Se poarta sau nu haine de doliu dupa inmormantare? Ce scrie in Biblie

In Biblie nu exista informatii referitoare la obiceiul de a purta haine negre la inmormantari.

Deci, nu este un pacat daca nu porti haine negre in astfel de momente.

Insa, pe de alta parte, daca nu vei avea o astfel de tinuta, atunci risti sa le transmiti celor din jur un mesaj gresit.

Publicitate

Hainele negre purtate dupa stingerea unei persoane apropiate au rolul de a transmite un mesaj. Este vorba despre durerea celui care le poarta si care trece prin momente dificile. De asemenea, hainele de doliu au rolul de a le arata celorlalti ca persoana care le poarta sufera, deci trebuie sa fie intelegatori in acea perioada.

Traditia de a purta haine negre in timpul doliului este una veche, aparuta inca de pe vremea Imperiului Roman. In perioada aceea, familia persoanei care a incetat din viata avea obiceiul de a purta o toga de culoare neagra. Toga era din lana. Traditia a continuat sa fie repectata si in Evul Mediu si in Renastere. Astfel, obiceiul a fost adoptat si de cei din Anglia. In timpul doliului, femeile aveau cape de culoare neagra. In plus, isi acopereau fata cu voaluri negre.

La inceput, numai cei din clasele superioare purtau doliu. Insa, de-a lungul timpului, si ceilalti oameni au inceput sa adopte acest obicei.

Acum nu mai este obligatoriu sa se poarte negru in perioada doliului. Sunt permise si hainele inchise la culoare. Important este ca tinuta sa fie una decenta. Insa, trebuie sa se mai stie si faptul ca doliul nu se rezuma la haine negre. De asemenea, comportamentul celui care a pierdut o persoana apropiata trebuie sa fie unul adecvat.

Publicitate

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.