Calendar Ortodox, 15 februarie – Sfantul Apostol Onisim este praznuit de Biserica Ortodoxa Romana pe data pe 15 februarie, in fiecare an. In aceasta zi, se rosteste o rugaciune importanta care te scapa de necazuri si boala.
Cine a fost Sfantul Apostol Onisim
Onisim a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mantuitorului. In tinerete a fost rob al lui Filimon, un crestin din orasul Colose. Onisim, gresindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde va fi intemnitat alaturi de Sfantul Apostol Pavel. De la „Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mantuirii, si tot de la el, a primit Sfantul Botez. Deoarece Sfantul Apostol Pavel a fost cel care il adusese mai inainte pe Filimon la dreapta credinta, a mijlocit impacarea intre acesta si Onisim. In acest sens, ne sta marturie epistola sa catre Filimon, care constituie cea mai scurta carte cuprinsa in Sfanta Scriptura.
Iata ce ii scrie Sfantul Apostol Pavel lui Filimon:
„Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim, cel ce altadata nu-ti era de folos, dar acum si tie si mie de folos. Pe acesta ti l-am trimis, pe el insusi, adica inima mea, primeste-l. Eu voiam sa-l tin la mine ca, in locul tau, sa-mi slujeasca mie, care sunt in lanturi pentru Evanghelie, dar n-am voit sa fac nimic fara incuviintarea ta, ca fapta ta cea buna sa nu fie ca de sila, ci de bunavoie. Caci poate pentru aceea a fost despartit de tine catva timp, ca vesnic sa fie al tau, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atat mai vartos pentru tine, si dupa trup, si in Domnul. Deci, daca ma socotesti partas cu tine, primeste-l pe el ca pe mine” (Filimon 10-17). In urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberandu-l de robie.
Publicitate
Mai tarziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii insisi, primind scaunul episcopal al Efesului. In urma persecutiilor din timpul domniei imparatului Traian, Onisim, a fost arestat si dus la Roma. Aici a fost intemnitat, si, intr-un sfarsit, ucis prin decapitare. Traditia a consemnat faptul ca o femeie bogata i-a luat trupul si l-a asezat intr-o racla de argint, inmormantandu-l cu cinste la anul 90.
Rugaciunea pe care sa o rostesti in aceasta zi
Pe 15 februarie se rosteste o rugaciune importanta catre Sfantul Apostol Onisim. Te va scapa de necazuri
“Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de niciun raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi! Doamne, miluieste-ne pe noi ca intru Tine am nadajduit, nu Te mania pe noi, ci ne izbaveste de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau, toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste, ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa Te indreptezi intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea, ca iata adevarul ai iubit: cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi-ai aratat mie.
Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pre cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, ti-as fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Slava Tatalui si Fiului si Sfintului Duh! Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.