Doliu in lumea sportului romanesc. Valentin Illes, vicepresedintele Federatiei Romane de Dans Sportiv, a decedat marti, 3 octombrie, intr-un accident rutier produs in Ungaria, la varsta de 49 de ani.
Accidentul s-a produs in jurul orei 05.30, la kilometrul 91 al autostrazii M5, pe directia catre Budapesta si a fost produs de catre un traficant de persoane care transporta ilegal imigranti, scriu maghiarii de la Kekvillogo, citati de Libertatea.
Un vehicul care transporta persoane a intrat in coliziune cu parapetul de pe mijlocul autostrazii, l-a rupt si s-a ciocnit de un camion care venea din directia opusa.
Publicitate
Din informatiile venite de la autoritatile maghiare, Illes a fost implicat in accident fara sa aiba vreo vina.
”Conform informatiilor actuale, la data de 3 octombrie 2023, la ora 4:35, pe autostrada M5, la kilometrul 91 pe directia catre Budapesta, un autoturism a intrat in coliziune cu parapetul interior al benzii din motive inca necunoscute, apoi a rupt parapetul si a intrat in coliziune cu un camion care venea din directia opusa.
In urma impactului, camionul a rupt si el parapetul interior si a intrat in coliziune cu un alt autoturism care venea din directia opusa (n.r. – cel in care se afla Valentin Illes). In urma accidentului, o persoana a suferit rani atat de grave incat a decedat la fata locului”, a transmis politia din Ungaria.
Diandra, fiica lui Valentin Illes, a avut puterea de a publica un mesaj de ramas-bun, insa acesta este unui sfasietor.
„Ce ai face, moarte, de-ai fi si ai avea tata si ar muri?
Sunt atat de mandra ca am avut sansa sa fiu copilul tau, atat cat a fost.
Nu vreau sa ma cert cu Dumnezeu, sa-l intreb de ce nu ti-ai vazut nepotii, sa-l intreb de ce nu mai pot sa te ating, sa-l intreb de ce nu o sa pot sa alerg spre tine cand o sa ies campioana mondiala… Ma impaca doar gandul ca ai trait o viata cum ai vrut tu, o viata de tigan, pe drumuri, cu muzica, cu dans, cu oameni.
O sa fac tot ce imi sta in putere sa mai traiesti prin mine. Cat timp mai sunt aici nu o sa te uite nimeni! O sa te fac mandru! Ai fost barbatul vietii mele, te iubesc si ne vedem in curand!”, a scris fiica lui Valentin Illes, pe Facebook.
Fiica lui Valentin Illes incearca pe cat posibil sa isi protejeze fratele mai mic si a lansat public o rugaminte cu privire la imaginile din ziua accidentului. Aceasta nu vrea ca imaginile respective sa mai circule prin mediul online din dorinta ca fratele ei sa isi aminteasca de tatal lui asa cum era.
„Exista un copil de 14 ani in familia asta care nu are nevoie sa vada poze, imagini si informatii distorsionate despre ziua de azi… As vrea sa isi aminteasca de tata asa cum a fost… nu ca azi. Va rog din suflet sa intelegeti! Puneti o poza frumoasa, un cuvant de suflet daca doriti… Numai nu pozele alea. Va multumim din suflet pentru toata sustinerea, dar as vrea sa avem grija de Darian. Multumesc!”, a mai scris Diandra Illes, pe Facebook.