— Bine. Vreti adevarul? Nu rochia este problema. Problema este ca mama Dianei nu are ce cauta in cercul nostru si toata lumea vede diferenta.
Am simtit ca mi se taie picioarele.
Nu pentru ca nu intelesesem pana atunci ce credea Corina despre mine.
Intelesesem.
Dar una este sa simti.
Si alta este sa auzi omul spunand-o cu voce tare.
Diana a ramas nemiscata.
— Ce inseamna „cercul nostru”?
Corina a oftat.
— Diana, te rog. Nu ma obliga sa spun lucruri care o sa te supere.
— Tocmai asta va cer. Spuneti.
Stefan se uita la mama lui.
— Mama, gandeste-te bine inainte sa continui.
— Eu m-am gandit suficient.
A aratat spre mine.
— Mama ei este o femeie simpla. Nu este o insulta, este realitatea.
Am ras amar.
— Dupa tot ce mi-ati spus astazi, ma bucur ca macar asta nu este insulta.
Corina m-a ignorat.
— Noi avem un anumit stil de viata. Avem relatii, avem o afacere, mergem in anumite locuri. Stefan a crescut altfel.
Diana a intrebat:
— Si eu cum am crescut?
— Nu am spus nimic despre tine.
— Ba exact despre mine vorbiti. Femeia pe care o considerati nepotrivita este mama mea.
— Nu am spus nepotrivita.
— Ati spus ca nu are ce cauta in „cercul vostru”.
Corina si-a strans poseta la piept.
— Poate m-am exprimat urat.
— Nu, a spus Stefan. Te-ai exprimat exact cum gandesti.
Corina s-a intors spre fiul ei.
— Si tu acum o sa ma pui la zid?
— Daca este nevoie.
— Pentru o rochie?
— Nu mai este vorba despre rochie.
Atunci Diana a aflat ca problema incepuse cu mult inainte de nunta
Stefan si-a trecut mana peste frunte.
— Daca tot ai inceput, spune-i si restul.
Corina s-a schimbat la fata.
— Stefan.
— Spune-i.
Diana s-a uitat de la unul la celalalt.
— Ce rest?
Nimeni nu raspundea.
— Stefan, ce rest?
El a inspirat adanc.
— Mama nu a vrut sa ne casatorim.
Diana a clipit.
— Stiu ca la inceput a avut niste retineri.
— Nu. Nu stii.
Corina a intervenit:
— Nu este momentul.
— Ba cred ca tocmai tu ai ales momentul, i-a raspuns Stefan.
Apoi s-a intors catre sotia lui.
— Cu doua luni inainte sa te cer, mama m-a chemat la ea.
— Si?
— Mi-a spus sa ma gandesc foarte bine.
— La ce?
— Daca tu ma iubesti sau daca iti place viata pe care ai putea s-o ai cu mine.
Diana a facut un pas inapoi.
— Poftim?
Am vazut cum Corina isi inclesteaza maxilarul.
Stefan a continuat:
— Mi-a spus ca tu vii dintr-o familie modesta si ca oamenii care n-au avut bani pot fi… impresionati de ei.
— Asta ai spus despre mine?
Corina a ridicat barbia.
— Am vrut sa-mi protejez copilul.
Diana a inceput sa rada.
Era un ras fara urma de veselie.
— De mine?
— Nu te cunosteam suficient.
— Eram impreuna de trei ani!
— Eu nu te cunosteam.
— Si atunci ati decis ca vreau banii lui?
— N-am spus exact asa.
Stefan a intervenit:
— Ba da, mama. Exact asta ai spus.
Dar mai fusese ceva
Diana se uita la sotul ei.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru ca nu eram de acord cu ea.
— Nu asta te-am intrebat.
Stefan a tacut.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru ca nu voiam sa te ranesc.
Am vazut imediat expresia fetei mele.
Nu era multumita de raspuns.
— Mai este ceva?
Stefan s-a uitat spre mama lui.
Corina a spus:
— Nu.
— Te-am intrebat pe tine, i-a spus Diana sotului ei.
Stefan a raspuns:
— Da.
Corina a facut un pas spre el.
— Stefan, ajunge!
— Ce mai este? a intrebat Diana.
