Americanii, acuzatii grave dupa ce Ana Barbosu a primit medalia de bronz: „Duceti-va dra…”

Chiar si dupa notificarea oficiala emisa de Tribunalul din Lausanne, presa americana continua sa fie extrem de vocala in legatura cu medalia de bronz la gimnastica, pe care Ana Maria Barbosu a primit-o ieri. Ceremonia a avut loc pe esplanada Casei Olimpice din Bucuresti, unde Ana a fost decorata cu medalia de bronz pentru proba de sol de la Jocurile Olimpice, obtinuta ca urmare a contestarii adresate Tribunalului de Arbitraj Sportiv, conform Gsp.ro.

Ce scriu americanii: „Medalia nu apartine Romaniei, ci unui singur loc, acum si pentru totdeauna: in jurul gatului lui Jordan.”

Desi TAS a avertizat mass-media din SUA, jurnalistii americani nu renunta la revendicarea medaliei de bronz pentru gimnasta Jordan Chiles.

Bill Plaschke, jurnalist sportiv cu o vasta experienta la Los Angeles Times, a scris un editorial intitulat: „Pastreaza-ti medalia! Gimnasta Jordan Chiles ar trebui sa respinga decizia gresita a CIO.” El argumenteaza ca „medalia nu ar trebui sa fie in Romania” si o acuza pe Ana Maria Barbosu de lipsa de fair-play.

Publicitate

„Situatia este complicata, dar mesajul ar trebui sa fie simplu. Cand zeii olimpici corupti se prezinta la usa lui Jordan Chiles, cerandu-i medalia de bronz, gimnasta ar fi trebuit sa le raspunda cu 3 cuvinte: Duceti-va dracului! Este medalia ei, a castigat-o corect, definitiv, si nu isi are locul in controversa. Medalia nu are ce cauta in Romania, ci intr-un singur loc, acum si pentru totdeauna.

In jurul gatului lui Jordan. Comitetul Olimpic International a dorit sa ii ia medalia si sa i-o ofere Anei Barbosu, dar, daca gimnasta romana ar fi avut macar un strop de fair-play, nu ar fi trebuit sa o accepte,” au scris cei de la LA Times.

”Este un furt de nivel Olimpic, Chiles nu ar fi trebuit sa asiste nepasatoare. Comitetul Olimpic International ii vrea medalia? Sa faca o plimbare. Lacrimile lui Jordan nu erau uscate, iar Federatia Romana de Gimnastica deja protesta.

Romanii nici nu afirmau ca Chiles nu si-a executat bine exercitiul, ci ca Federatia Americana de Gimnastica a intarziat contestarea.

Nimeni nu a contestat scorul lui Jordan; ea a castigat medalia pe merit. Uitati de cele patru secunde intarziere. Uitati de decizia TAS, mai ales ca s-a dovedit ca seful comisiei este un avocat care reprezinta interesele Romaniei de ani buni” – Bill Plaschke, in LA Times.

In motivarea deciziei privind finala de sol la gimnastica de la Jocurile Olimpice de la Paris, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins categoric speculatiile venite din partea americanilor, conform carora arbitrii ar fi favorizat Romania.

TAS a condamnat ferm declaratiile scandaloase aparute in mass-media din SUA, care acuzau, fara a avea cunostinta de detalii si inainte ca decizia sa fie motivata, un presedinte si un comitet de arbitraj partinitor, invocand motive legate de angajamente profesionale sau de nationalitate.

Deoarece niciuna dintre partile implicate nu a contestat vreun membru al comisiei pe parcursul procedurii, se poate presupune ca toate partile au fost satisfacute de modul in care a decurs audierea. Orice critica ulterioara nu are fundament sau merit.

Gimnasta Ana Maria Barbosu a primit medalia de bronz castigata la Jocurile Olimpice: “Astazi s-a facut dreptate”

Gimnasta Ana Maria Barbosu a intrat in posesia medaliei de bronz pe care a castigat-o la Jocurile Olimpice, in cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri la Casa Olimpica din Bucureşti.

Medalia i-a fost inmanata sportivei de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic pentru Romania, şi de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman, in cadrul evenimentului care a avut loc pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti.

“Astazi s-a facut dreptate in acordarea medaliilor. A fost o lupta contracronometru. Ma bucur din suflet pentru Ana Maria. Ma bucur din suflet pentru gimnastica romaneasca. Gimnastica romaneasca a revenit la locul care i se cuvine. Bravo, Ana Maria! Ne-ai facut o mare bucurie“, a spus Octavian Morariu.

Publicitate

Author: Drimboi Petre

Petre este editor al siteului noutati.info si a studiat jurnalismul. Are o experienta de 4 ani. S-a evidentiat ca jurnalist in proiectul stiriactuale.net. Este pasionat de politica, sport si sanatate. A lucrat pe teme de stiri, politica, sanatate si sport.