Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns la hotel a fost sa merg la receptie si sa spun un singur nume.
— Radu Marinescu.
Femeia de la receptie a ridicat privirea spre mine.
— Doriti sa luati legatura cu domnul?
Pentru o secunda am fost tentata sa spun da.
Dar m-am razgandit.
— Nu. Imi cer scuze. Am confundat hotelul.
Am zambit si m-am indepartat.
Nu aveam nevoie ca receptionista sa-mi confirme nimic.
Masina lui Radu era in parcare.
O vazusem imediat ce ajunsesem.
Era acolo.
Si, undeva in hotel, era si femeia de la coafor.
Nu venisem sa bat la usa camerei
Poate asta ar fi facut altcineva.
Poate ar fi urcat.
Ar fi batut in usa.
Ar fi asteptat sa apara sotul in halat.
Ar fi tipat.
Eu nu voiam asta.
Dupa 17 ani de casnicie, nu voiam sa transform sfarsitul casniciei mele intr-un spectacol pe holul unui hotel.
Voiam sa aflu un singur lucru.
Cine era femeia aceea si ce ii spusese Radu despre mine?
M-am cazat.
Camera mea era la etajul trei.
Mi-am lasat geanta, apoi am coborat in hol.
M-am asezat intr-un fotoliu de unde vedeam lifturile.
Si am asteptat.
N-a trebuit sa astept mult.
Dupa aproximativ 40 de minute s-au deschis usile liftului.
A iesit ea.
Femeia de la coafor.
Purta blugi, o camasa alba si avea parul prins.
In urma ei a aparut Radu.
Sotul meu.
A pus mana pe spatele ei si i-a spus ceva.
Ea a ras.
Nu stiu cum sa explic ce am simtit.
Nu am avut impulsul sa alerg spre ei.
Nu am inceput sa plang.
M-am uitat pur si simplu.
Uneori adevarul doare mai putin in momentul in care il vezi decat in orele in care inca speri ca te-ai inselat.
Nu ma inselasem.
Am facut o fotografie
Una singura.
Nu pentru Facebook.
Nu pentru prieteni.
Nu pentru copiii nostri.
Pentru mine.
Pentru ziua in care Radu avea sa incerce sa-mi spuna ca „nu este ceea ce pare”.
Apoi i-am urmarit cu privirea pana au iesit din hotel.
Probabil mergeau la restaurant.
Am asteptat cateva minute si m-am intors in camera.
Am scos telefonul.
Radu imi trimisese un mesaj.
„Am ajuns. Sunt rupt de oboseala. Intram intr-o sedinta. Te sun mai tarziu. Te iubesc.”
M-am uitat mult la ultimele doua cuvinte.
„Te iubesc.”
Apoi am pus telefonul jos.
La ora 21:17 m-a sunat
Am raspuns.
— Ce faci?
— Sunt acasa.
Era prima mea minciuna.
— Tu?
— Am terminat acum. A fost o zi groaznica.
In fundal se auzea muzica.
— Unde esti?
— In camera.
A doua lui minciuna in mai putin de zece secunde.
— Singur?
S-a facut o pauza foarte scurta.
— Normal. Cu cine sa fiu?
Am inchis ochii.
— Asa ma gandeam si eu.
Am mai vorbit doua minute.
Apoi mi-a spus:
— Te iubesc. Noapte buna.
— Noapte buna, Radu.
N-am putut sa-i spun si eu ca il iubesc.
A doua dimineata am coborat la micul dejun
La ora opt fara un sfert eram in restaurantul hotelului.
Mi-am ales o masa intr-un colt.
Am comandat cafea.
Stiam ca risc sa ma vada.
De fapt, asta voiam.
La 8:26 au intrat.
Radu si femeia blonda.
Tinandu-se de mana.
El nu m-a vazut.
Ea, da.
S-a uitat spre mine.
Pentru o secunda a parut ca incearca sa-si aminteasca de unde ma cunoaste.
Apoi a zambit.
Zambetul politicos dintre doua femei care s-au vazut cu o zi inainte la coafor.
I-am zambit si eu.
Radu s-a dus spre bufet.
Ea a ramas singura la masa.
Atunci m-am ridicat.
M-am asezat in fata ei
— Buna dimineata.
A parut surprinsa.
— Buna dimineata. Ce coincidenta!
— Da. Foarte mare.
Am pus ceasca de cafea pe masa.
— Pot sa stau un minut?
— Sigur.
M-am asezat.
Mi-am auzit inima batand.
— Ieri eram langa dumneavoastra la coafor.
— Da, mi-am amintit.
— V-am auzit vorbind despre Radu.
