M-am uitat din nou la foaie.
In partea de jos era numele meu.
Adrian Popescu.
Si o semnatura care semana atat de bine cu a mea incat, pentru cateva secunde, m-am intrebat daca nu cumva uitasem complet acel moment.
Dar nu.
Nu vazusem niciodata documentul.
— Eu n-am semnat asta.
Ioana si-a coborat privirea.
— Stiu.
— Atunci cine a semnat?
N-a raspuns.
Am ridicat foaia.
— Cine mi-a falsificat semnatura?
— Eu.
Am ramas cu documentul in mana.
Credeam ca dupa ce o gasisem in pat cu alt barbat nu mai exista nimic care sa ma poata surprinde in ziua aceea.
M-am inselat.
Documentul fusese facut inainte sa se nasca Matei
Am inceput sa-l citesc de la inceput.
Era un contract incheiat intre Ioana si Radu.
La vremea aceea eu si Ioana eram casatoriti de mai putin de doi ani.
Matei urma sa se nasca peste cateva luni.
Documentul se referea la o suma de bani.
O suma foarte mare pentru noi in perioada aceea.
Patruzeci de mii de euro.
— Ce sunt banii astia?
Ioana s-a asezat.
— Banii cu care am cumparat casa.
Am simtit ca nu mai inteleg nimic.
Casa in care locuiam fusese cumparata cu aproape zece ani inainte.
Stiam de unde venisera banii.
Sau cel putin asa crezusem.
Ioana imi spusese atunci ca mama ei vanduse un teren ramas de la bunici si ii daduse partea ei.
— Mi-ai spus ca banii au fost de la mama ta.
— Stiu.
— N-au fost?
— Nu.
— Au fost de la Radu?
— Da.
M-am uitat spre etaj.
Spre dormitorul in care ii gasisem impreuna.
— Deci omul asta ne-a cumparat casa?
— Ne-a imprumutat banii.
— Mie nu mi-a imprumutat nimeni nimic. Eu nici macar nu stiam.
Ioana a tacut.
— Si de ce apare Matei in contract?
Asta era partea pe care inca nu o intelegeam.
Ioana mi-a spus ca ii fusese frica sa-mi spuna adevarul
In anul in care ramasese insarcinata, situatia noastra financiara era proasta.
Locuiam cu chirie.
Eu aveam un credit mai vechi.
Ioana tocmai isi schimbase locul de munca.
Proprietarul apartamentului in care stateam ne anuntase ca urma sa-l vanda.
Atunci aparuse posibilitatea de a cumpara casa.
Era ieftina pentru zona respectiva, dar trebuia sa platim repede avansul.
Eu ii spusesem ca nu ne permitem.
Ioana nu renuntase.
Il sunase pe Radu.
— De ce tocmai pe el?
— Pentru ca stiam ca are bani.
— Si ti-a dat 40.000 de euro pur si simplu?
— Nu.
— Ce a cerut?
Ioana a aratat spre document.
Am citit din nou.
In cazul in care suma nu era restituita, partea din casa cumparata cu acei bani urma sa ramana copilului.
Lui Matei.
Nu lui Radu.
Nu Ioanei.
Lui Matei.
— De ce ar face asta?
Ioana si-a strans mainile.
— Pentru ca Radu nu avea copii.
— Si?
— Tinea la mine. Ma stia de cand eram mica.
— Atunci de ce era nevoie de semnatura mea?
— Pentru ca imobilul urma sa fie cumparat pe numele amandurora.
— Si eu as fi refuzat.
— Da.
— Asa ca ai semnat in locul meu.
— Da.
Mi-am trecut mana peste fata.
— Ioana, asta nu este o minciuna mica.
— Stiu.
— Mi-ai falsificat semnatura.
— Stiu.
— Ai luat 40.000 de euro de la un barbat despre care eu nu stiam nimic.
— Il stiai.
— Il vazusem de cateva ori! Nu stiam ca ne platise casa.
Nu mai stiam care dintre adevaruri ma lovea mai tare.
Dar inca exista o problema
Contractul era de aproape zece ani.
Relatia lor incepuse, dupa spusele Ioanei, cu patru ani inainte.
— Asta tot nu explica apartamentul.
Ioana a dat din cap.
