— Diana… trebuie sa-ti spun ceva ce trebuia sa-ti spun cu mult timp in urma.
M-am uitat la Radu.
In 11 ani de casnicie il vazusem nervos.
Il vazusem furios.
Il vazusem speriat.
Dar nu-l vazusem niciodata asa.
Parea un om care intelesese ca nu mai are unde sa fuga.
— Vorbeste.
Radu s-a uitat spre Ioana.
— Nu aici.
— Ba aici.
— Diana…
— Femeia asta tocmai mi-a spus ca a avut o relatie de trei ani cu sotul meu. Dupa care mi-a aratat o fotografie cu tine si alta femeie. Cred ca am depasit momentul in care mai poti alege locul conversatiei.
Ioana nu spunea nimic.
Radu si-a trecut palmele peste fata.
— Femeia din fotografie se numeste Cristina.
— Si cine este Cristina?
A tacut.
— Radu?
— Fosta mea logodnica.
Pentru cateva secunde chiar am crezut ca nu inteleg
— Fosta ta ce?
— Logodnica.
Am inceput sa rad.
Nu pentru ca era amuzant.
Cred ca uneori corpul nu stie ce altceva sa faca.
— Tu ai fost logodit inainte sa ma cunosti. Stiu asta.
— Nu despre asta vorbesc.
Rasul mi-a disparut.
— Atunci despre ce vorbesti?
Radu a coborat ochii.
— Cristina s-a intors in viata mea acum aproape un an.
Ioana a intervenit:
— Exact.
Am privit-o.
— Tu stiai cine este?
— Nu pana acum.
— Atunci de unde ai fotografia?
— Am primit-o anonim.
Radu a ridicat capul.
— Cand?
— In aprilie.
— De la cine?
— Nu stiu.
— Si n-ai incercat sa afli?
Ioana a ras amar.
— Dupa ce trei ani mi-ai spus ca esti divortat, fotografia aia mi-a fost suficienta.
Eu incercam sa pun cap la cap trei vieti
Viata mea.
Viata Ioanei.
Si acum Cristina.
— Ai avut o relatie si cu ea?
Radu nu raspundea.
— Uita-te la mine.
A ridicat ochii.
— Da.
Am simtit ca ceva se rupe definitiv.
— In timp ce erai cu mine?
— Da.
— Si cu Ioana?
A urmat o tacere.
— Pentru o perioada… da.
Ioana si-a intors capul spre fereastra.
Am ramas amandoua tacute.
Doua femei care, pana in urma cu o ora, nu stiau una de existenta celeilalte.
Si care aflau acum ca nici macar nu fusesera singurele.
Dar mesajul primit de Ioana nu-mi iesea din minte
„Daca Radu este acolo, nu-l lasa sa plece inainte sa ajung.”
— Cristina a trimis mesajul?
Ioana a dat din cap.
— Numarul nu este salvat.
Radu s-a uitat la ecran.
— Nu este numarul ei.
— Atunci al cui este?
N-a raspuns.
— Il recunosti?
— Nu.
De data aceasta nici eu, nici Ioana nu l-am crezut.
Dupa aproximativ 20 de minute, usa s-a deschis
O femeie a aparut in prag.
Avea in jur de 40 de ani.
Am recunoscut-o imediat.
Era femeia din fotografia de pe telefonul Ioanei.
Cristina.
S-a uitat intai la Radu.
Apoi la Ioana.
In cele din urma, la mine.
— Tu trebuie sa fii Diana.
Am simtit un fior.
— De unde stii cine sunt?
— Stiu de mult.
Radu s-a ridicat.
— Cristina, nu trebuia sa vii.
— Ba trebuia.
— Nu te baga.
— Ai spus exact acelasi lucru si despre Ioana, nu?
Am vazut cum Radu isi inclesteaza maxilarul.
Cristina s-a apropiat de pat.
— Imi pare rau ca ne cunoastem asa.
— Ce vrei?
— Sa termin ceva ce trebuia sa termin in aprilie.
Cristina stia despre mine de aproape un an
Radu o contactase dupa foarte multi ani.
La inceput, dupa spusele ei, fusese doar o conversatie.
Apoi o cafea.
Apoi inca una.
— Mi-a spus ca trece printr-un divort urat.