Zambetul i-a disparut putin.
— Imi pare rau daca am vorbit prea tare.
— Nu-i nimic.
M-am uitat spre bufet.
Radu isi punea mancare in farfurie.
Apoi m-am intors spre ea.
— Eu sunt sotia lui.
Femeia a ramas cu mana pe ceasca.
Nu a spus nimic.
Fata i s-a schimbat complet.
— Poftim?
— Sunt Elena Marinescu.
A privit spre Radu.
Apoi spre verigheta mea.
— Nu…
— Ba da.
— Nu se poate.
— Din pacate, se poate.
Si atunci a spus ceva la care nu ma asteptasem.
— Dar voi sunteti divortati.
De data aceasta eu am ramas fara cuvinte
— Ce?
— Radu mi-a spus ca ati divortat acum aproape trei ani.
Am simtit cum mi se strange stomacul.
— De 17 ani sunt casatorita cu Radu si nu am divortat nicio secunda.
Femeia devenise alba la fata.
— Mi-a spus ca inca locuiti in aceeasi casa pentru ca aveti niste probleme cu impartirea bunurilor.
Am inceput sa inteleg.
— Ce altceva v-a mai spus?
— Ca aveti vieti separate.
Am ras scurt.
— Aseara mi-a spus „te iubesc”.
Femeia s-a uitat spre bufet.
Radu se intorcea.
— Dumnezeule…
— Cum va numiti?
— Cristina.
— Cristina, ascultati-ma. Nu vreau sa fac scandal aici.
— Nici eu.
— Atunci nu-i spuneti nimic inca.
M-a privit surprinsa.
— De ce?
— Pentru ca vreau sa-l aud vorbind.
Radu ne-a vazut impreuna
Mai avea cativa metri pana la masa.
La inceput nu a inteles.
Apoi m-a recunoscut.
S-a oprit.
Nu voi uita niciodata expresia lui.
Farfuria ii tremura usor in mana.
— Elena?
— Buna dimineata.
— Ce faci aici?
— Beau o cafea.
S-a uitat la Cristina.
— Voi… va cunoasteti?
— De ieri, am spus.
Radu si-a pus farfuria pe masa.
— Elena, pot sa explic.
— Perfect.
Am aratat spre scaun.
— Stai jos.
S-a asezat.
— Incepem simplu. Eu cine sunt?
— Ce intrebare e asta?
— Pentru tine sunt sotia. Pentru Cristina sunt fosta sotie. As vrea sa stim toate trei care varianta este adevarata.
Cristina nu si-a luat ochii de la el.
— Mi-ai spus ca sunteti divortati.
— Cristina…
— Nu. Raspunde.
Radu si-a trecut mana peste fata.
— Lucrurile sunt complicate.
Am ras.
— Nu. Sunt extraordinar de simple.
Apoi am aflat ca nici eu, nici Cristina nu stiam tot
Cristina si-a scos telefonul.
— Arata-i.
Radu a ridicat capul.
— Ce?
— Arata-i ce mi-ai aratat mie.
Nu intelegeam.
— Ce sa-mi arate?
Cristina s-a uitat la mine.
— Actele de divort.
Am simtit un fior.
— Ce acte?
— Mi-a aratat o hotarare de divort.
M-am intors spre Radu.
— Ai falsificat acte?
— Nu am falsificat nimic.
— Atunci ce i-ai aratat?
Nu raspundea.
Cristina a deschis telefonul.
— Am o fotografie.
Mi-a intins ecranul.
Era un document.
Numele meu.
Numele lui Radu.
Si cuvantul „divort”.
Am marit fotografia.
Apoi am vazut data.
Si am inteles.
Documentul era real.
Dar nu era ceea ce ii spusese Radu.
Era o cerere de divort pregatita cu aproape trei ani inainte.
Niciodata depusa.
Eu stiam de ea.
Avuseseram atunci cea mai grea perioada din casnicie.
Ajunseseram aproape de despartire.
Pregatiseram actele.
Apoi hotaraseram sa mai incercam.
Radu pastrase documentul.
Si il folosise ca sa-i demonstreze Cristinei ca eram divortati.
Cristina s-a ridicat prima
— Esti incredibil.
— Lasa-ma sa explic.
— De doi ani imi spui ca esti divortat.
— Casnicia mea era terminata.
M-am uitat la el.
— Interesant. Mie ai uitat sa-mi spui.
— Elena…
— Nu.
Pentru prima data ridicasem putin vocea.
Nu suficient cat sa intorc restaurantul cu susul in jos.
Doar suficient cat sa-l opresc.