— Nu.
— Si nici de ce ai ajuns in pat cu el.
— Nu.
— Atunci explica-mi.
A urmat o tacere lunga.
— Acum patru ani, Radu mi-a spus ca vrea banii inapoi.
— Dupa sase ani?
— Da.
— Si ii mai datoram?
— Aproape pe toti.
Am ras amar.
— Noi?
— Eu.
— Nu, Ioana. Casa este a noastra. Daca exista o datorie pentru casa asta, era si problema mea.
— Tocmai asta am incercat sa evit.
— Mintindu-ma?
N-a raspuns.
Radu avusese atunci probleme cu propria afacere si avea nevoie de lichiditati.
Ioana nu avea de unde sa-i dea suma.
Atunci ii spusese adevarul.
Nu mie.
Lui.
Ii spusese ca eu nu stiam nimic despre imprumut.
Radu aflase pentru prima data ca semnatura mea de pe contract nu fusese pusa de mine.
— Si ce a facut?
— S-a infuriat.
— Normal.
— A spus ca trebuie sa-mi spun tot.
— Si?
— N-am putut.
Atunci aparuse apartamentul
Radu nu mai voia sa ia bani de la Ioana.
In schimb, ii propusese sa cumpere impreuna un apartament ieftin, sa-l renoveze si sa-l inchirieze.
Partea Ioanei urma sa fie platita treptat din veniturile obtinute.
In timp, partea ei putea acoperi datoria veche.
— Si eu nu trebuia sa aflu nimic.
— Asta a fost greseala mea.
— Una dintre ele.
Ioana a dat din cap.
— Una dintre ele.
La inceput, sustinea ea, intre ei nu fusese nimic.
Se intalneau pentru apartament.
Pentru acte.
Pentru renovari.
Pentru chiriasi.
Apoi intalnirile devenisera mai dese.
— Si intr-o zi v-ati indragostit.
Ioana nu m-a privit.
— Nu stiu daca asta este cuvantul.
— Atunci care?
— Am inceput o relatie.
— Pe ascuns.
— Da.
— Timp de patru ani.
— Da.
— In timp ce veneai acasa la mine.
— Da.
N-am mai intrebat nimic cateva minute.
Atunci mi-am amintit ceva
Cu aproape patru ani inainte, Ioana incepuse sa lucreze mai mult.
Sau asta imi spusese.
Doua seri pe saptamana ajungea tarziu.
Uneori pleca sambata.
Spunea ca are inventar.
Sedinte.
Clienti.
Eu o crezusem.
Nu pentru ca eram naiv.
Ci pentru ca atunci cand traiesti cu cineva 11 ani nu verifici fiecare propozitie.
Ai incredere.
Sau cel putin eu avusesem.
— Ai fost vreodata cu el in apartamentul acela?
Ioana a inchis ochii.
Raspunsul era suficient.
— De cate ori?
— Adrian…
— Lasa.
Nu mai voiam sa stiu.
Dar ceva din poveste nu se lega
Daca Ioana voia sa plece cu Radu, de ce nu plecase?
Aveau apartamentul.
Aveau o relatie de patru ani.
Matei crescuse.
Nu mai exista problema financiara de la inceput.
— De ce ai ramas?
Ioana a raspuns:
— Pentru ca de fiecare data cand eram hotarata sa plec, ma uitam la tine si la Matei si nu puteam.
— Asta nu este iubire.
— Stiu.
— Este lasitate.
— Probabil.
A fost prima data in seara aceea cand n-a incercat sa se apere.
Am plecat din casa in aceeasi zi
N-am dormit acolo.
M-am dus la fratele meu.
I-am spus doar ca eu si Ioana avem probleme.
N-am avut puterea sa-i povestesc restul.
A doua zi am mers la un avocat.
Am luat cu mine copia documentului.
Voiam sa stiu un singur lucru.
Ce inseamna pentru mine semnatura aceea?
Avocatul s-a uitat la acte si mi-a spus ca situatia trebuia verificata serios, inclusiv autenticitatea si efectele juridice ale documentelor.
Atunci am realizat ca nu mai puteam lua de bun nimic din ce-mi spusese Ioana.
Nici macar povestea casei.
Am inceput sa caut toate actele.