Am inchis ochii.
Exact aceeasi poveste.
— Si tu l-ai crezut?
— La inceput.
— Cat timp?
— Aproape trei luni.
— Si dupa?
— Am aflat de tine.
Radu a intervenit:
— Cristina, ajunge.
— Nu. Acum chiar nu mai ajunge.
Cristina scosese din geanta un dosar subtire
L-a pus pe marginea patului.
— Ce este?
— Ce am strans dupa ce am aflat ca Radu este inca insurat.
Am deschis dosarul.
Erau fotografii.
Capturi de ecran.
Rezervari.
Mesaje.
In unele aparea numele meu.
In altele, Ioana.
Si mai apareau doua nume pe care nu le cunosteam.
— Cine sunt Daniela si Monica?
Radu s-a uitat in podea.
Ioana s-a intors brusc spre el.
— Nu se poate.
Cristina a raspuns:
— Se poate.
Atunci am inteles ca nu descoperisem o aventura
Descoperisem un mod de viata.
Radu nu avusese o singura relatie paralela.
Nu fusese o greseala de o noapte.
Nu fusese nici macar povestea clasica a unui barbat care se indragostise de altcineva.
De ani de zile isi impartea timpul intre mai multe femei.
Fiecareia ii spunea altceva.
Mie imi spunea ca munceste.
Ioanei ii spunea ca este divortat.
Cristinei ii spunea ca divortul este in desfasurare.
Iar celorlalte…
Nici nu mai voiam sa stiu.
Ioana a pus intrebarea la care eu nu ma gandisem
— De ce ai strans toate astea?
Cristina a ramas tacuta.
— Pentru ca voiam sa-i trimit Dianei.
M-am uitat la ea.
— De ce nu ai facut-o?
— Mi-a fost rusine.
— De mine?
— De mine.
A tras aer in piept.
— M-am simtit proasta. Il cunoscusem cu multi ani inainte. Cand a reaparut, am vrut sa cred tot ce-mi spunea.
— Si fotografia cu voi doi cine i-a trimis-o Ioanei?
Cristina s-a uitat spre ea.
— Eu.
Ioana a incremenit.
— Tu?
— Da.
Cristina aflase despre Ioana din intamplare
Vazuse un mesaj pe telefonul lui Radu.
La inceput crezuse ca eu eram femeia care ii scria.
Apoi observase numele.
Ioana.
Incepuse sa caute.
Si descoperise ca Radu avea o relatie cu ea de aproape trei ani.
— Atunci am facut fotografia cu el si am trimis-o.
Ioana o privea.
— De ce anonim?
— Pentru ca eram lasa.
— Mi-ai distrus viata cu fotografia aia.
Cristina a dat incet din cap.
— Nu eu ti-am distrus-o.
Ioana s-a uitat la Radu.
— Da. Ai dreptate.
Radu a incercat sa plece
S-a ridicat.
— Eu nu mai stau aici pentru circul asta.
Nu l-am oprit.
Nici Ioana.
Nici Cristina.
A facut cativa pasi spre usa.
Apoi am spus:
— Radu.
S-a intors.
— Cheile.
— Ce chei?
— De acasa.
— Diana, discutam cand te calmezi.
— Sunt foarte calma.
— Este si casa mea.
— Atunci ia-ti lucrurile si discutam prin oamenii care trebuie.
A ramas cu mana pe clanta.
— Arunci 11 ani pentru niste mesaje?
Nu-mi venea sa cred.
— Nu eu am aruncat 11 ani.
N-a mai spus nimic.
A scos cheile din buzunar.
Le-a pus pe masuta.
Si a plecat.
Am ramas in incapere cu doua femei pe care nu le vazusem niciodata pana in ziua aceea
Era absurd.
Ioana fusese iubita sotului meu.
Cristina fusese si ea implicata cu el.
In mod normal ar fi trebuit sa le urasc.
Dar in momentul acela ma uitam la ele si vedeam altceva.
Trei femei carora acelasi barbat le spusese trei versiuni diferite ale adevarului.
— Eu nu am stiut de tine, mi-a spus Ioana.
— Stiu.
— Daca as fi stiut…
— Nu conteaza acum.
— Pentru mine conteaza.
A inceput sa planga.
