Rusia, amenintare in mod direct: „Avem dreptul deplin”

Publicitate

Rusia a amenintat pentru prima data de la invazia din Ucraina, ca va opri livrarile de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1, conform unor declaratii facute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat.

„Avem dreptul deplin (…) sa impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care in prezent opereaza la capacitatea maxima”, a declarat Novak luni, precizand ca o astfel de masura ar fi similara cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2, relateaza DPA, citata de Agerpres.

Oficialul rus  a dat asigurari ca Rusia nu face inca acest pas, dar a adaugat ca Moscova se simte impinsa in aceasta directie de politicienii europeni si de acuzatiile lor.

Publicitate

Potrivit Reuters, Novak a atras atentia de asemenea ca pretul la petrol ar putea creste de peste doua ori, pana la 300 de dolari barilul, daca SUA si aliatii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursa cruciala de venit, dupa ce Rusia a fost practic scoasa de pe pietele financiare occidentale.

Nord Stream 1 asigura aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania si apoi redistribuit spre mai multe tari europene.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 dupa ce Rusia recunoscut independenta provinciilor separatiste din estul Ucrainei.

Temerile unui razboi energetic intre Rusia si Occident sunt tot mai mari, in contextul in care SUA fac presiuni in randul aliatilor sa interzica importurile de petrol din Rusia ca sanctiune pentru invadarea Ucrainei.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.