Ies la iveala noi informatii din dosarul procurorilor care investigheaza decesele pacientilor din sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Sf. Pantelimon din Bucuresti. Una dintre doctoritele acuzate de crima cu premeditare era cunoscuta sub porecla de „doamna cu coasa”. Pacientii erau evaluati imediat ce ajungeau in sectie, iar unii primeau o eticheta simbolica: „de lasat”.
Conform documentului intocmit de procurori, care a servit drept baza pentru decizia judecatorilor de a dispune arestarea preventiva a celor doua doctorite din sectia ATI, una dintre acestea era supranumita „doamna cu coasa”.
Procurorii sustin ca, inca din lunile octombrie-noiembrie 2023, aceasta a introdus un sistem de „eficientizare” a activitatii in sectia ATI, prin reducerea dozei de noradrenalina.
Publicitate
Anchetatorii afirma ca aceasta practica facea parte dintr-un plan bine stabilit, motiv pentru care au fost formulate acuzatii de crima premeditata. In documentul lor, procurorii explica modul in care functiona acest mecanism.
„Inculpata a intrat in salonul asistentei (martora in dosar, n.r.), a ajustat rata de administrare a noradrenalinei in dispozitivul pacientului, reducand-o de la 15 ml pe ora la 1 ml pe ora si i-a spus ca pacientul este „de lasat”. De asemenea, i-a cerut asistentei sa noteze in foaia de observatie valoarea de 15 ml/ora.”
Procurorii au descoperit in timpul audierilor ca doctorii le certau pe asistentele care incercau sa resusciteze pacientii aflati intre viata si moarte.
Anchetatorii sustin ca asistentele erau constiente de practica scaderii dozei de noradrenalina, asa ca unele dintre ele administrau pe ascuns cantitatea necesara pentru a mentine pacientii in viata.
Intr-o conversatie cu un alt medic, una dintre doctoritele arestate a afirmat ca administrarea noradrenalinei este inutila, deoarece nu prelungeste viata, ci doar suferinta, iar colegul sau a fost de acord, spunand ca numai Dumnezeu decide durata vietii unui om. In acelasi document, procurorii sustin ca medicii legisti au descoperit o legatura intre moartea pacientilor si reducerea dozei de noradrenalina.
Cand scandalul a izbucnit, pe internet a aparut o conversatie intre una dintre asistente si fosta directoare de ingrijiri medicale, demisa dupa declansarea anchetei, in care discutau despre decesele suspecte din sectia ATI.
Pe de alta parte, Societatea Romana de Terapie Intensiva a respins acuzatiile procurorilor la adresa celor doua doctorite printr-un comunicat.
„Din informatiile furnizate de Parchet reiese clar ca este vorba despre o intelegere partiala a aspectelor medicale ale cazului si ca, de fapt, era vorba despre un pacient cu tensiune arteriala extrem de scazuta (TAM 33-45 mmHg) si soc refractar, tratat cu doze masive de noradrenalina (15-20 ml/ora), la care s-a revenit la o doza recomandata (1 ml/ora). Prin urmare, nu se poate vorbi in niciun caz despre crima sau omor cu premeditare,” afirma SARTI, referindu-se la pacientul de 54 de ani care a murit in sectia ATI de la Sf. Pantelimon dupa ce doza de noradrenalina i-ar fi fost redusa.
Cum procedau doctoritele de la „Sf. Pantelimon”, acuzate de omor calificat. „La toţi le-au facut acelaşi lucru”. STENOGRAME
Cele doua doctoriţe sunt acuzate de omor calificat şi tentativa de omor calificat şi suspecte in ancheta in care se verifica decesul a 17 pacienţi internaţi in secţia de Terapie Intensiva a Spitalului Pantelimon. Procurorii au adus in fata magistraţilor probe pentru unul dintre cazuri: un pacient de 54 de ani.
Pacientul de 54 de ani despre care procurorii susţin ca ar fi fost victima unui omor a ajuns la camera de garda a Spitalului Sf. Pantelimon din pricina unei rezistente scazute la efort. A fost diagnosticat cu pneumonie şi internat in secţia medicala, acolo unde dupa mai bine de o saptamana, starea lui s-a complicat şi a fost transferat in secţia de terapie intensiva. Dupa alte noua zile a murit.
Una dintre doctoriţe nu a dat declaraţii in fata poliţiştilor, iar cealalta a negat orice fel de implicare. Ambele, spun procurorii, ar fi incercat sa ucida pacientul de 54 de ani. Una, in prima zi in care pacientul a fost adus la ATI, şi cea de-a doua, in a noua zi de ATI, atunci cand a survenit şi decesul.
Alexandru Anghel, procuror Parchetul Tribunalului Bucuresti: „In prima faza, decesul nu a survenit pentru ca o asistenta a suplinit lipsa noradrenalinei prin perfuzie. A susţinut ideea de reducere voluntara a dozei de noradrenalina, in condiţiile in care tensiunea pacienţilor era una mica, reducerea dozei echivala cu uciderea lor. Reducea doza, dar scriptic ea ramanea ridicata. In foaie era tot 20 mg. Medicii faceau reducerea, asistenţii nu indrazneau sa umble, ci lasau injectomatul la valoare, dar suplineau prin perfuzie, ca sa ţina pacienţii in viaţa. Considerau ca unii pacienţii erau de lasat… e o forma de omor nemascat.”
