Simona Halep a atras toate privirile la Wimbledon, unde a avut prima aparitie publica alaturi de Dorin Mateiu. Fosta campioana de la All England Club a fost prezenta in loja oficiala la finala feminina a turneului, iar imaginile cu cei doi au starnit numeroase reactii atat in Romania, cat si in presa internationala.
Dupa ce, in urma cu aproximativ o luna, cei doi au fost fotografiati impreuna in vacanta, in Mykonos, aparitia lor la unul dintre cele mai prestigioase turnee de tenis din lume pare sa confirme relatia despre care s-a vorbit in ultima perioada.
Simona Halep si Dorin Mateiu, impreuna la Wimbledon. Presa britanica a remarcat imediat schimbarea fostei campioane
Simona Halep (34 de ani) si omul de afaceri Dorin Mateiu (58 de ani) au fost prezenti la finala feminina de la Wimbledon, disputata intre Karolina Muchova si Linda Noskova.
Cei doi au ocupat locuri in loja rezervata invitatilor de onoare, intr-o companie selecta, aflandu-se chiar in spatele printesei Kate Middleton si a legendarei Martina Navratilova.
Prezenta fostului lider mondial nu a trecut neobservata de presa din Marea Britanie. Jurnalistii publicatiei Express au remarcat atat revenirea Simonei Halep la All England Club, cat si schimbarea sa fizica.
„O fosta campioana de la Wimbledon a intrat pe retelele sociale, pentru a le impartasi organizatorilor recunostina sa, iar transformarea sa fizica este remarcabila.”, au notat jurnalistii britanici.
In acelasi articol, publicatia a continuat:
„Simona Halep a fost de nerecunoscut sambata seara, la Wimbledon, cand le-a multumit organizatorilor pentru o ‘experienta de neuitat’. Campioana din 2019 a fost invitata la finala de simplu feminin de sambata, ca membru de onoare, in timp ce le-a urmarit pe Linda Noskova si Karolina Muchova luptand pentru glorie pe terenul central.
Iar dupa turneu, Halep a folosit retelele sociale pentru a-i lauda pe organizatorii evenimentului, care i-au permis sa se bucure de atmosfera din SW19. Ea a scris: ‘Multumesc, @Wimbledon, pentru o zi memorabila si pentru o alta experienta de neuitat. Sa fac parte din acest club si sa ma intorc aici ca membru este o onoare dincolo de cuvinte’.”, au mai scris cei de la Express.

Invitata de onoare la All England Club
Simona Halep a fost prezenta la Wimbledon in calitate de fosta campioana a competitiei, dupa triumful memorabil din 2019. Organizatorii pastreaza traditia de a invita castigatorii editiilor precedente la cele mai importante momente ale turneului.

Pe langa trofeul cucerit pe iarba londoneza, fosta lidera mondiala mai are in palmares si titlul de la Roland Garros, obtinut in 2018.
De-a lungul impresionantei sale cariere, Simona Halep a castigat 24 de titluri WTA, a ocupat primul loc in clasamentul mondial timp de 64 de saptamani si a incasat din premiile sportive peste 40,2 milioane de dolari.
Fosta mare campioana si-a incheiat cariera in luna februarie 2025, dupa infrangerea suferita in fata Luciei Bronzetti, scor 1-6, 1-6, la Transylvania Open.

Cine este Dorin Mateiu, barbatul alaturi de care a fost surprinsa Simona Halep
Cu 24 de ani mai in varsta decat Simona Halep, Dorin Mateiu este unul dintre oamenii de afaceri discreti din Romania, evitand de-a lungul timpului expunerea publica.
In mediul de afaceri, acesta s-a remarcat in industria alimentara, unde a construit un business de succes, motiv pentru care a fost supranumit „Regele mezelurilor”.
In ultimii ani si-a orientat investitiile in special catre domeniul imobiliar, iar potrivit estimarilor din mediul de afaceri, averea sa s-ar ridica la aproximativ 65-70 de milioane de euro.
Aparitia sa alaturi de Simona Halep la Wimbledon reprezinta prima iesire publica oficiala a celor doi, dupa imaginile surprinse recent in vacanta din Mykonos, alimentand si mai mult speculatiile privind relatia dintre fosta mare campioana si omul de afaceri.