Ce romanii vor fi incorporati in caz de razboi. Ce se intampla daca refuza

In cazul in care se va decreta stare de razboi, mobilizare sau asediu, Ministerul Apararii Nationale va mobiliza toti rezervistii, iar serviciul militar redevine obligatoriu pentru cei cu varste intre 20 si 35 de ani

Prin Legea numarul 395 din 16 decembrie 2005, de la 1 ianuarie 2007, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, ultima incorporare a recrutilor pentru militarii in termen fiind realizata in octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, in luna iunie 2006. Totusi, in contextul crizei din Ucraina trebuie spus ca, in anumite conditii, aceasta suspendare se ridica, iar autoritatile pot apela la mobilizarea partiala sau totala a fortelor pentru intarirea sistemului de aparare. Pe durata starii de razboi, a starii de mobilizare, precum si pe timpul starii de asediu, care sunt decretate de presedinte si validate de Parlament, Ministerul Apararii (MApN) mobilizeaza rezervistii de orice fel.

In primul rand, este vorba de militarii rezervisti voluntari cu varste cuprinse intre 18 si 55 de ani care au contracte cu MApN si sunt platiti chiar daca stau acasa cu 30 la suta din solda, cu minimum 540 de lei, in cazul unui soldat. Ei trebuie sa se prezinte imediat la unitatile militare de care apartin. Totusi, numarul acestor rezervisti este limitat la cateva mii, asa ca Armata Romana s-ar baza pe cei aproximativ 60.000 de rezervisti „clasici”, adica pe cei care si-au efectuat stagiul militar inainte de suspendarea acestuia si sunt in posesia unui livret militar. Acestia stiu deja la ce unitate trebuie sa se prezinte in 48 de ore si au atasat livretului un ordin de chemare care contine si cupoane de transport valabile pe mijloace rutiere, feroviare, navale sau aeriene.

Publicitate

Foarte important, in caz de neprezentare la termenul si locul mentionate in ordin, persoana respectiva va suporta consecintele Codului Penal, care prevede inchisoare de la 2 la 7 ani. Trebuie spus si ca obligatia de a se prezenta la unitatile militare desemnate revine numai rezervistilor care au pana in 55 de ani, varsta pana la care sunt mentinuti in evidentele militarilor in rezerva, scrie Adevarul.

Publicitate

Cine va fi incorporat

Tot Legea 395/2005 prevede ca, pe durata starii de razboi, a starii de mobilizare si pe timpul starii de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie. Conform legislatiei privind pregatirea populatiei pentru aparare, sunt incorporabili cetatenii romani, barbati, cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani, care indeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar. La cerere, incorporarea se poate face la cel putin 18 ani.

Nu sunt cetateni incorporabili cei clasati inapti pentru serviciul militar, cu scoatere din evidenta, conform baremului medical, personalul hirotonit sau ordinat care apartine cultelor religioase recunoscute de lege, precum si calugarii care au o vechime in manastire de cel putin 2 ani. Apoi, nu vor face serviciu militar persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe timpul executarii pedepsei, cele arestate preventiv sau trimise in judecata pana la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a solutionat cauza penala, precum si cei care, in general vorbind, dar cu respectarea unor anumite conditii, au persoane in intretinere.

Intre altele, scapa de armata cei care au sotia bolnava, incadrata in gradul I sau II de invaliditate, cei care au unul sau mai multi copii minori, iar sotia a decedat sau cei ai caror parinti sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de varsta.

Fara arma in linia intai

Legea 446/2006 prevede ca cetatenii care, din motive religioase sau de constiinta, refuza sa indeplineasca serviciul militar sub arme executa serviciul alternativ. In acest caz, cel incorporat poate refuza sa poarte arma.

Potrivit legislatiei, refuzarea incorporarii este infractiune si se pedepseste din punct de vedere penal. „Fapta persoanei care, in timp de razboi sau pe durata starii de asediu, isi provoaca vatamari integritatii corporale sau sanatatii, simuleaza o boala sau o infirmitate, foloseste inscrisuri false sau orice alte mijloace, in scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani”, se arata la articolul 432 din Codul Penal. Refuzarea incorporarii atunci cand tara nu se afla in stare de razboi sau asediu este pedepsita mai bland, cu amenzi intre 500 si 8.000 de lei.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.