— Trei ani am crezut ca eu sunt femeia cu care urma sa-si inceapa viata dupa divort.
Cristina a zambit trist.
— Mie mi-a spus acelasi lucru.
Si atunci am inceput sa rad
Amandoua s-au uitat la mine.
— Imi pare rau, am spus.
Dar nu ma puteam opri.
— Ce este? m-a intrebat Ioana.
— Nimic.
Mi-am sters ochii.
— Ma gandeam doar ca eu am ajuns la Urgente pentru ca mi s-a facut rau la serviciu si in cateva ore am aflat mai multe despre sotul meu decat in 11 ani de casnicie.
In seara aceea nu am plecat acasa cu Radu
A venit sora mea sa ma ia.
Nu i-am povestit tot in masina.
Nici nu as fi putut.
I-am spus doar:
— Eu si Radu ne despartim.
A tras masina pe dreapta.
— Ce s-a intamplat?
— O sa-ti povestesc acasa.
S-a uitat la mine cateva secunde.
— Esti sigura?
— Pentru prima data astazi, da.
Radu m-a sunat de 17 ori in noaptea aceea
Nu am raspuns.
Apoi au venit mesajele.
„Lasa-ma sa explic.”
„Nu este cum pare.”
„Cristina a exagerat.”
„Ioana vrea sa se razbune.”
„Nu lua o decizie la nervi.”
La ultimul mesaj am raspuns.
„Nu mai sunt nervoasa. Tocmai asta ar trebui sa te sperie.”
Apoi i-am blocat numarul pentru noaptea aceea.
A doua zi am facut ceva ce nu facusem niciodata in 11 ani
Am deschis sertarul in care tineam documentele familiei.
Contracte.
Extrase.
Actele casei.
Asigurari.
Am vrut sa stiu exact unde ma aflam.
Nu din razbunare.
Ci pentru ca tocmai descoperisem cat de putin stiam despre omul cu care impartisem viata.
Dupa cateva zile, Ioana mi-a trimis un mesaj
„Sper ca esti bine.”
Am privit mult ecranul inainte sa raspund.
„O sa fiu.”
Apoi a venit alt mesaj.
„Imi pare rau.”
Am scris:
„Si mie. Pentru amandoua.”
Nu am devenit prietene.
Nu ne intalnim la cafea.
Nu acesta este genul acela de poveste.
Dar nici nu am putut s-o consider dusmanul meu.
Dusmanul meu fusese minciuna.
Cu Radu am vorbit din nou dupa aproape doua saptamani
A venit sa-si ia lucrurile.
Parea ca imbatranise.
— Diana, chiar nu mai exista nicio sansa?
— Nu.
— Dupa 11 ani?
— Tocmai pentru ca au fost 11.
— Te iubesc.
M-am uitat la el.
Cu cateva saptamani inainte, cuvintele acelea ar fi insemnat totul.
Acum nu mai insemnau aproape nimic.
— Poate ca in felul tau chiar crezi asta.
— Cred.
— Atunci felul tau de a iubi nu-mi mai este suficient.
Uneori ma gandesc la intamplarea aceea de la Urgente
Daca nu mi s-ar fi facut rau in ziua aceea…
Daca ambulanta m-ar fi dus la alt spital…
Daca Ioana ar fi fost externata cu o ora inainte…
Daca Radu ar fi venit cu zece minute mai tarziu…
Poate ca as fi continuat sa traiesc in aceeasi casnicie.
Poate inca as fi crezut in delegatii.
In sedintele tarzii.
In telefoanele de serviciu.
In toate explicatiile lui.
Dar intr-o incapere de spital, o femeie pe care nu o vazusem niciodata s-a uitat la sotul meu si a spus:
„Tu ce cauti aici?”
Cinci cuvinte.
Atat a fost nevoie.
Am ajuns la Urgente crezand ca problema mea era o stare de rau. Am plecat de acolo fara sotul cu care venisem, dar cu adevarul pe care probabil nu l-as fi aflat niciodata daca doua femei care iubeau acelasi barbat nu ar fi ajuns, din intamplare, in aceeasi incapere.
Nota: Aceasta este o poveste narativa fictiva, creata pentru lectura si reflectie. Personajele si situatiile prezentate au rol ilustrativ.
Alte Stiri
