Doliu in presa din Romania. Jurnalistul si poetul Lucian Paul Pal a decedat la varsta de 55 de ani in urma unei boli nemiloase. Anuntul trist a fost facut de colega sa de breasla din orasul natal Emilia Tutuianu.
„O personalitate remarcabila , un poet desavarsit, ce a conturat, in versurile lui, asa cum mentiona Hristu Candroveanu, imaginea omului contemporan, aceea de ‘trestie ganditoare’, de homo cogitans. A plecat in eternitate in 30 decembrie 2021”, a scris poeta si publicista Emilia Tutuianu.
O boala nemiloasa l-a rapus pe unul dintre cei mai talentati gazetari ai perioadei sale, o personalitate remarcabila care a fost de-a lungul carierei sale atat un fin intelectual si un poet rafinat, cat si un formator al tinerelor condee din presa romaneasca.
Publicitate
In ultimii ani a fost producator TV, fiind cel care a fost alaturi de Radu Banciu in proiectul de succes “Lumea lui Banciu”, emisiune difuzata ani buni de B1 TV.
Lucian Pal lasa in urma o cariera stralucita, prietenii trainice, in special in lumea presei, dar si cateva volume de poezie de o remarcabila finete artistica. Multe generatii de jurnalisti isi vor aminti intotdeauna de implicarea si pasiunea sa dusa uneori la extrem, multi tineri devenind cu ajutorul lui jurnalisti de succes.
Condoleante familiei indoliate, ramas bun Lucian, ramai pentru totdeauna un reper in presa romaneasca…
Publicitate