„Unde m-ai vazut?”
Mara nu mi-a raspuns imediat.
Barbatul de langa noi s-a retras cativa pasi.
Probabil isi daduse seama ca discutia nu mai avea nicio legatura cu el.
„In parc”, a spus ea.
Mi-am coborat privirea.
Stiam exact despre ce parc vorbea.
Era la trei statii de autobuz de casa.
In prima dimineata dupa ce fusesem concediata, plecasem de acasa la 7:20, ca de obicei.
Nu avusesem curaj sa-i spun Marei.
La 19 ani avea facultate, serviciu si destule griji.
Nu voiam sa-i mai pun una in spate.
Asa ca ma imbracam dimineata, luam geanta si plecam.
Primele zile cautasem de lucru.
Intrasem prin magazine.
Sunasem la numere gasite pe internet.
Trimisesem CV-uri.
Dupa vreo doua saptamani incepusem sa-mi petrec diminetile pe o banca.
Stateam acolo pana pe la pranz.
Imi luam o cafea ieftina.
Mai dadeam cateva telefoane.
Apoi ma intorceam acasa si ii spuneam Marei ca fusese o zi obositoare.
„M-ai urmarit pana in parc?”
„O singura data.”
„De ce?”
„Pentru ca uitasesi telefonul acasa.”
Imi aminteam ziua.
Ma intorsesem dupa el aproape de pranz.
Ii spusesem ca seful ma trimisese sa rezolv ceva prin oras.
Mara a continuat:
„Am venit dupa tine cu telefonul. Te-am vazut pe banca.”
„Si de ce n-ai venit la mine?”
A ridicat din umeri.
„Pentru ca plangeai.”
Asta m-a lovit mai rau decat orice.
M-am intors putin, sa nu ma vada.
Barbatul s-a apropiat.
„Eu sunt Victor”, mi-a spus. „Brutaria e a mea.”
Mi-a intins mana.
Am dat mana cu el fara sa stiu ce altceva sa fac.
„Mara a venit acum vreo sase saptamani si m-a intrebat daca am nevoie de cineva seara. Doua-trei ore. Curatenie, marfa, ce mai ramane.”
M-am uitat la ea.
„Dupa opt ore la cafenea?”
„Nu sunt opt in fiecare zi.”
„Mara…”
„Mama, sunt bine.”
„Si cei 2.100 de lei?”
Victor a aratat spre plic.
„O parte sunt de aici. O parte i-a strans ea.”
Atunci am inteles de unde veneau banii
Nu erau bani aparuti dintr-odata.
Erau bani stransi leu cu leu.
Salariul de la cafenea.
Orele de la brutarie.
Bacsisuri.
Probabil si banii pe care ii dadusem eu pentru facultate.
„Tu n-ai mai luat bani de la mine de o luna.”
Mara a zambit putin.
„Pai da.”
„Mi-ai spus ca iti ajung.”
„Mi-au ajuns.”
„Cum?”
N-a raspuns.
Stiam deja.
Am inceput sa calculez in cap cate dimineti plecase fara sa-si ia ceva de mancare.
De cate ori imi spusese ca mancase la serviciu.
De cate ori refuzase sa iesim undeva fiindca „era obosita”.
Am simtit cum ma ia furia.
Nu pe ea.
Pe mine.
„Nu platesti tu rata mea.”
Am luat plicul si i l-am intins.
Nu l-a luat.
„Ba luna asta, da.”
„Nu.”
„Mama.”
„Am 46 de ani. Nu-mi plateste copilul casa.”
S-a uitat la mine cateva secunde.
Apoi a spus foarte linistit:
„Si eu locuiesc in casa aia.”
N-am avut raspuns.
„Tu ai platit-o singura cand tata a plecat. Ai platit-o cand eram eu mica. Ai platit-o cand am avut nevoie de aparat dentar. Ai platit-o cand am inceput facultatea.”
„Asta era treaba mea.”
„Stiu.”
A impins plicul spre mine.
„Acum lasa-ma si pe mine sa fac ceva.”
Am inceput sa plang acolo, in fata brutariei.
Victor s-a facut ca verifica usa.
Mara m-a luat in brate.
Dupa cateva minute am intrebat-o:
„Cat ai muncit aici?”
„Nu mult.”
M-am uitat la Victor.
El a ridicat sprancenele.
„Destul.”
„Victor!”
Pentru prima data in seara aceea am ras toate trei.
Atunci i-am spus si eu tot adevarul
Aveam doua rate intarziate, nu una.
Primisem niste bani la plecarea din firma, dar aproape se terminasera.
Si avusesem trei interviuri.
La unul nu ma mai sunasera.
La unul imi spusesera ca alesesera pe altcineva.
De la al treilea asteptam raspuns.
Mara m-a ascultat fara sa ma intrerupa.
„Vezi?”, a spus la final.
„Ce?”
„Asta trebuia sa-mi spui acum doua luni.”
„N-am vrut sa te sperii.”
„Si eu n-am vrut sa te sperii cu cei 2.100 de lei.”
Am ras iar.
Avea dreptate.
Facuseram exact acelasi lucru una cu cealalta.
Ne mintiseram fiindca fiecare credea ca o protejeaza pe cealalta.
In seara aceea am luat banii.
Nu pe toti.
Am platit rata restanta si i-am pus restul inapoi in geanta.
Doua zile mai tarziu a venit telefonul pe care il asteptam
M-au sunat de la al treilea interviu.
Incep lunea viitoare.
Salariul e putin mai mic decat aveam inainte.
Nu-mi pasa.
Iar Mara nu mai merge in fiecare seara la brutarie.
Merge doar sambata.
Am incercat s-o conving sa renunte de tot.
Mi-a spus ca Victor ii da voie sa ia acasa ce ramane seara.
Apoi a deschis congelatorul.
Era plin cu covrigi.
„Vezi? Economisim.”
I-am spus sa taca.
A ras.
Pe masa din bucatarie ma astepta acelasi plic
Ieri dimineata, inainte sa plece la facultate, am gasit plicul pe masa din bucatarie.
Acelasi pe care scrisese:
RATA — MAMA
Taiase „MAMA”.
Dedesubt scrisese:
RATA — NOI
L-am lasat exact asa.
Poveste fictionala realizata cu asistenta inteligentei artificiale in procesul de redactare.
Alte Stiri
