Calendar Ortodox 3 Noiembrie 2024: Praznicul Sfintilor Vindecatori Achepsima, Iosif si Aitala
Pe data de 3 noiembrie, credinciosii ortodocsi ii praznuiesc pe Sfintii Achepsima, Iosif si Aitala, cunoscuti pentru harul lor de vindecare. In aceasta zi, este recomandat sa rostim o rugaciune scurta pentru vindecarea de orice boala, cerand ajutorul acestor sfinti mucenici, noteaza crestinortodox.ro.
Cine au fost Sfintii Achepsima, Iosif si Aitala?
Achepsima, episcopul, Iosif, preotul, si Aitala, diaconul, au trait in secolul al IV-lea, in timpul domniei regelui persan Sapor. In acea perioada, crestinii erau persecutati cu cruzime, iar marturisirea credintei era considerata o crima grava.
Publicitate
Chinurile Episcopului Achepsima
Episcopul Achepsima a fost intemnitat si supus la torturi inimaginabile timp de trei ani. In cele din urma, si-a aflat sfarsitul prin decapitare. Moartea sa a fost revelata intr-un mod miraculos de catre un copil care, intrand in casa lui, l-a sarutat pe cap si a spus: „Fericit este acest cinstit cap, caci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va incununa!”
Martiriul Preotului Iosif si al Diaconului Aitala
Sfintii Iosif si Aitala au fost la randul lor pedepsiti pentru curajul lor de a marturisi credinta in Hristos. Ei au fost ingropati pana la mijloc in pamant, iar cei responsabili de persecutie au ordonat altor crestini sa arunce cu pietre asupra lor. Totusi, in timpul noptii, a avut loc o minune: trupul lui Iosif a disparut in mod miraculos, iar deasupra locului unde fusese ingropat Aitala a rasarit un arbore de mir.
Arborele Vindecator – Un Semn Divin
Arborele care a aparut peste trupul diaconului Aitala a avut puterea de a vindeca orice boala. Frunzele si ramurile acestuia, folosite de cei suferinzi, aduceau alinare si tamaduire. Aceasta binecuvantare a durat cinci ani, pana cand arborele a fost taiat de necredinciosi.
Rugaciunea grabnic ajutatoare catre Sfintii Achepsima, Iosif si Aitala
”Mucenicii Tai, Doamne, intru nevoinţele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru. Ca avand taria Ta, pe chinuitori au invins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase indrazniri. Pentru rugaciunile lor, mantuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Fiind luminaţi, mucenicilor, cu stralucirile Celui in Trei Lumini, izbaviţi-ne de intunericul pacatului şi de patimi, pe noi cei ce cinstim cu dreapta credinţa aceasta preasfinţita pomenire a voastra.
Fiindu-va gandul plecat, preasfinţilor, cu legile Stapanului şi Dumnezeului, barbateşte v-aţi abatut de la legile care poruncesc a face faradelege. Drept aceea patimind, dupa lege, aţi caştigat marire. Adusu-v-aţi jertfe preacurate lui Hristos, cu junghiere de bunavoie, preafericiţilor mucenici, facandu-va slujitori sfinţiţi şi jertfitori Celui Ce cu a Sa junghiere de bunavoie a inviat lumea.
Ceea ce ai nascut pe Dumnezeul Cel Necuprins, cuprins in Trup, facandu-Se trup din multa bunatate, Fecioara, roaga-L sa mantuiasca din primejdii pe robii tai. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Cinste Maicii Domnului si slava Sfintilor toti. Amin”, potrivit Doxologia.
Publicitate