Vestea mortii indragitei actrite Rona Hartner a cazut ca un traznet. Colegii si prietenii sunt socati de aceasta tragedie.
Imelda Antonescu, una dintre prietenele Ronei Hartner a confirmat, din pacate, vestea decesului artistei. Iar cuvintele pe care i le adreseaza, pe conturile sale de socializare, sunt cu adevarat emotionante.
”Rona a fost lumina. A fost cel mai curajos si cel mai luminos Om pe care l-am cunoscut vreodata. Nu se dadea in laturi de la nimic, dansa, canta, picta, juca, iubea… toate cu aceeasi bucurie.
Publicitate
Impartea totul cu cei de alaturi. Mai putin tristetile – erau singurele care le tinea pentru ea. In rest… dadea totul si se dadea cu totul. Ne-am cunoscut aproape copile si niciodata in toti anii acestia Rona n-a fost altfel. Nu a schimbat-o nimic. Niciodata!
Se supara rar, era toata lumina si zambet si bucurie. Si asa va ramane! Lumina, si zambet si bucurie! Chiar daca a plecat putin sa se odihneasca, Rona ramane aici. Mereu o voi povesti frumos, cu bucurie.
Mereu imi voi aduce aminte de rasul ei puternic, de hainele colorate, de felul ei curajos de a fi, de muzica, de lumina si iubirea ce o facea sa fie Ea. Zbor lin spre lumina, fata draga! Ramai parte din lumea mea mereu!”, a scris prietena Ronei Hartner.
Rona Hartner a murit la varsta de 50 de ani, dupa o lunga si dificila lupta cu cancerul. Actrita s-a confruntat in ultima perioada cu probleme grave de sanatate, la plamani si creier, iar apropiatii acesteia sperau la un miracol.
Actrita de film, cantautoarea, cantareata, compozitoarea si textiera romana de origine germana, Rona Harter, lasa o tara intreaga in lacrimi.
Artista, cunoscuta pentru pofta sa de viata, stilul ei liber de a se exprima, pentru lejeritatea cu care isi interpreta rolurile, dar si pentru forta, credinta in Dumnezeu si perseverenta, a fost rapusa de cancer dupa ce acesta a recidivat de patru ori.