Directorul ANM a facut anuntul. Se schimba anotimpurile: „Vara incepe la…”

Romania se confrunta cu veri tot mai calde si ierni fara zapada. Despre evolutia acestor fenomene si daca tara noastra se indreapta spre o clima mediteraneana a explicat directorul ANM, Elena Mateescu, la emisiunea „In oglinda cu Mihai Ghita„.

Romania va ramane cu o clima temperat continentala, desi ne apropiem de cea mediteraneana, afirma Elena Mateescu, directorul ANM.

Verile in Romania devin din ce in ce mai toride, in timp ce iernile sunt tot mai sarace in zapada si precipitatii. In ultimele doua saptamani, temperaturile maxime au atins valori record, iar codul rosu de canicula a fost valabil in cea mai mare parte a tarii.

Publicitate

Sezonul estival aduce zile tot mai fierbinti. Maxima istorica din Romania a fost inregistrata in 1951, cand in localitatea Ion Sion din judetul Braila s-au atins 44,5 grade Celsius.

Fenomenul s-a repetat in 2007, cand la Calafat s-au raportat 44,3 grade Celsius la umbra.

Luna iulie 2024 a adus in Capitala cinci zile cu maxime de 40 de grade, iar noptile calde au inregistrat minime de 25 – 26 de grade Celsius.

Elena Mateescu: „Zapada vedem din ce in ce mai rar si in prezent”

Invitata in emisiunea „In oglinda”, realizata de Mihai Ghita, Elena Mateescu a discutat despre schimbarile climatice recente din Romania.

Un studiu recent indica faptul ca tara noastra ar putea trece de la o clima temperat continentala la una mediteraneana, avand in vedere schimbarile din ultimii ani.

Elena Mateescu a abordat acest subiect in cadrul emisiunii si a explicat perspectiva sa.

„Zapada vedem din ce in ce mai rar si in prezent. Cu siguranta vorbim de notiunea de clima temperat continentala datorita pozitiei geografice, dar observam evolutii atipice de la an la an, mai ales in sezoanele de tranzitie si in zilele de vara.

Verile devin tot mai fierbinti, iar iernile sunt mai sarace in precipitatii; ultimele cinci ierni au fost cele mai calde inregistrate in Romania”, a explicat ea.

Directorul ANM considera ca vom pastra clima temperat continentala, dar vorbim deja de doua sezoane predominante: vara, care incepe mai devreme si se termina mai tarziu decat indica calendarul.

„Debutul verii este clar mai devreme, cu fenomene specifice de la mijlocul lunii mai… Vara incepe efectiv la 1 mai si se poate prelungi pana la jumatatea lunii noiembrie”, a mai precizat Elena Mateescu.

Elena Mateescu a fost intrebata si despre pierderile potentiale pentru populatie, avand in vedere ca in ultimii 30 de ani am pierdut deja doua anotimpuri. Ea subliniaza ca atat noi, cat si generatiile viitoare, trebuie sa protejam mediul pentru a pastra planeta asa cum o cunoastem.

„Trebuie sa lasam generatiile viitoare sa traiasca si sa le educam inca de pe acum, astfel incat sa protejam planeta pentru a ramane la fel pentru ei”, a concluzionat directorul ANM.

Publicitate

Author: Drimboi Andra

Andra este editor al siteului noutati.info. Cu o experienta de peste 3 ani in jurnalism, a lucrat in mai multe proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online, retete.live, doctorandreilaslau.com. Este pasionata de astrologie, bucatarie si vedete.