Testele de sange efectuate pe 102 lucratori medicali complet vaccinati din Israel arata un nivel de anticorpi mai mare decat la pacientii care s-au recuperat dupa infectarea cu Covid-19.
Angajatii Centrului Medical Sheba din Ramat Gan care au primit ambele doze de vaccin Pfizer / BioNTech Covid-19 au mai multi anticorpi impotriva noului coronavirus decat persoanele care au avut boala si s-au recuperat.
Aceasta constatare s-a bazat pe analize de sange de la 102 angajati Sheba vaccinati. Peste 7.000 de lucratori de la centrul medical au fost vaccinati pana acum.
Publicitate
Dr. Gili Regev-Yochay, directorul Unitatii de epidemiologie a bolilor infectioase din Sheba, a declarat ca aceste rezultate „sunt in concordanta cu experimentul companiei Pfizer si chiar mai bune decat se astepta”.
Dintre cele 102 persoane testate, 98% au aratat o crestere de sase pana la 12 ori a anticorpilor impotriva virusului. Doua persoane nu au dezvoltat aproape niciun anticorp, din motive care sunt inca cercetate.
Nu se stie momentat cat timp anticorpii, fie din boala, fie din vaccin, raman eficienti. Oamenii de stiinta din Israel au descoperit ca imunitatea cea mai mare se realizeaza la 14 zile dupa a doua doza.
Cu toate acestea, Regev-Yochay a spus ca rezultatele initiale indica faptul ca „vaccinul functioneaza minunat” si ca este putin probabil ca persoanele complet vaccinate sa fie purtatoare ale infectiei.
Potrivit Ministerului Sanatatii, 2.116.291 israelieni au primit prima doza Pfizer si 309.450 au primit ambele doze incepand cu 18 ianuarie.
Intre timp, insa, rata zilnica a noilor cazuri de coronavirus continua sa creasca la niveluri record in Israel. Ministerul Sanatatii a declarat ca 10.021 de infectii au fost confirmate luni – cea mai mare cifra de pana acum – ducand la numarul total de cazuri de la inceputul pandemiei la 562.167, inclusiv 81.059 de cazuri active.