Contractul de cumparare.
Extrase vechi.
Plati.
Documente pe care nu le mai deschisesem de ani intregi.
Si am descoperit ceva.
Ioana imi spusese adevarul doar pe jumatate
Cei 40.000 de euro existasera.
Radu ii transferase.
Banii fusesera folositi la cumpararea casei.
Dar exista si o plata pe care Ioana nu mi-o aratase.
Cu sase ani inainte, mama ei ii transferase 18.000 de euro.
Exact femeia despre care Ioana imi spusese initial ca ne ajutase sa cumparam casa.
Am sunat-o.
— Vreau sa te intreb ceva despre banii pe care i-ai dat Ioanei.
La telefon s-a facut liniste.
— Ce bani?
— Cei 18.000 de euro.
— Adrian, vorbeste cu Ioana.
— Nu. Vorbesc cu tine.
— Nu vreau sa ma bag intre voi.
— Esti deja intre noi daca stiai.
Femeia a oftat.
— Banii erau pentru Radu.
Am ramas nemiscat.
— Mama ei stia?
— Despre imprumut, da.
— Despre relatie?
A urmat o pauza.
— Nu de la inceput.
Atunci am inchis telefonul
Nu mai era doar secretul Ioanei.
Mama ei stia.
Stia de imprumut.
Aflase si de relatie.
Si venise in casa noastra de zeci de ori fara sa-mi spuna nimic.
Am simtit ca intreaga mea viata din ultimii ani fusese o camera in care toata lumea vazuse usa secreta in afara de mine.
Doua zile mai tarziu, Radu m-a sunat
Nu aveam numarul lui salvat.
— Adrian?
— Da.
— Sunt Radu.
Am vrut sa inchid.
— Asteapta.
— Nu avem ce discuta.
— Avem.
— Nu.
— Ioana nu ti-a spus adevarul despre apartament.
Am tacut.
— Ce adevar?
— Apartamentul nu a fost cumparat ca sa plecam noi acolo.
— Am vazut actele.
— Stiu.
— Sunteti amandoi proprietari.
— Da.
— Atunci?
Radu a spus:
— Partea mea trebuia sa ajunga la Matei.
Am simtit cum ma incordez.
— De ce esti atat de preocupat de copilul meu?
— Pentru ca asta i-am promis Ioanei inainte sa existe ceva intre noi.
— Ce i-ai promis?
— Ca indiferent ce se intampla intre voi, baiatul nu va pierde casa in care a crescut.
— Nu inteleg.
— Ioana voia sa-ti spuna despre imprumut acum patru ani. Era convinsa ca o sa divortezi de ea cand afli de semnatura.
— Si probabil avea dreptate.
— De aceea am cumparat apartamentul. Era o plasa de siguranta.
— Si dupa aceea ai inceput sa te culci cu sotia mea.
Radu a tacut.
— Da.
Cel putin n-a incercat sa cosmetizeze.
L-am intrebat daca Matei era copilul lui
Trebuia sa o fac.
— Nu.
— De unde stii?
— Pentru ca atunci cand s-a nascut Matei eu eram plecat din tara de aproape trei ani.
— Si Ioana?
— Nu aveam o relatie cu ea. Nici macar nu ne vedeam.
— Atunci de ce numele lui apare in contract?
— Pentru ca imprumutul era pentru casa in care urma sa creasca.
Apoi Radu mi-a spus ceva ce Ioana omisese.
— Eu n-am vrut niciodata semnatura ta falsificata.
— Ce?
— Documentul pe care il ai nu este cel pe care l-am semnat eu.
Am ramas fara cuvinte.
— Cum adica?
— Pe documentul meu nu exista semnatura ta.
In seara aceea m-am intors la Ioana
Nu pentru impacare.
Pentru raspunsuri.
Am pus documentul pe masa.
— Radu spune ca n-a semnat asta.
Ioana s-a albit la fata.
— Ai vorbit cu el?
— Da.
— De ce?
Am ras.
— Serios? Dupa tot ce ai facut, asta este intrebarea?
Am aratat spre foaie.
— Ce este documentul asta?
Ioana s-a asezat.
— O copie pe care am facut-o eu.
— De ce?
— Pentru dosarul casei.
