O parte dintre pensionarii romani ar putea fi exceptati de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS), chiar daca veniturile lor lunare depasesc pragul de 3.000 de lei. Informatia vine dupa publicarea unui nou ordin emis de Casa Nationala de Pensii Publice si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
Masura ii vizeaza in mod direct pe romanii pensionari care locuiesc in afara tarii si care pot demonstra ca sunt deja asigurati medical in statul in care au rezidenta sau intr-un alt stat european.
Lista pensionarilor scutiti de plata CASS
In prezent, pensionarii care incaseaza venituri mai mari de 3.000 de lei sunt obligati sa achite contributia CASS in valoare de 10%. Aceasta masura a fost introdusa incepand cu luna august 2025 si a generat numeroase nemultumiri in randul seniorilor din Romania.
Mai multi pensionari au contestat in instanta aplicarea contributiei pentru sanatate asupra pensiilor si au solicitat atat eliminarea acestei taxe, cat si restituirea sumelor deja retinute.
Pana la pronuntarea unor decizii definitive in procesele aflate pe rol, autoritatile au stabilit insa o categorie clara de persoane care poate beneficia de exceptare de la plata CASS.
Este vorba despre pensionarii romani stabiliti in afara tarii, care pot demonstra ca beneficiaza deja de asigurare medicala in statul de rezidenta, intr-un stat membru al Uniunii Europene, in Spatiul Economic European, in Regatul Unit sau in Confederatia Elvetiana.
In aceste conditii, seniorii respectivi pot fi scutiti de contributia pentru sanatate aferenta pensiei incasate din Romania, daca depun documentele necesare la institutiile competente.
Ce documente trebuie depuse pentru exceptarea de la CASS
Pentru a beneficia de aceasta facilitate, pensionarii trebuie sa prezinte acte oficiale care sa ateste faptul ca sunt deja asigurati medical in statul in care locuiesc.
Printre documentele acceptate de autoritati se numara:
- certificatul A1 privind legislatia aplicabila in materie de securitate sociala;
- documentele PM/RO 101 si MD/RO 101;
- formularul E104 sau documentul electronic structurat S041;
- documentul QUE/ROU 104 privind perioadele de asigurare din Québec;
- formularul SRB/RO 104 privind totalizarea perioadelor de asigurare.
Cine poate beneficia de aceasta masura
Autoritatile precizeaza ca masura se aplica exclusiv pensionarilor care primesc pensie din Romania, dar care au domiciliul sau rezidenta fiscala intr-un alt stat si sunt deja integrati in sistemul medical al tarii respective.
In ultimii ani, tot mai multi pensionari romani stabiliti peste hotare au reclamat faptul ca erau obligati sa plateasca contributii medicale in doua state diferite, desi beneficiau de servicii medicale doar in tara de rezidenta.
Noul ordin emis de Casa Nationala de Pensii Publice si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate vine astfel sa clarifice situatia acestor pensionari si sa evite dubla contributie pentru serviciile medicale.
„`