au trecut exact 48 de ani.
— Stiu.
— Si am gasit-o exact pe 14 august.
A zambit trist.
— Stiu si asta.
— Nu vi se pare…
M-am oprit.
Nu stiam ce cuvant sa folosesc.
Semn?
Destin?
Coincidenta?
Ileana parca mi-a citit gandurile.
— Nu stiu ce este, Daniela. La varsta mea am invatat sa nu mai incerc sa explic tot.
Apoi a privit inelul.
— Dar ma bucur ca s-a intors.
Atunci am intrebat-o unde era cealalta verigheta
— A dumneavoastra unde este?
Ileana s-a uitat la mine.
— Care?
— Cea pe care Nicolae v-a dat-o inapoi dupa 31 de ani.
Pentru prima data dupa mult timp, a zambit.
— O am.
— Aici?
N-a raspuns.
Si-a dus mana la gat.
Sub bluza ei era un lantisor subtire.
L-a tras usor afara.
Pe lantisor atarna un inel.
Am ramas cu ochii la el.
— Este verigheta?
— Da.
Cea pe care Ileana o scosese de pe deget la 23 de ani.
Cea pe care o pusese intr-un plic si o trimisese familiei lui Nicolae.
Cea pe care Nicolae o primise crezand ca femeia pe care o iubea il parasise.
Si cea pe care o pastrase timp de 31 de ani.
Pentru prima data dupa 48 de ani, cele doua verighete erau din nou impreuna
Ileana si-a desfacut lantisorul.
A scos inelul.
Apoi si-a deschis palma.
A pus verigheta lui Nicolae langa a ei.
Doua inele vechi.
Ambele zgariate de timp.
In interior aveau aceleasi initiale:
„I + N”
Si aceeasi data:
14.08.1978.
Ileana le privea fara sa spuna nimic.
— La ce va ganditi?
A trecut cu degetul peste ele.
— Ca ultima data cand au fost una langa alta aveam 23 de ani.
Mi s-a facut pielea de gaina.
— Si acum?
A zambit.
— Acum sunt o baba care vinde rosii in piata.
Am inceput sa rad.
— Nu sunteti baba.
— Lasa, mama, ca stiu eu cati ani am.
A ras si ea.
Dar lacrimile ii curgeau in continuare.
Am intrebat-o de ce nu se impacasera dupa ce aflasera adevarul
Era intrebarea care imi statea in minte de cand imi povestise despre intalnirea lor dupa 31 de ani.
— Daca ati aflat ca niciunul nu-l parasise pe celalalt, de ce n-ati ramas impreuna?
Ileana m-a privit surprinsa.
— Daniela, viata nu este un film.
— Stiu, dar…
— Cand ne-am revazut, trecusera 31 de ani.
Nu mai erau Ileana de 23 de ani si Nicolae de 26.
Amandoi se casatorisera.
Amandoi aveau copii.
Amandoi iubisera alti oameni.
— Sotul meu era un om bun, mi-a spus. Am avut aproape 30 de ani frumosi impreuna. Nu as sterge viata aceea doar pentru ca inaintea lui l-am iubit pe Nicolae.
— Dar dupa ce ati ramas vaduva?
— Nici atunci.
— De ce?
A tacut putin.
— Pentru ca nu mai voiam sa recuperam ceva ce nu mai exista.
Apoi mi-a spus o fraza pe care n-am uitat-o.
— Uneori poti ierta trecutul fara sa incerci sa-l traiesti din nou.
Verigheta avea insa o alta insemnatate pentru ea
— Atunci de ce ati pastrat-o?
A ridicat inelul ei.
— Nu pentru ca il asteptam pe Nicolae.
— Atunci?
— Pentru ca 31 de ani am crezut ca un om pe care il iubeam ma aruncase din viata lui printr-o scrisoare.
A facut o pauza.
— Cand am aflat adevarul, verigheta asta mi-a dovedit ca nu fusesem o proasta care iubise singura.
Am tacut.
— El o pastrase.
— Da.
— Toti cei 31 de ani?
— Toti.
Ultima data il vazuse cu cateva luni inainte sa moara
Nicolae era deja bolnav.
