Medicul Gabriel Diaconu a reactionat dupa ce premierul Nicolae Ciuca a fost acuzat ca a plagiat la lucrarea de doctorat.
„Pietrele care cad pe firava umbrela a premierului nu pica din cer.
Cineva le-a ridicat mai devreme acolo. Si cu siguranta nu sunt eminentele si elitele anonime ale Romaniei.
Publicitate
Unu la mana pentru ca majoritatea sunt rarute si dragute. Ori au plecat, ori, daca au ramas, de regula le poti gasi printr-un cotlon obscur al Universitatilor, ciuca glumelor (sic!) si-a dispretului micro-megalomanilor cu functie.
Doi la mana pentru ca n-a administrat nimeni, in ultimul sfert si mai bine de secol, un ser al adevarului comunitatii academice romane. Cum ca acel mot e de fapt o halucinatie colectiva. Si ca nu-l avem. Iar constructia unui mediu cu adevarat universitar, care sa genereze o cercetare cu adevarat competitiva, ar fi cerut o schimbare dramatica a reperelor, respectiv valorilor, pe care sa stea pilonita (ca tot e un termen la moda) scoala.
Dar ce poti sa te astepti cand lupul e paznic la stana? Chiar si acum, si prea putine sanse sa scapam de parazitul imposturii curand, rotativa desavarsirii cuprinde, prin campusuri de facultati, consimtamantul ca ”noi ne facem ca invatam, ei se fac ca ne publica”.
Situatia omului de stiinta autentic ”fabricat in Romania” e dramatica. Unu la mana ca n-are bani. Doi la mana ca n-are credentiale potrivite incat sa iasa din gulagul academic. Trei la mana ca si cand reuseste, taras-grapis, sa-si ridice nasul deasupra namolului, altii vin si-i secera glezna. E spitalul de nebuni. E groapa cu var.
Scriu toate aceste lucruri incat sa fie clar ca grosolania plagiatului doctoral trebuie starpita, dar n-are cine, iar asa cum stau lucrurile acum n-are cum. Ar insemna sa confruntam realitatea ca operatia de extirpare a tumorii, pe termen scurt, ar fi mutilanta.
Cam o treime, daca nu mai bine, din „corpul didactic” ar trebui dat afara, iar unii chiar trimisi in judecata.
Nu mai vorbesc de ”facultatile” deschise prin tarisoara, care odata desfiintate ar priva atata amar de romani mediocri de iluzia curei analfabetismului functional prin dovada si patalama ca prosti au fost, tampiti sunt inca, dar cel putin au ”terminat o facultate”.
Credeai c-au murit, neica? (apud Caragiale).
Obsesia generatiei parintilor nostri si-a parintilor lor dinainte, odata iesiti majoritatea din chirpici, a fost sa ajunga sa stea la masa ”cu domnii”. Ce aveau domnii si n-aveau sarmanii? Ai zice ca scoala. Dar te-ai insela. Ce-aveau domnii si n-aveau sarmanii era o seama de hartii care, aparent, deschideau usi, care aparent garantau pozitie.
Unde n-au putut deschide usi, romanii au ascultat soapta si-au inventat speracle.
Pseudo-mitologia spiritului academic in comunism a avut un miez, un nucleu veridic. Se facea scoala, domne, in comunism! Si e just. Se facea scoala. Se deprindeau notiuni elementare ba chiar si unele avansate. Dar totul impletit cu dogma, doctrina si coada dracului de la organizatia de baza.
Cat talent sa fi avut, n-aveai decat doua directii: ori prin partid, ori prin exil. Aceasta silnica dihotomie a impins pe multi spre colaborationism. Iar, mai departe de-atat, odata cazut comunismul, aceeasi reteta care facea statul opresiv sa existe s-a repliat, s-a organizat, si a dobandit noi calitati in ”capitalism”.
O suma a tuturor marturiilor celor scoliti si plecati ar putea constitui o ”Carte neagra a democratiei” dupa 1989. Pe acestia nu comunismul i-a traumatizat. Pe acestia capitalismul i-a otravit.
Daca un ciclu academic dureaza – sa zicem – in medie 5 ani, am trecut deja, in 2022, prin sase astfel de cicluri. De la ciclu la ciclu numarul celor care sa ramana in ”sistemul” universitar romanesc a scazut proportional, pe masura ce oamenii alegeau sa plece – nauci – unde vedeau cu ochii, numai sa scape de osanda.
Ce n-o sa poata vreodata pricepe un dobitoc cu diploma e ca mediocritatea ucide meritul. Te duci unde vezi cu ochii numai sa capeti o sansa reala ca ce lucrezi tu, ce cercetezi tu, ce cauti tu sa adaugi la corpul de cunoastere sa aiba macar o sansa reala la rampa de lansare. Sa fii publicat. Sa poti sa-ti pui ideile intr-un turnir onest al ideilor.
Cand citesc vocabularul congreselor fabricate in Romania, cand ma impiedic de cuvintele ”modern”, ”original”, si altele, cand ma uit la listele cu autori sau ordinea in care ei apar, ma apuca iremediabila tristete. Sunt sigur, in acel moment, ca ma uit la o luare de ostateci. Printre ei se numara si valoarea autentica, dar bine inghesuita de malacii puterii, ”ctitorii” invatamantului romanesc, corifeii infamiei.
Poate parea ca sunt dur si nedrept, resentimentar si frustrat. Si sunt dur, dar sunt drept. Am resentimente, dar sunt eliberat. Duritatea si resentimentele au de-a face cu aceasta tara care mi-a dat atat de mult, dar v-a luat atat de mult.
Nu, eu nu sunt un „produs al scolii romanesti”. Pe mine scoala ”romaneasca” risca sa ma omoare intelectual. Am fost orfan moral cand am plecat din tara, si alte scoli mi-au hranit nevoia. Mie, si multor altora. Intrebarea nu e cum am supravietuit.
Intrebarea e ce mai cautam pe aici.
Iar raspunsul nu e foarte complicat. Avem o trauma, dar si o nostalgie. O forma nerezolvata de speranta dar si de indarjire. In fiecare zi se nasc in Romania copii buni. Copii care merita sa deschida ochii la stiinta. Care sa fie incantati de armonia sferelor si de gratia pe care ti-o aduce descoperirea, dar si studiul ei odata ce-ai aflat.
De ce trebuie sa plece, mai apoi, majoritatea? De ce nu pot ramane?
Eu cred ca multi gandim, din cei care am facut exil, ca poate ca intr-o zi vor vrea sa mai stea, sau poate s-or intoarce.
Nu putem repara trecutul. E stricat iremediabil. Putem in schimb influenta prezentul. Putin cate putin. Astfel incat curicula sa devina mai transparenta. Incat sa schimbam fata cercetarii in Romania, onest si deliberat. Incat cine astazi viseaza la o cariera de doctor, sau de avocat, de inginer sau de economist, sa stie ca are o sansa valida la performanta. Unde performanta nu e sa prinda o pozitie buna intr-un laborator in Vest, sau peste Ocean”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.