Calendar ortodox 30 august 2022. Este praznuit protectorul omenirii.

Calendar ortodox 30 august 2022. Biserica Ortodoxa pranuieste pe 30 septembrie pe sfantul Alexandru, cel supranumit si protectorul omenirii.

Sfantul Alexandru a fost episcop in Constantinopol in timpul imparatului Constantin cel Mare (313-337). A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un aparator al dreptei credinte. La acest sinod l-a combatut pe Arie, unul din preotii sai slujitori, care incepuse sa predice o invatatura neconforma cu traditia si credinta Bisericii.

Ce nu este bine sa faci de Sfantul Alexandru

Potrivit traditiei, se spune ca pe 30 august, atunci cand este sarbatori Sfantul Alexandru, oamenii trebuie sa fie mai receptivi la nevoile aproapelui. Nu trebuie sa exista motive de cearta, iar daca exista, ele trebuie sa dispara. In caz contrar, o vei duce intr-o sfada pana la sfarsitul anului.

Publicitate

Aceasta sarbatoare este ziua perfecta de a cadea la pace cu persoanele cu care nu te-ai inteles pe parcursul anului. Totodata, nu este bine sa vorbesti de rau pe absolut nimeni.

In aceasta zi, femeile care poarta numele sfantului, nu trebuie sa munceasca. Nu au voie sa spele hainele cu mana sau sa faca curatenie prin casa sau prin curte. De asemenea, Biserica indeamna toti credinciosii sa fie mai milostivi in aceasta zi cu cei care nu au avut o soarta atat de fericita.

Conform traditiei, credinciosii trebuie sa rosteasca rugaciunea Sfantului Alexandru, una speciala destinata celebrarii lui. Oamenii din popor spun ca aceasta rugaciune este facatoare de minuni.

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Alexandru

Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbavindu-ne de marirea idoleasca a celor necredinciosi, multumim tie si cantam cantare pentru biruinta. Celui ce a doborat pe Arie si, cu totul, a legat limba filosofului, graim: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre! Amin!

Publicitate

Cea mai puternica rugaciune de Sfantul Alexandru

Suflete, suflete al meu, pentru ce te plangi la Domnul? Caci lenea ta pentru chinurile vesnice mijlocitoare iti este. Daca darul lui Dumnezeu l-ai cunoaste, cu lacrimi fierbinti ai plange, suspinand si intristandu-te pentru orice pacat, pentru cel mic si pentru cel mare. Striga catre Stapana ta sa nu te loveasca mania Celui ce tine toate cu dreapta Sa atotputernica, insa eu, pacatosul si lenesul, cel ce am limba vicleana, cum ma voi ruga Stapanei mele ca sa ma izbaveasca Domnul de infricosata Judecata? Caci tot timpul ma cutremur in inima mea cugetand la infricosata Judecata ca sa fiu izbavit de chinurile cele vesnice si de viermele cel neadormit si de intunericul cel mai din afara si de flacarile cele nestinse.

Miluieste-ma pe mine, pacatosul robul Tau (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decat pe toti l-ai iubit, si nu intoarce fata Ta de la mine, cel sarman, in acea Zi infricosata de care se cutremura sufletul meu si se ingrozesc madularele trupului meu. Doamne, izbaveste-ma pe mine de infricosatul ceas, ca sa nu ma departez de mila Ta. Ii rog pe Sfintii ingeri si Arhangheli, pe prooroci si mucenici si pe toti sfintii sa se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu.

Pentru rugaciunile voastre sa intoarca Stapanul mania Lui de la mine, pacatosul. Iar tu, Preacurata Doamna Fecioara, care ai indrazneala la Fiul tau pentru robii Tai, nu uita ostenelile robului tau (numele). Stapane Mantuitorule, din saracul meu suflet, Tie ma rog, izbaveste-ma de durerea pacatelor mele si primeste-ma intru bucuria vietii celei nesfarsite, in care se preamareste Preasfant Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.