Pentru un prieten aflat intr-un moment greu gasesti imediat o vorba buna. Ii spui ca oricine poate gresi, ca nu trebuie sa renunte si ca o perioada dificila nu il defineste. Dar cand tu faci aceeasi greseala, vocea interioara poate deveni nemiloasa: „Trebuia sa stii mai bine”, „Iar ai dat gres”, „Nu esti suficient de bun”. Cercetarile din psihologie sugereaza ca modul in care ne tratam in momentele dificile are legatura cu starea de bine, iar autocompasiunea nu inseamna nici slabiciune, nici lipsa de ambitie.
Suntem adesea mai blanzi cu ceilalti decat cu noi insine
Imagineaza-ti ca o persoana apropiata iti spune ca a gresit la serviciu, ca a avut o zi proasta sau ca nu a reusit sa duca la capat ceva important.
Probabil nu ii vei spune imediat: „Nu esti bun de nimic”. Cel mai probabil vei incerca sa o linistesti si sa-i amintesti ca o greseala nu ii anuleaza toate calitatile.
Cu propria persoana, regulile se schimba uneori.
O greseala mica poate declansa un sir intreg de reprosuri. O nereusita poate deveni rapid dovada ca „nu suntem suficient de buni”, iar comparatia cu ceilalti poate amplifica sentimentul de esec.
Psihologia studiaza de mai multi ani opusul acestui tip de autocritica excesiva: autocompasiunea.
Ce inseamna, de fapt, sa ai compasiune fata de tine
Conceptul de autocompasiune a fost studiat extensiv in psihologie, inclusiv in cercetarile asociate psihologului Kristin Neff.
In aceasta abordare, autocompasiunea include trei componente importante:
- bunatatea fata de propria persoana – sa nu raspunzi automat unei greseli prin atacuri si insulte indreptate impotriva ta;
- recunoasterea experientei umane comune – sa intelegi ca greselile, pierderile si perioadele dificile fac parte din viata oamenilor;
- atentia echilibrata asupra emotiilor – sa observi ceea ce simti fara sa negi problema, dar si fara sa fii complet absorbit de ea.
Cu alte cuvinte, autocompasiunea nu inseamna sa spui ca tot ceea ce faci este bine. Inseamna sa poti recunoaste: „Am gresit, ma doare, dar nu trebuie sa ma distrug pentru aceasta greseala.”
Ce au descoperit cercetarile despre starea de bine
Numeroase studii observationale si analize care reunesc rezultatele mai multor cercetari au identificat asocieri intre nivelurile mai ridicate de autocompasiune si indicatori mai buni ai starii psihologice.
In general, persoanele care manifesta mai multa compasiune fata de ele insele tind sa raporteze mai putina autocritica si niveluri mai reduse ale unor forme de suferinta psihologica, precum anxietatea, stresul sau simptomele depresive.
De asemenea, interventiile concepute pentru dezvoltarea autocompasiunii au fost studiate pentru efectele lor asupra starii de bine si a modului in care oamenii fac fata experientelor dificile.
Este insa importanta o precizare: o asociere nu demonstreaza automat ca autocompasiunea este singura cauza a unei stari psihice mai bune. Sanatatea mintala este influentata de numerosi factori biologici, sociali si personali.
Autocompasiunea nu inseamna sa-ti gasesti scuze
Una dintre cele mai frecvente temeri este ca, daca devenim mai blanzi cu noi insine, ne vom pierde ambitia.
„Daca ma iert de fiecare data, nu voi mai incerca sa fiu mai bun.”
Dar autocompasiunea nu presupune ignorarea responsabilitatii.
Exista o diferenta uriasa intre:
„Am facut o greseala si trebuie sa vad cum o repar”
si
„Am facut o greseala, deci sunt un om incapabil.”
Prima afirmatie analizeaza comportamentul. A doua ataca intreaga persoana.
Autocompasiunea incearca sa pastreze responsabilitatea fara umilirea propriei persoane.
Autocritica severa nu este acelasi lucru cu disciplina
Multi oameni au crescut cu ideea ca trebuie sa fie foarte duri cu ei insisi pentru a obtine rezultate.
O anumita capacitate de autoevaluare este, desigur, necesara. Daca nu recunoastem greselile, nu le putem corecta.