— Mama a vrut sa semnam un contract inainte de casatorie.
Fata mea a ramas cu ochii la el.
— Ce contract?
— Unul prin care sa fie foarte clar ce este al meu si ce este al tau.
— Un contract prenuptial?
— Da.
— Si cand urma sa aflu?
— Niciodata.
— Cum adica?
— Am refuzat.
Corina a intervenit:
— Si ai facut o prostie.
Stefan s-a intors spre ea.
— Mama!
— Ce? Acum trebuie sa ma prefac?
— Nu. Acum ar trebui sa-ti ceri scuze.
— Pentru ca am vrut sa protejez ceea ce familia noastra a construit?
Diana si-a sters o lacrima.
— Stati linistita. Nu vreau nimic din ce a construit familia dumneavoastra.
— Diana, a spus Stefan.
— Nu vorbesc cu tine.
Apoi s-a apropiat de Corina.
— Dar vreau sa intelegeti ceva. Eu aveam serviciul meu inainte sa-l cunosc pe Stefan. Aveam apartamentul meu inchiriat, imi plateam singura facturile si n-am cerut niciodata un leu familiei dumneavoastra.
Corina a incercat sa spuna ceva.
Diana n-a lasat-o.
— Iar femeia de care v-a fost rusine in seara asta a muncit douazeci si sase de ani intr-o farmacie si facea curatenie seara ca eu sa pot termina facultatea.
Mi-au dat lacrimile.
— Diana…
— Nu, mama. Lasa-ma.
S-a uitat din nou la Corina.
— Dumneavoastra vedeti o rochie de 1.200 de lei. Eu vad femeia care a pus bani deoparte patru luni ca sa si-o cumpere pentru nunta mea.
Corina s-a uitat atunci la rochia mea
Pentru prima data in seara aceea n-a mai avut nimic de spus.
Apoi a intrebat incet:
— Ai pus bani deoparte patru luni pentru rochia asta?
— Nu conteaza, am spus.
— Cat a costat?
— Chiar nu conteaza.
— Spune-i, mama, a zis Diana.
Am oftat.
— 1.200 de lei.
Corina s-a uitat la mine.
— Si pentru tine este mult?
Intrebarea m-a lovit.
Nu cred ca voise s-o spuna urat de data aceea.
Pur si simplu nu intelegea.
— Da, Corina. Pentru mine 1.200 de lei pe o rochie sunt foarte multi bani.
A tacut.
— Si totusi am cumparat-o. Pentru ca se marita fata mea si am vrut sa arat frumos langa ea.
Corina si-a coborat privirea.
— Eu…
— Nu trebuie sa spuneti nimic.
— Ba cred ca trebuie.
Dar inainte sa continue, Diana a ridicat mana.
— Nu acum.
Corina a privit-o surprinsa.
— Diana…
— Este nunta mea. Nu vreau sa-mi petrec seara ascultand scuze spuse pentru ca ati fost prinsa.
Cuvintele au cazut greu.
Apoi Stefan a luat o decizie
S-a uitat la mama lui.
— Te rog sa mergi la masa.
— Ma dai afara?
— Nu.
— Atunci?
— Iti cer sa ne lasi singuri.
Corina a ramas cateva secunde nemiscata.
Apoi s-a intors si a intrat in restaurant.
Sora ei a plecat dupa ea.
Am ramas eu, Diana si Stefan.
Fata mea se uita la sotul ei.
— Sunt suparata si pe tine.
— Stiu.
— Trebuia sa-mi spui.
— Stiu.
— Nu vreau sa ma protejezi ascunzandu-mi lucruri care ma privesc.
— Ai dreptate.
— Daca mama ta spune ceva despre mine, vreau sa stiu.
— Bine.
— Si daca spune ceva despre mama mea, vreau sa stiu si mai repede.
Stefan aproape ca a zambit.
— Am inteles.
Eu i-am prins pe amandoi de maini.
— Acum terminati.
Diana s-a uitat la mine.
— Mama…
— Nu. Acum ma ascultati pe mine. V-ati casatorit astazi. Prima cearta serioasa o puteti continua maine. Eu am stat patru ore la coafor si nu permit nimanui sa-mi strice fotografiile.
