Reprezentantii Guvernului s-au intalnit, duminica, pentru a adopta o hotarare prin care vor trimite un avion dupa cei 36 de romani blocati in Africa de Sud, din cauza noii tulpini COVID-19. La sedinta a participat si seful DSU, Raed Arafat.
Raed Arafat, declaratii la final de sedinta:
„S-a stabilit ca MAE, MAI prin DSU si Ministerul Transporturilor vor lucra impreuna pentru repatrierea cetatenilor romani din Africa de Sud. Avionul urmeaza sa aduca cetatenii romani. Vom oferi si un numar de locuri pentru cetatenii europeni ai altor tari membre UE. Hotararea de Guvern emisa azi a fost necesara pentru a stabili interdictia de intrare in tara a cetatenilor tarilor urmatoare: Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic si Malawi. Este o interdictie temporara, in concordanta cu ce s-a stabilit la nivel european. Cetatenii romani, europeni, care vin din aceasta zona vor intra in carantina de 14 zile sau de 10 zile, daca testul din a 8-a zi e negativ.
Mai sunt cateva aspecte pe care vreau sa le lamurim:
Publicitate
1. Parada de 1 Decembrie. Interdictia de a intra in zona pentru cei care nu sunt testati se aplica numai zonei oficiale, nu si celei care e in apropiere unde stau oameni. Acolo, singurrele reguli sunt cele de sanatate publica si purtarea mastii care sunt obligatorii.
Acelasi lucru se aplica si receptiilor oficiale permise in ziua respectiva.
Pentru populatia generala nu exista interdictie, doar obligatia de a respecta masurile de sanatate publica.
2. Meciurile de fotbal care se termina dupa ora 21. S-a decis ca persoanele respective pot arata biletul de la meci, sa spuna ca sunt in drum spre casa. MAI va trimite o instructiune la organele de contol.
Noi, la acest moment, aplicam regulile stabilite la nivel european. Nu se discuta de inchidere de granite, dar se discuta de limitari de acces pentru cetatenii tarilor respective. In Europa nu vad cum sa se inchida integral granite, nu vad asta ca o solutie, nici nu a fost aplicata inainte.
Despre certificatul verde – Este o discutie in Parlament, astept sa vad decizia finala.”
Ce alte state ar putea intra in zona rosie?
„Nu avem de unde sa stim, dar poate incet, incet tarile vecine tarilor cu probleme sa aiba aceasta problema. In final, tulpina va ajunge peste tot. Nimeni nu va putea s-o opreasca. Acum se face intarzierea raspandirii si cumpararii de timp pentru a vedea daca raspunde la vaccin, daca impactul pe sanatate e mai grav. Specialistii vor veni cu concluziile lor in urmatoarele saptamani.
Avem o tulpina despre care nu stim care este impactul ei. Va dura mult timp pana aceasta tulpina sa devina predomninanta. Si atunci vaccinul acesta este solutia.”
S-a inceput procedura secventiere?
„Ce pot sa va spun e ca INSP a transmis la spitale pentru a recolta pentru pacientii in stare critica la care e suspiciunea infectarii cu aceasta tulpina.”
Lotul echipei campioane de rugby a Romaniei, CSM Stiinta Baia Mare, aflata in turneu in Africa de Sud, nu se poate intoarce in tara, toate zborurile spre Uniunea Europeana fiind anulate.
Ministerul de Externe a anuntat, sambata, ca Ambasada Romaniei la Pretoria gestioneaza, la acest moment, situatia a 36 de cetateni romani ale caror curse au fost anulate de catre companiile aeriene. Potrivit MAE, Ambasada a efectuat, in regim de urgenta, demersuri pentru prelungirea cazarii membrilor delegatiei sportive.
Premierul Nicolae Ciuca a anuntat, la inceputul sedintei de guvern, ca Romania va trimite o aeronava pentru cei 36 de cetateni romani blocati in Africa de Sud.
„In ceea ce priveste cetatenii din Africa de Sud, am avut o coordonare foarte buna cu MAE si cu alte ministere si, incepand de ieri, au fost identificate solutiile pe care le vom lua, prin care sa determinam o decizie pe care o vom lua astazi in sedinta de guvern. Am identificat la TAROM o aeronava care va zbura la Pretoria si va prelua cetatenii romani. Pentru ca in aeronava vor mai fi 50-55 de locuri libere, oferim capabilitate si celorlalte tari europene care nu au resit sa isi extraga cetatenii din Africa de Sud. Este cat se poate de normal ca sa luam astfel de decizii pentru ca cetatenii asteapta aceste decizii de la noi. Noi avem datoria fata de ei sa luam astfel de decizii. In felul acesta, vom urca aceasta disponibilitate a noastra prin mecanismnul european de situatii de urgenta”, a declarat Nicolae Ciuca.