Durere fara margini intr-o familie de romani din Marea Britanie. Singurul copil al cuplului, stabilit in orasul Coventry, un baietel de doar 5 anisori, a fost injunghiat mortal acasa, in timp ce parintii lui se aflau la serviciu.
Suspecta in acest caz este chiar bunica lui care il ingrijea. Femeia, care ar avea probleme psihice, se afla acum in custodia politiei.
„Fiul nostru a fost cel mai minunat copil din lume”
Publicitate
Mario ar fi implinit curand sase ani. Era un copil vesel si iubit. Parintii lui au publicat mai multe fotografii si filmulete care il arata fericit.
„Fiul nostru a fost cel mai minunat copil din lume”, au spus Cristina si Dorin, parintii baietelului. „Zambea tot timpul, de cand se trezea si pana la culcare. Avea atat de multa energie. Ii placea sa danseze si sa cante.”
„Ea a fost ultima persoana care l-a vazut pe baiat. Nimeni nu poate intelege cum a ajuns sa aiba un cutit in mana. Pur si simplu nu stim de ce”
Mama lui Mario este insarcinata in trei luni. Si-a gasit fiul plin de sange, in agonie, cand s-a intors acasa de la serviciu, si a strigat disperata dupa ajutor. Paramedicii si Politia au ajuns imediat in apartamentul familiei.
„Am gasit un baietel, care inca nu a implinit sase ani, cu mai multe rani grave. In ciuda eforturilor facute de ofiterii de politie si de paramedici, nu a fost posibil sa-i salvam viata. Am arestat o femeie de 49 de ani, cunoscuta de familie, si as vrea sa subliniez ca nu e mama baiatului”, a declarat Ronan Tyrer, politia Coventry.
Politistii au precizat ca bunica baietelului se afla in custodia lor, in baza unei legi privind sanatatea mintala. Presupun ca femeia ar suferi de o afectiune psihica.
Apropiatii familiei spun ca bunica era atenta si grijulie cu copilul
Totusi, apropiatii familiei sustin ca bunica nu a avut pana acum nicio manifestare nefireasca. Era tot timpul in preajma copilului, atenta si grijulie, iar parintii aveau incredere in ea.
Ronan Tyrer, politia Coventry: „Este un eveniment tragic. Nu pot cuprinde ce simt parintii in acest moment este devastator. Nu numai pentru familie si comunitate, dar si ofiterii de politie care au fost acolo noaptea trecuta si au vazut un baietel cu asemenea rani vor fi marcati pentru tot restul carierei.”
Comunitatea este socata de cele intamplate, iar oamenii au depus flori pe strada, in apropierea locuintei lui Mario. Rudele au cerut ajutorul preotului ortodox din localitate pentru a-l putea inmormanta pe Mario acasa in Romania. Scola la care mergea baietelul a deschis o carte de condoleante iar colegii lui primesc sprijinul unor psihologii pentru a depasi trauma.
Publicitate