— Ai avut toata noaptea sa-mi spui adevarul. M-ai sunat de aici si mi-ai spus ca esti singur in camera.
N-a raspuns.
Cristina si-a luat geanta.
— Eu plec.
S-a uitat la mine.
— Imi pare rau.
Si am crezut-o.
— Nu dumneavoastra trebuie sa-mi spuneti asta.
A dat din cap.
Apoi a plecat.
Am ramas singura la masa cu sotul meu
Radu parea dintr-odata foarte obosit.
— Elena, am facut o prostie.
— Nu.
— Stiu ca…
— O prostie faci o data. Tu ai construit o poveste timp de doi ani.
A tacut.
— Ai mintit-o pe ea despre mine. M-ai mintit pe mine despre ea. Ai folosit niste acte vechi ca sa-i demonstrezi ca esti liber.
— Putem repara.
— Ce?
N-a stiut sa raspunda.
Si cred ca atunci am inteles ca nu venisem la Brasov sa-mi salvez casnicia.
Venisem doar sa vad cu ochii mei daca mai exista ceva de salvat.
Am plecat inaintea lui
Mi-am luat geanta din camera.
Am facut check-out.
Radu m-a urmat pana in parcare.
— Mergem acasa si discutam.
— Tu mergi unde vrei.
— Elena…
— Eu ma intorc acasa.
— Este si casa mea.
— Stiu.
Nu i-am aruncat cheile.
Nu i-am spart telefonul.
Nu i-am zgariat masina.
Nu am sunat copiii.
Am plecat.
Duminica seara, Radu s-a intors
Eu eram in bucatarie.
Exact in locul in care ma gasise vineri inainte sa plece in „delegatie”.
Si-a lasat geanta jos.
— Putem vorbi?
— Da.
A vorbit aproape o ora.
Mi-a spus ca se simtise neglijat.
Ca ne indepartaseram.
Ca relatia cu Cristina „se intamplase”.
Ca nu intentionase sa dureze.
Ca apoi lucrurile scapasera de sub control.
L-am ascultat.
La final m-a intrebat:
— Nu spui nimic?
— Ba da.
Am scos un dosar din sertar.
L-am pus pe masa.
Radu s-a uitat la el.
— Ce este?
— Iti amintesti cererea de divort pe care ai fotografiat-o ca sa o minti pe Cristina?
N-a raspuns.
Am impins dosarul spre el.
— De data asta am mers sa aflu cum se depune cu adevarat.
A ramas nemiscat.
— Elena, nu lua o decizie la nervi.
— Nu sunt nervoasa.
Si chiar nu eram.
Cred ca asta l-a speriat cel mai tare.
Nu coaforul mi-a distrus casnicia
Multa vreme m-am gandit la coincidenta aceea.
Daca imi faceam programarea cu o ora mai tarziu?
Daca femeia de langa mine vorbea mai incet?
Daca nu spunea numele lui?
Poate as fi aflat peste o luna.
Poate peste un an.
Sau poate Radu ar fi continuat mult timp sa plece in „delegatii”.
Dar coaforul nu a distrus nimic.
Doar mi-a aratat ceva ce exista deja.
La cateva saptamani dupa acea dimineata, am intalnit-o intamplator pe Cristina.
Tot la coafor.
Ne-am privit prin oglinda.
Pentru cateva secunde niciuna nu a spus nimic.
Apoi ea s-a apropiat.
— Pot sa va intreb ceva?
— Da.
— Ati divortat?
— Am inceput procedurile.
A dat din cap.
— Imi pare rau pentru tot.
— Si mie.
— Nu m-am mai intalnit cu el.
Am privit-o.
— Nu trebuie sa-mi explicati.
Si chiar nu trebuia.
Inainte sa plece, Cristina a zambit putin.
— Cine s-ar fi gandit ca ne intalnim tocmai aici?
M-am uitat la cele doua scaune pe care statuseram in ziua aceea.
— Uneori oamenii vorbesc prea tare.
A inceput sa rada.
Am ras si eu.
Nu pentru ca situatia fusese amuzanta.
Ci pentru ca, uneori, dupa ce trece socul, iti dai seama cat de absurd poate fi drumul prin care adevarul ajunge la tine.
In ziua aceea am intrat intr-un salon ca sa-mi tund parul. Am iesit de acolo stiind ca viata mea nu mai era cea pe care o credeam. Dar uneori adevarul care iti strica linistea este exact adevarul de care ai nevoie ca sa poti incepe din nou.
Nota: Aceasta este o poveste narativa fictiva, creata pentru lectura si reflectie. Personajele si situatiile prezentate au rol ilustrativ.
Alte Stiri
