Alerta METEO. Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizari meteorologice de cod galben, ce vizeaza 28 de judete din Romania. Aceste avertizari sunt valabile intre 5 februarie, ora 10:00 si 6 februarie, ora 20:00.
In Carpatii Meridionali si Orientali, va mai ninge local si temporar, iar vantul va avea intensificari cu viteze ce vor atinge in general 60…70 km/h. La altitudini de peste 1700 m, vor fi rafale ce vor depasi 80…90 km/h, cauzand transport de zapada, viscol si vizibilitate redusa.
In jumatatea de sud a Moldovei, jumatatea de est a Munteniei si Dobrogea, vantul va avea intensificari temporare, cu rafale ce vor atinge in general 50…70 km/h, cauzand perioade cu transport de zapada si vizibilitate redusa.
Publicitate
Administratia Nationala de Meteorologie a emis si o informare de val de frig ce se va manifesta in perioada 5-10 februarie.
In acest interval, temperaturile vor fi negative in toate regiunile, cu temperaturi maxime predominant negative. Gerul va fi resimtit noaptea si dimineata in regiunile intracarpatice si pe arii mai restranse in restul tarii.
Temperaturile minime se vor situa intre -14 si -4 grade in majoritatea zonelor, dar vor fi izolate cazuri cu temperaturi mai scazute de pana la -20…-18 grade.
Vantul va fi mai puternic in Moldova, Dobrogea si estul Munteniei, amplificand senzatia de frig.