Medicul Octavian Jurma vine cu vesti bune, dar si cu avertizari.
„In sfarsit pot sa va dau si vesti bune. Am asteptat si datele de astazi ca sa putem confirma debutul unui nou trend. Din fericire avem deja a doua zi in care cazurile noi se situeaza sub valorile din zilele echivalente din saptamana trecuta. De asemenea aceste valori se situeaza nu doar mult sub prognoza directa de duminica trecuta, cat si sub prognoza directa facuta duminica pe baza scaderii aceleratiei saptamanale.
Este prea devreme sa confirmam daca asistam la debutul unui platou sau al unei faze descendente, abia saptamana viitoare vom sti.
Publicitate
Acum este deja mai probabil sa ne incadram in „scenariul 2020” cu un platou urmat de o noua faza descendenta in septembrie decat in „scenariul 2021” unde dupa atingerea unui varf a urmat o faza descendenta accelerata.
Aceste curbe ale cazurilor noi sunt ilustrate in rosu (2022), purpuriu (2021) si portocaliu (2020).
Evolutia valului 6 se suprapune surprinzator de bine peste evolutia valului 2 in 2020, in perioada in care toate restrictiile au fost temporarar eliminate de suspendarea legii carantinei.
Din pacate evolutia testelor tempereaza optimismul meu in aceasta etapa a valului 6. In raportul cu numarul de cazuri, testam cel mai putin din intrega pandemie [cu exceptia valului 1 cand nu prea aveam teste]. Daca in valul 5-Omicron in ianuarie, faceam in jur de 50,000 de teste pe zi (RT-PCR + Rapide) la 8,000 de cazuri, acum facem in jur de 25,000 de teste pentru 8,000 de cazuri.
Cu alte cuvinte, rata de pozitivare este dubla in acest val 6 la acelasi numar de cazuri fata de valul 5, iar daca ne raportam doar la testele RT-PCR situatia este si mai dramatica. Ma mult, sunt judete unde nu se testeaza aproape deloc si 5 judete fac 50% din testele din Romania.
Este fara indoiala cel mai subestimat val de pana acum din perspectiva testelor.
In graficul de jos aveti evolutia anuala a ratei de pozitivare in nuante de albastru.
Rata de pozitivare este un indicator foarte important in pandemie si reprezinta raportul intre numarul de teste si numarul de cazuri pozitive. In forma sa procentuala rata de pozotivare ne spune cate cazuri pozitive depistam la fiecare 100 de teste. Recomandarea ECDC este de a mentine rata de pozitivare sub 4% iar la deapasirea pragului de 10% se considera ca am pierdut capacitatea de control a epidemiei prin mijloace epidemiologice.
Cazurile noi sunt si aici redate pentru referinta in rosu (2022), purpuriu punctat (2021) si portocaliu punctat (2020)
Saptamana trecuta rata de pozitivare atins maximul istoric al pandemiei cu o valoare medie de 33.4% la 8,100 de cazuri noi, peste varful atins in valul 5 de 33.1% la 30,000 de cazuri noi.
Nu cred ca rata de pozitivare poate depasi 50% in conditiile in care marea majoritate a testelor sunt teste rapide pentru ca ne apropiem de limita teoretica a acestora.
Daca ne-am baza doar pe teste RT-PCR ca in valul 2 din 2020, nu am putea confirma mai mult de 5,000 de cazuri pe zi la o rata de pozitivare de 100%!
Este neindoielnic ca daca am avea un nivel de testare similar cu cel de la inceputul acestui an, numarul de cazuri ar fi depasit deja 20,000 de cazuri pe zi inca de saptamana trecuta.
Dincolo de dezamagirea ca avem o confirmare statistica a nivelului la care a ajuns interesul autoritatilor sanitare in pandemia de COVID-19, scaderea acestui indicator este de asemenea un motiv de optimism.
Curba ratei de pozitivare urmareste destul de fidel in Romania curba cazurilor noi si se poate observa deja si grafic o usoara scadere a ratei de pozitivare. Nu am nici un motiv sa suspectez manipularea deliberata testelor pentru a produce o curba mai corecta politic cu atat mai mult cu cat tendinta de platou este confirmata si de evolutia internarilor in randul minorilor care de asemenea a scazut in ultimele 2 zile.
Un platou chiar si la acest nivel inalt sau o scadere a numarului de cazuri, ar da ragaz sistemului medical sa se acomodeze la valul de internari care urmeaza inevitabil la 1-2 saptamani dupa valul de infectari si sa se pregateasca pentru o noua faza de crestere a acestui val dupa deschiderea scolilor.
Nu cred ca vom asista la o reluare a cresterii rapid accelerate pana septembrie, asa cum se asteapta si autoritatile.
De fapt daca acest val a fost in realitate mai apropiat de valul 5 ca amplitudine, asa cum sugereaza curba ratei de pozitivare, e posibil sa vedem o faza descendenta similara celei din valul 5.
Sa speram asadar ca luna august va fi caracterizata de o temperare a valului pandemic si ca valul de infectari va fi mai bland decat cele precedente. Vom afla asta doar saptamana viitoare cand in mod normal vom atinge si maximul valului de internari la ATI decese.
Daca nu vrei sa te lasi complet in voia sortii, ai o unealta de imblanzire a virusului: se numeste booster. Nu uitati ca virusul este mult mai bland cu cei vaccinati”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.