Problema apare atunci cand analiza unei greseli se transforma intr-un atac permanent asupra propriei valori.
„Am facut ceva gresit” devine „eu sunt gresit”.
„Nu am reusit de data aceasta” devine „nu voi reusi niciodata”.
Acest limbaj interior poate alimenta rusinea si ruminatia, adica repetarea obsesiva a acelorasi ganduri negative.
De ce ne judecam uneori atat de aspru
Nu exista o singura explicatie.
Pentru unele persoane, autocritica poate fi un comportament invatat foarte devreme. Daca un copil a fost apreciat mai ales atunci cand avea rezultate bune, poate ajunge sa creada ca valoarea sa depinde permanent de performanta.
In alte situatii, comparatia sociala joaca un rol important.
Vedem succesul celorlalti, dar nu vedem intotdeauna esecurile, indoielile si problemele din spatele lui. Comparam astfel viata noastra completa cu imaginea atent selectata pe care ceilalti o arata in exterior.
Intrebarea simpla care poate schimba perspectiva
Atunci cand observi ca te judeci foarte dur, poti incerca un exercitiu simplu:
„Daca cel mai bun prieten al meu ar fi facut exact aceeasi greseala, ce i-as spune?”
Daca raspunsul este complet diferit de ceea ce iti spui tie, merita sa observi diferenta.
Poate prietenului i-ai spune:
„Ai facut tot ce ai putut.”
„Ai gresit, dar poti repara.”
„Nu poti controla totul.”
„O zi proasta nu inseamna o viata ratata.”
Intrebarea devine atunci: de ce nu ai avea voie sa folosesti acelasi limbaj si cu tine?
Poti fi bland cu tine fara sa renunti la responsabilitate
O abordare echilibrata poate avea trei pasi simpli.
- Recunoaste realitatea: „Da, am gresit si situatia ma afecteaza.”
- Separa fapta de propria valoare: „Am facut o greseala” nu este acelasi lucru cu „sunt un esec”.
- Intreaba-te ce poti face concret: „Care este urmatorul pas pe care il pot face pentru a indrepta lucrurile?”
Aceasta abordare nu sterge consecintele unei greseli. Dar poate impiedica transformarea ei intr-un proces nesfarsit de autopedepsire.
Compasiunea pentru tine nu trebuie sa existe doar cand ai succes
Este usor sa fim multumiti de noi cand lucrurile merg bine.
Adevaratul test apare cand pierdem, gresim, suntem respinsi sau lucrurile nu ies conform planului.
Tocmai in aceste momente, cercetarea asupra autocompasiunii sugereaza ca un raspuns interior mai echilibrat poate avea valoare.
Nu inseamna sa pretinzi ca nu te doare.
Nu inseamna sa spui ca nu ai gresit.
Si nu inseamna sa renunti la dorinta de a deveni mai bun.
Inseamna sa refuzi ideea ca trebuie sa te urasti pentru a te putea schimba.
Cand autocritica devine coplesitoare
Daca autocritica este permanenta, produce suferinta intensa, interfereaza cu somnul, munca sau relatiile ori este insotita de anxietate sau tristete persistenta, discutia cu un psiholog sau cu un alt profesionist calificat in sanatate mintala poate fi utila.
Autocompasiunea poate fi o abilitate care se exerseaza, dar nu inlocuieste tratamentul atunci cand exista o problema de sanatate mintala ce necesita evaluare profesionala.
Poate cea mai importanta lectie este una simpla
Oamenii pe care ii iubim nu trebuie sa fie perfecti pentru a considera ca merita intelegere.
Si totusi, cand vine vorba despre noi, standardul poate deveni imposibil de atins.
Stiinta nu spune ca trebuie sa ignoram greselile sau sa ne repetam permanent ca totul este minunat. Cercetarile asupra autocompasiunii indica insa ca un mod mai putin ostil de a ne raporta la propriile dificultati este asociat cu o stare psihologica mai buna.
Poate ca intrebarea nu este daca meriti sa fii mai bland cu tine.
Intrebarea este daca ai vorbi vreodata cu un om drag asa cum vorbesti uneori cu tine.
Alte Stiri