Dovada, la dosar au fost anexate inregistrarile injectomatului cu care i-au fost administrate dozele pacientului de 54 de ani. Dar şi discuţia dintre doi angajaţi ai spitalului, care constatau exact aceleaşi nereguli.
Angajat 1:„Si 20 sunt de joi pana duminica?”
Angajat 2: „Pana sambata dimineaţa.”
Angajat 1: „La toţi le-au facut acelaşi lucru cu noradrenalina, le-a scazut-o.”
Angajat 2: „Ce v-am scris eu acolo, v-am redirecţionat mesajele… in 7 patul 1 , in 7 patul … la aia, la toţi le-a modificat noradrenalina”
Angajat 1: „Le-a modificat si la altii le-a pus ser in loc de noradrenalina.”
Angajat 2: „Şi la alţii ser, in loc de noradrenalina. Da, da şi ne spune in foaie treceţi cu 20 sau cu 15 şi sa ii mearga cu 1.”
Angajat 2: „De exemplu, ei ne-au dat cu 1, da?”
Angajat 1: „Da.”
Angajat 1: „Cand a venit ora de vizita, de la 12-13, am dat-o inapoi la 15, la 10, cat era la pacient, ca familiile, poate sunt unii care poate se uita, ca ei nu ştiu despre ce e vorba, dar sa ştiţi ca se uita acolo.”
Dupa inceperea anchetei la Spitalul Pantelimon, directoarea de ingrijiri, Camelia Stamatoiu, cea care a dezvaluit posibila ucidere a celor 17 pacienti de la Pantelimon, a fost concediata. Surse din spital susţin ca decizia a fost luata de comisia care a constatat ca nu mai venea la serviciu si si-ar fi prelungit concediile medicale si de odihna.
Pe de alta parte, unii specialisti in anestezie si terapie intensiva le iau apararea celor doua doctorite care ar fi procedat, susţin ei, conform protocoalelor si ghidurilor medicale.
Prof. dr. Serban Bubenek, presedintele Societatii Romane de ATI: „Acele viteze care sunt specificate in referat erau doze mamut 15-20 ml pe ora, si s-a revenit la doza de intretinere uzuala. toate ghidurile si toate lucrarile stiintifice spun ca trebuie sa revii. Din pacate, justitia din Romania, nu sunt admisi experti medical cu formatie judiciara.”
Bogdan Socea, manager Spitalul Pantelimon: „Sunt şocat, sunt nişte acuzaţii fara precedent.”
Reporter: „Era secţia atat de aglomerata incat sa fie nevoie ?”
Bogdan Socea: „Nu era aglomerata, erau doi pacienţi in aşteptare, dar nimic nu justifica o astfel de actiune.”
In urma retinerilor celor doua doctorite, joi dimineaţa, cadrele medicale din secţia ATI a Spitalului Pantelimon au intrat in greva spontana, şi pentru 8 ore operaţiile a 10 pacienţi au fost amanate. Cadrele medicale au ameninţat ca işi vor da demisia in bloc.
Dr. Florina Pompilian – sefa sectiei ATI Sf. Pantelimon: „Presiunea e foarte mare, a fost oricum foarte mare, dar acum a explodat ,e inadmisibil sa se faca public, sa vada o ţara ca noi avem nişte doctoriţe criminale, de ce ? S-a terminat procesul cumva şi nu ştim noi, e inadmisibil, e o specialitate care salveaza vieţi”.
Dupa doua ore de discutii cu ministrul Sanatatii, medicii din sectia de terapie intensiva au hotarat sa isi continue activitatea. Prin urmare, cei 10 pacienti ale caror operatii au fost amanate din cauza grevei spontane vor fi reprogramate pentru zilele urmatoare.
Ancheta de la spitalul Pantelimon a inceput in luna aprilie, cand o asistenta i-a spus directoarei de ingrijiri ca in sectia ATI unii medici nu ar administra corect tratamentul, iar acest lucru ar provoca decesul bolnavilor.
La vremea respectiva, pe langa ancheta procurorilor, au mai fost trei anchete: una interna a spitalului, una a Colegiului Medicilor Bucuresti si una a corpului de control al Ministerului Sanatatii. Cele trei verificari nu au gasit nereguli. Inclusiv ministrul spunea atunci ca nu sunt elemente care sa sustina aceste acuzatii. Acum, atitudinea a fost alta: „Probabil au gresit …dar sa lasam justitia sa isi faca treaba”.
Marcel Ciolacu: „Daca rechizitoriul procurorilor scoate la iveala vreo culpa in efectuarea controalelor administrative şi medicale, nu voi ezita sa cer demisii de sus in jos la minister, spital, Colegiul Medicilor.”
Ancheta de la spitalul Sfantul Pantelimon readuce in discutie numarul mic al sectiilor ATI, dar si lipsa personalului medical specializat.
Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor: „Ei s-au aglomerat cu cu foarte multi pacienti, pentru ca iau o groaza de bani. In loc sa ia 2000 si ceva de lei pe un caz internat, aici au luat peste 5 – 6.000 de lei, poate chiar mai mult. Si le-a convenit, pentru ca ei neavand venituri din alta parte, sa intretina activitatea si salariile, trebuie sa asigure siguranta pacientului, dar si a personalului, pentru ca si medicii si asistentele medicale au fost stresati”.
Managerul spitalului il contrazice si spune ca pacientul de la ATI necesita costuri foarte mari, iar anul acesta sistemul a fost subfinantat.
Publicitate