Gigi Becali a rabufnit: „Trebuie sa scapam de ei. Este prea mare rusinea”

Gigi Becali a rabufnit dupa rasunatorul esec din Danemarca si este hotarat sa scape de cativa jucatori.

„Normal ca ma deranjeaza ceea ce s-a intamplat. Nici eu nu ma asteptam la asa ceva. Daca stiam ca sunt asa de slabi, nici eu nu ii lasam acasa pe ceilalti. De unde sa … nu credeam ca sunt slabi in halul asta. Adica nu imi inchipuiam. Acum, intr-un fel imi pare bine ca stiu unde sunt, stiu unde ma aflu, stiu ce jucatori am. Stiu ca sunt praf. Aia sunt praf, nu ai ce sa faci cu ei”, a declarat Becali, potrivit Fanatik.

„Vedem la iarna de cine putem sa scapam”

„Trebuie sa scapam de ei. Sa iei atatea goluri … Am zis ca mergem, poate castigam, poate facem un egal, poate mancam bataie. Un gol, hai doua, dar asa ceva? Adica, sa fie circ? Nu am crezut ca ei sunt circari.

Eu nu am crezut ca am dat bani pe asa ceva. Toti jucatorii care au fost pe teren au fost luati cu bani. S-au dat bani pe ei: 1,7 milioane de euro, 350.000, 250.000, 850.000, s-au dat bani. Toti jucatorii au fost luati cu bani. Eu am trimis acolo niste jucatori pe care am dat bani in Romania. Multi. De unde sa stiu ca sunt praf? O sa vedem la iarna de cine putem sa scapam. Au contracte, o sa vedem cum facem”, a spus Gigi Becali.

In ceea ce priveste returul cu Silkeborg din Conference League, patronul FCSB a spus clar ca echipa va evolua cu titularii.

„La retur bag titularii. E normal. In toate meciurile de acasa vor juca titularii. In deplasare este obositor. Si in orice situatie, nu am cum sa mai fac asa ceva, pentru ca ne facem de ras. Este prea mare rusinea”, a mai spus Becali