Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna august. ANM anunta ca in ultima luna de vara vremea va fi calda in majoritatea regiunilor tarii, cu temperaturi peste mediile normale ale perioadei. In ceea ce priveste precipitatiile, acestea vor fi in cantitati mici, precizeaza specialistii.
Prognoza meteo saptamana 1-8 august
Valorile termice vor fi usor mai ridicate decat cele specifice pentru aceasta saptamana in extremitatea de vest a tarii, iar in rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar in majoritatea regiunilor, dar mai ales in cele vestice si nord-vestice.
Prognoza meteo saptamana 8-15 august
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, in cea mai mare parte a tarii. Cantitatile de precipitatii vor fi local deficitare in vest si nord-vest, iar in rest vor fi apropiate de cele normale.
Publicitate
Prognoza meteo saptamana 15-22 august
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decat cele normale pentru aceasta perioada, la nivelul intregii tari, dar mai ales in regiunile vestice. Cantitatile de precipitatii vor avea o tendinta usor deficitara in majoritatea regiunilor.
Prognoza meteo saptamana 22-29 august
Mediile valorilor termice se vor situa usor peste cele specifice pentru aceasta saptamana, pe intreg teritoriul Romaniei. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi local deficitar in sud, centru, est si la munte, iar in rest va fi in general apropiat de cel normal.