Ileana mersese pana la el.
Statusera in curtea casei din care provenea acum sacul cu fasole.
Bausera cafea.
Vorbisera despre copii si nepoti.
La un moment dat, Nicolae o intrebase:
— Mai ai verigheta?
Ileana ii aratase lantisorul.
— O am.
Nicolae zambise.
— Si eu.
— De ce o mai tii?
— Probabil din acelasi motiv ca tine.
La plecare, Nicolae facuse o gluma.
— Daca exista o alta viata, data viitoare vorbim inainte sa credem o scrisoare.
Ileana rasese.
— Data viitoare vin eu dupa tine.
Fusese ultima data cand se vazusera.
Dupa doi ani, verigheta lui Nicolae a ajuns la ea
Nu prin fiica lui.
Nu printr-o scrisoare.
Nu printr-un testament.
Ci intr-un sac cu fasole.
Si apoi intr-o punga cumparata de o femeie din piata.
Poate ca nu exista nimic misterios aici.
Exista o explicatie pentru fiecare etapa.
Cutia cazuta.
Verigheta pierduta.
Sacul aflat dedesubt.
Fasolea impartita rudelor.
Mariana care ii daduse o parte Ilenei.
Ileana care o adusese la piata.
Eu care cumparasem doua kilograme.
Totul poate fi explicat.
Mai putin un lucru.
Dintre toate zilele in care as fi putut cumpara fasolea, am gasit verigheta pe 14 august.
Exact data scrisa in interiorul ei.
La 48 de ani dupa cununia lor.
Ileana a pus ambele verighete pe acelasi lantisor
Am privit-o cum trecea cu grija lantisorul prin cele doua inele.
Apoi si l-a pus la gat.
— Le pastrati pe amandoua?
— Da.
— O sa le purtati?
A zambit.
— Astazi.
— Doar astazi?
— Doar astazi.
— De ce?
Si-a pus palma peste ele.
— Pentru ca astazi este 14 august.
Apoi a adaugat:
— Au stat despartite 48 de ani. Macar astazi sa stea impreuna.
A doua zi m-am intors in piata
Tanti Ileana era la taraba.
De data aceasta vindea ardei unei femei.
Cand m-a vazut, a zambit.
— Iar ai venit?
— Am venit dupa fasole.
A inceput sa rada.
— Nu ti-a ajuns ce-ai gasit data trecuta?
— Mai vreau un kilogram.
A luat causul.
A pus fasolea in punga.
Apoi, inainte sa mi-o dea, a bagat mana printre boabe si le-a rascolit serios.
— Ce faceti?
— Verific.
— Ce verificati?
M-a privit foarte serioasa.
— Sa nu mai fie vreun mire prin sac.
Am izbucnit amandoua in ras.
Femeia de la taraba vecina s-a uitat la noi fara sa inteleaga nimic.
Am platit si am plecat.
Dupa cativa pasi, Ileana m-a strigat.
— Daniela!
M-am intors.
Nu mai radea.
Tinea o mana la piept.
— Multumesc.
— Pentru ce?
— Ca mi-ai adus-o.
— Eu doar am gasit-o.
A dat incet din cap.
— Uneori asta este suficient.
Am plecat cu punga in mana.
Nu stiu daca ceea ce s-a intamplat a fost destin, coincidenta sau doar un sir incredibil de intamplari.
Dar stiu ca, intr-o dimineata de august, am vazut doua verighete despartite de o minciuna in 1978 ajungand din nou una langa alta dupa 48 de ani.
Si poate ca acesta era singurul final pe care povestea Ilenei si a lui Nicolae il mai putea primi.
Nu sa-si traiasca viata impreuna.
Vietile lor fusesera deja traite.
Ci sa afle, inainte sa fie prea tarziu, ca niciunul nu il parasise cu adevarat pe celalalt.
Uneori trecutul nu se intoarce ca sa-l traiesti din nou. Se intoarce doar ca sa puna la loc un adevar care a stat prea multi ani pierdut.
Nota: Aceasta este o poveste narativa fictiva, creata pentru lectura si reflectie. Personajele si situatiile prezentate au rol ilustrativ.
Alte Stiri
