Ministerul Apararii Nationale a postat joi, 25 august, o serie de fotografii in care apare celebrul vlogger Selly.
MApN da de inteles ca incearca sa promoveze in acest fel recrutarea in Armata Romaniei.
„Avem colegi noi!
Publicitate
Daca pana si Selly a decis sa se alature Armatei Romaniei, voi ce mai asteptati? 🔥 Pentru ca e teamplayer, si-a adus si un prieten. 💪
Revenim cu detalii despre primele lor momente de instructie alaturi de militarii de elita ai Scorpionilor Rosii!
Pana atunci, accesati 👉 www.recrutaremapn.ro”, a transmis MApn.
In patru ore, postarea a strans 65 de distribuiri, peste 1.400 de reactii si mai bine de 250 de comentarii, multe dintre ele ironice:
„Selly in armata! Mno, putem dormi linistiti! Nici nu mai avem nevoie de corvete, submarine, F-uri, MLRS-uri si alte ,,jucarii”! Au pus-o rusii!”
„Astept Gasca Zurli”
„Ce e aia seli?”
Cineva a venit cu un comentariu constructiv: „Daca vreti sa faceti ceva in sensul asta, luati modelul polonez sau baltic si organizatii o pregatire paramilitara a populatiei dornice. Barbati si femei pana in 60 de ani cu o conditie fizica buna si dorinta de a-si apara tara”.
Iar altcineva a concluzionat amar: „Ne am dat dracu de tot ,gata…vai mama noastra”.
Ministrul Apărării despre noul stagiu militar voluntar
Acest stagiu militar voluntar va dura maximum 4 luni, în funcţie de specialitate, iar voluntarii vor primi şi o soldă. De asemenea, rezerviștilor li s-au eliminat o serie de restricții.
„Am început două tipuri de proiecte. Este clar că după 1 ianuarie 2007 nu s-au mai făcut încadrări în Armată, rezerva a început să îmbătrânească, astăzi media rezerviştilor noştri este undeva la 50 de ani, pentru că a trecut mult timp şi nu am mai împrospătat această rezervă. Astăzi sunt două proiecte. Unul de rezervişti voluntari în care anul acesta suntem în perioada de încorporare pentru asta.
În aceste reţele de socializare ale tinerilor, exisă o dorinţă a oamenilor de a face totuşi o pregătire militară minimă. În această toamnă cred că o să reuşim în Parlament să trecem un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar.
Patru luni ar fi maximum pentru pregătire militară, sigur, în funcţie şi de specialitate. Patru luni stai în unitate, în care ai echipament gratuit, primeşti şi o soldă. Încă nu am stabilit încă exact care vor fi sumele. Ar putea să primească în jur de 1.500-2.000 de lei pe lună. Evident că la terminarea stagiului militar există şi posibilitatea a primi trei salarii medii, ca un fel de primă pentru înscriere.
Astăzi avem condiţii bune. Am eliminat inclusiv condiţia aceea, de a nu putea să plece în străinătate. Poate să plece să lucreze în străinătate. 15 zile poate să vină la chemare, în cazul unei mobilizări.Avem o adresabilitate destul de bună. Anul acesta am scos peste 800 de locuri, avem deja înscrişi peste 1.200”, a anunţat Vasile Dîncu, la Antena 3.