Diana a inceput sa rada printre lacrimi.
Stefan a ras si el.
— Aveti dreptate.
— Normal ca am.
Cand ne-am intors in sala, s-a intamplat ceva neasteptat
Fotograful ne-a vazut.
— Doamna Mariana! Va caut.
— Pe mine?
— Da. Vreau cateva fotografii doar cu mireasa si mama ei.
Diana m-a prins de brat.
— Vino.
Ne-am asezat langa un aranjament cu flori.
Fotograful a facut cateva cadre.
Apoi Diana mi-a spus:
— Intoarce-te putin.
— De ce?
— Vreau sa se vada rochia.
M-am uitat la ea.
Stiam exact de ce spusese asta.
— Diana…
— Ce? Mie imi place.
Am zambit.
Din coltul salii am vazut-o pe Corina.
Se uita la noi.
N-am intors capul.
La sfarsitul serii, cuscra-mea m-a asteptat
Era aproape trei dimineata.
Invitatii incepusera sa plece.
Eu imi cautam salul cand Corina a venit langa mine.
— Mariana.
— Da?
— Putem vorbi doua minute?
— Sigur.
Pentru prima data de cand o cunosteam parea ca nu stie de unde sa inceapa.
— Am fost ingrozitoare astazi.
N-am contrazis-o.
— Stiu ca un „imi pare rau” nu rezolva ce am spus.
— Nu.
A dat din cap.
— Dar imi pare rau.
Am privit-o.
— Pot sa va intreb ceva?
— Da.
— De ce v-a deranjat atat de tare ca nu avem bani ca dumneavoastra?
Corina a tacut.
Apoi mi-a spus ceva ce nu ma asteptam sa aud.
— Pentru ca eu am crescut fara ei.
Am ramas surprinsa.
Nu vorbise niciodata despre copilaria ei.
— Tata era mecanic. Mama lucra intr-o cantina. Am stat patru oameni in doua camere pana m-am maritat.
— Si atunci?
A zambit amar.
— Probabil ca am petrecut atat de multi ani incercand sa nu mai fiu femeia aceea, incat am inceput sa ma port urat cu oamenii care imi amintesc de ea.
Asta nu stergea ce facuse.
Dar macar, pentru prima data, intelegeam.
— Nu este nimic rusinos in femeia aceea, i-am spus.
Corina a dat incet din cap.
— Stiu. Sau cel putin ar fi trebuit sa stiu.
Nu am devenit prietene peste noapte
Viata nu functioneaza asa.
O replica precum cea pe care mi-o spusese la intrarea in restaurant nu dispare doar pentru ca vine o scuza la trei dimineata.
Dar dupa nunta copiilor nostri ceva s-a schimbat.
Corina n-a mai facut observatii despre hainele mele.
N-a mai intrebat cat costa lucrurile pe care le cumpar.
Si, cel mai important, n-a mai facut-o pe Diana sa simta ca trebuie sa demonstreze ca merita sa fie in familia lor.
Cateva saptamani mai tarziu, Diana a venit la mine cu fotografiile de la nunta.
Am stat la masa din bucatarie si le-am privit una cate una.
La un moment dat a scos una separat.
Eram doar noi doua.
Eu in rochia mea verde.
Diana in rochia de mireasa, cu capul sprijinit de umarul meu.
— Asta e preferata mea, mi-a spus.
— De ce?
— Pentru ca aici se vede cine m-a crescut.
Mi-au dat lacrimile.
— Iar incepi?
— Lasa-ma.
A ras si m-a imbratisat.
Rochia aceea este si acum in dulap.
N-am mai purtat-o.
Probabil nici n-o voi mai purta.
Dar n-as da-o pentru nimic.
Pentru mine nu mai este rochia despre care cineva a spus ca este prea ieftina.
Este rochia pe care am purtat-o in ziua in care fata mea s-a uitat la mine in fata tuturor si n-a vazut cat am platit pe ea.
A vazut doar mama ei.
Nota editoriala: Aceasta este o poveste fictionala, creata in scop narativ cu sprijinul inteligentei artificiale. Personajele, dialogurile si intamplarile prezentate sunt imaginare.
Alte Stiri
