Banii dati pe coroanele de flori pentru cei decedati sunt bani aruncati. De fapt, ajutorul ar trebui sa mearga catre familia indoliata. Asta vrea sa le transmita enoriasilor Preotul paroh George Pit din Slimnic, judetul Sibiu. Acesta propunere renuntarea la coroanele depuse pe mormintele persoanelor decedate si inlocuirea acestora cu un ajutor financiar pentru familie.
„Luarea unei decizii in ce priveste coroanele aduse la inmormantarea celor decedati si inlocuirea acestora cu un ajutor financiar pentru familie. Luand in considerare ca exista mai multe parohii sau comunitati care au decis inlocuirea coroanelor de la inmormantare cu un ajutor financiar oferit familiei indoliate, se pune in discutie daca este oportun ca si in comuna Slimnic sa propunem cu incepere din 2022, obiceiul inlocuirii coroanelor cu un mic ajutor material”, a scris preotul paroh George Pit pe Facebook.
Preotul a explicat ca existe mai multe motive care sa sprijine acest demers.
„Sunt bani arsi, nu ajuta cu nimic familia indoliata, nici sufletul decedatului, dar poate cel mai solid argument este acela ca aceste coroane dupa trei-patru saptamani trebuie aprinse la groapa de gunoi, iar daca sunt si din plastic acestea emana un fum inecacios prin care se polueaza aerul pe care il respiram. Eliminam astfel si poluarea, care este un aspect foarte important”, explica preotul George Pit, potrivit oradesibiu.ro.
Publicitate
Preotul sustine ca ar trebui infiintata o cutie in care sa fie depusi banii care ar fi fost cheltuiti pentru coroana de flori, iar preotii ar trebui sa fie cei care ii instiinteaza pe credinciosi despre motivele pentru care masura este una buna.
„Se intelege ca din partea celor mai apropiati vor fi aduse cateva coroane. Se supune la vot si cu o in unanimitate deplina consilierii celor doua parohii sunt de acord cu aceasta schimbare. Aceasta modificare sa se faca publica prin anunturi in biserici, prin afise si prin luari de pozitii ale preotilor la predicile de la inmormantari, in care sa se arate motivele pentru care propunem aceasta modificare a inlocuirii coroanei cu ajutorul financiar oferit direct familiei. In acest sens s-a propus realizarea unei cutii speciale pe care sa fie scris textul AJUTOR PENTRU FAMILIE, cutie care sa insoteasca sicriul raposatului in cele doua sau trei zile de priveghere crestineasca”, a mai spus preotul paroh George Pit din Slimnic.
Aron-Adrian Nan, primarul comunei Slimnic:
E o fapta, sa zicem, destul de buna. Una la mana, e ecologizarea, doi la mana sunt niste bani care, teoretic, cum a zis si domnul parinte, sunt arsi. Oamenii sper sa inteleaga initiativa preotilor, sa fie dusa la un moment dat la bun sfarsit si cu beneficii destul de bune din toate punctele de vedere.
Si localnicii considera aceasta initiativa de bun augur, mai ales ca sunt familii care au o situatie financiara precara:
– Mai utili, pentru ca se arunca la 40 de zile coroanele, se da foc, nu este nici igienic, nici… nu este uman! Deci, mai bine ajuti familia, poate e necajita, poate nu are bani. Eu de mult, deja e al doilea an cand eu dau bani. Pun 50, fiecare cat crede, altii 100… Cat te lasa inima si cati ai!
– Foarte buna parerea! Foarte buna! Sa nu se mai arda bani aiurea asa.
– Is bani aruncati! Cu banii aia pe care ii pui pe coroane, omul se foloseste! Omul se poate folosi, ca la necaz banii aia nu… Trei zile si aruncam coroanele! Eu asa prevad, ca e mai bine!
Propunerea preotilor a fost facuta publica pe o retea sociala. Conform postarii, se propune ca in cele doua, trei zile de priveghi sa fie amplasata o cutie speciala pe care sa se scrie „Ajutor pentru familie”. Ulterior, preotii parohi nu au mai dorit sa faca declaratii.
Si reprezentantii Arhiepiscopiei Sibiului s-au ferit de presa. Acestia au publicat doar un punct de vedere pe pagina oficiala a Mitropoliei Ardealului, fara sa faca alte declaratii.