— Si de ce mi-ai pus semnatura?
— Pentru ca mi-era frica sa nu gasesti actele.
— Nu inteleg.
— Daca le gaseai, voiam sa para ca stiai despre imprumut.
M-am uitat la ea.
Asta mi s-a parut mai grav decat isi dadea seama.
Nu fusese o minciuna spusa intr-un moment de panica.
Fusese pregatita.
Cu ani inainte.
Atunci am luat decizia
— Vreau sa divortam.
Ioana a inceput sa planga.
— Stiu.
— Nu, nu stii.
— Adrian…
— Nu divortez doar pentru ca te-am gasit cu Radu.
S-a uitat la mine.
— Divortez pentru ca nu mai stiu care parte din ultimii zece ani a fost adevarata.
Asta era problema.
O aventura poate avea un inceput si un sfarsit.
Dar cand descoperi o minciuna veche de aproape un deceniu, incepi sa verifici fiecare amintire.
Casa.
Banii.
Serile tarzii.
Vacantele.
Explicatiile.
Promisiunile.
Totul.
Divortul a durat cateva luni
Nu a fost frumos.
Dar am incercat sa nu-l transformam intr-un razboi.
Mai ales pentru Matei.
Casa a fost cea mai complicata parte.
Am verificat actele si situatia financiara cu profesionisti inainte sa luam vreo decizie.
In final, am vandut-o.
Datoriile si obligatiile reale au fost lamurite.
Ce a ramas a fost impartit conform intelegerii la care am ajuns.
Eu mi-am cumparat un apartament mic.
Ioana s-a mutat in apartamentul pe care il avea impreuna cu Radu.
Dar surpriza a venit dupa cateva luni.
Radu nu s-a mutat cu ea
Am aflat intamplator.
Matei venise la mine pentru weekend.
La un moment dat l-am intrebat:
— Radu sta cu voi?
— Nu.
— Vine des?
— Nu l-am mai vazut.
N-am intrebat copilul mai mult.
Nu era treaba lui sa-mi explice viata mamei.
Cateva saptamani mai tarziu, Ioana mi-a spus singura.
— Eu si Radu nu mai suntem impreuna.
N-am stiut ce sa raspund.
— Imi pare rau?
— Nu trebuie.
— Ce s-a intamplat?
Ioana a zambit trist.
— Cred ca relatia noastra functiona numai cat timp era ascunsa.
Mi s-a parut una dintre cele mai triste propozitii pe care le auzisem.
A trecut aproape un an
Nu m-am intors la Ioana.
Nici ea nu mi-a cerut asta.
Vorbim pentru Matei.
Uneori civilizat.
Alteori greu.
Dar exista un lucru pe care l-am inteles abia dupa mult timp.
In ziua in care am deschis usa dormitorului am crezut ca acela era momentul in care casnicia mea se terminase.
Nu era.
Casnicia noastra incepuse sa se rupa cu ani inainte.
Cand Ioana luase bani fara sa-mi spuna.
Cand imi falsificase semnatura ca sa-si protejeze minciuna.
Cand cumparase un apartament pe ascuns.
Cand incepuse relatia cu Radu.
Eu doar aflasem ultimul.
Si plicul?
Inca il am.
Nu stiu exact de ce.
Poate pentru ca este singurul lucru din toata povestea despre care stiu sigur cand a intrat in viata mea.
Intr-o marti obisnuita.
In ziua in care am venit mai devreme de la serviciu.
Uneori ma intreb ce s-ar fi intamplat daca seful nu ne-ar fi trimis acasa.
Daca as fi ajuns la ora obisnuita.
Daca Radu ar fi plecat inainte.
Probabil Ioana mi-ar fi pus cina pe masa.
Eu as fi intrebat-o cum i-a fost ziua.
Ea mi-ar fi spus:
— Bine.
Si poate as fi crezut-o inca mult timp.
Cel mai tare nu m-a durut ca am gasit un alt barbat in dormitorul meu. M-a durut sa descopar cate lucruri se intamplasera in propria mea viata fara ca eu sa stiu.
Nota: Aceasta este o poveste narativa fictiva, creata pentru lectura si reflectie. Personajele si situatiile prezentate au rol ilustrativ.
Alte Stiri
