Am 57 de ani.
Acum cinci ani am divortat. Nu a fost un divort urat, nu ne-am certat, nu ne-am luptat pentru bunuri si nu am ajuns sa ne uram. Pur si simplu, dupa aproape treizeci de ani de casnicie, eu si fosta mea sotie deveniseram doi straini care locuiau in aceeasi casa.
Dupa divort m-am obisnuit cu singuratatea. La inceput chiar mi-a placut. Faceam ce voiam, mergeam unde voiam, nu dadeam explicatii nimanui.
Dar dupa cativa ani am inceput sa simt altceva. Oricat de independent ai fi, nu este placut sa te intorci in fiecare seara intr-un apartament gol. Nu este placut sa mananci singur. Nu este placut sa vorbesti cu peretii.
Asa ca mi-am facut curaj si m-am inscris pe un site de matrimoniale.
Nu cautam aventuri. Nu cautam jocuri. Cautam o femeie normala, cu care sa beau cafeaua dimineata, sa merg in concedii si, poate, sa imbatranesc linistit.
Asa am cunoscut-o pe Elena
Elena avea 57 de ani si era vaduva. In fotografii parea o femeie calma, eleganta, cu un zambet discret si ochi blanzi.
Am inceput sa vorbim, apoi ne-am intalnit. Prima intalnire a mers minunat. Am mers prin centru, am baut cafea, am ras si am povestit despre copii, nepoti si viata.
Mi-a placut. Foarte mult.
In urmatoarele doua luni ne-am vazut constant. Teatru, cinema, restaurante, plimbari, excursii de o zi, flori, ciocolata, mici cadouri.
Recunosc, am cheltuit destul de mult. Dar nu imi parea rau. Credeam ca investesc intr-un viitor.
Elena era mereu incantata. Ma lua de brat si imi spunea:
— Mihai, esti un adevarat gentleman.
Iar eu ma simteam din nou viu. Ca la douazeci de ani.
Semnele pe care nu am vrut sa le vad
Totusi, existau lucruri ciudate.
Nu m-a invitat niciodata la ea acasa. Niciodata. Mereu avea o scuza. Ba era dezordine, ba avea musafiri, ba era obosita.
La inceput nu mi s-a parut nimic suspect.
Apoi am observat altceva. Cand mergeam la restaurant, era vesela. Cand plecam in excursii, era energica. Dar daca incercam sa discut despre sentimente, viitor sau apropiere, se inchidea instantaneu.
Intr-o seara, dupa cinema, am incercat sa o iau de mana. A retras-o imediat.
— Elena?
— Nu aici.
— De ce?
— Ne vede lumea.
— Si ce daca?
— La varsta noastra nu se mai fac lucrurile astea.
Mi s-a parut ciudat, dar am trecut peste.
Pana in seara care a schimbat totul.
Seara in care si-a dat jos masca
Mergeam spre casa dupa o cina excelenta. Bauseram un pahar de vin, raseseram, iar atmosfera fusese perfecta.
Am parcat masina si i-am luat mana. De data aceasta nu a retras-o.
Asa ca am spus ce aveam pe suflet:
— Elena, hai la mine sa bem un ceai.
Intr-o secunda, totul s-a schimbat.
Fata i s-a intarit. Ochii i s-au racit.
— Ce ai spus?
— Hai la mine.
— Pentru ce?
— Pentru ca imi place de tine. Pentru ca suntem doi oameni singuri care se vad de doua luni.
A urmat o explozie.
— Asta e pentru tineri!
— Cum adica?
— Pentru facut copii!
— Elena…
— Nu! Este ridicol!
Oamenii de pe trotuar se uitau deja spre noi. Ea continua, ca si cum nu mai putea opri ce avea in suflet.
— Imagineaza-ti cum aratam dezbracati! Tu cu burta! Eu cu pielea lasata! E scarbos!
Am ramas fara cuvinte.
Nu pentru ca ma refuzase. Avea tot dreptul sa o faca. Ci pentru ca vorbea despre ea insasi cu atata ura. Si despre mine la fel.
— Elena…
— Eu nu am nevoie de asa ceva!
— Atunci de ce iesi cu mine?
A tacut.
Pentru o clipa am vazut altceva in ochii ei. Nu furie. Durere.
Apoi a coborat din masina si a plecat fara sa priveasca inapoi.
Mesajul primit dupa trei zile de tacere
Trei zile nu mi-a raspuns. Nici la telefon, nici la mesaje.
Am fost dezamagit. Foarte dezamagit. Credeam ca totul se terminase.
In a patra zi mi-a scris un singur mesaj:
„Poti veni maine la mine? Acum este randul meu sa fiu sincera.”
Am acceptat.
A doua zi am ajuns la adresa pe care nu voise niciodata sa mi-o dea. Era un apartament modest. Foarte modest.
Mi-a deschis usa fara machiaj, fara coafura, fara zambet.
Si atunci am observat ceva.
Peruca.
In toate cele doua luni purtase o peruca. Acum nu.
Parul ei era foarte rar, abia cateva suvite.
M-a invitat inauntru. Pe masa erau fotografii, dosare medicale, cutii cu medicamente.
Si atunci mi-a spus adevarul.
Adevarul care mi-a schimbat tot ce credeam despre ea
In urma cu doi ani fusese diagnosticata cu cancer. Facuse chimioterapie, operatii, tratament. Supravietuise, dar isi pierduse increderea in sine.
— Nu ma mai suport cand ma uit in oglinda, mi-a spus printre lacrimi.
Apoi a continuat:
— Nu ma mai simt femeie.
Am ramas nemiscat.
— Toate intalnirile au fost frumoase pentru ca eram imbracata si aranjata. Dar cand ai spus sa merg la tine, tot ce am vazut a fost corpul meu plin de cicatrici.
Atunci am inteles.
Nu ma respinsese pe mine.
Se respinsese pe ea insasi.
Am stat de vorba ore intregi. Pentru prima data fara masti, fara teatru, fara restaurante, fara flori. Doar doi oameni sinceri, care aveau curajul sa spuna ce ii durea.
Femeia pe care nu o vazusem pana atunci
Cand am plecat, am observat o fotografie pe noptiera. Era facuta in timpul tratamentului.
Elena era fara par, foarte slaba, dar zambea.
Am ridicat fotografia.
— Cine este femeia asta?
— Eu, a spus ea incet.
— Nu.
S-a uitat surprinsa la mine.
— Cum adica?
— Este cea mai puternica femeie pe care am vazut-o vreodata.
A inceput sa planga.
Dar de data aceasta nu mai era plansul acela amar. Era plansul unui om care, pentru prima data dupa mult timp, simtea ca nu trebuie sa se mai ascunda.
Dragostea adevarata incepe cand mastile cad
O saptamana mai tarziu am iesit din nou. De data aceasta intr-un parc. Fara restaurante scumpe, fara impresii, fara roluri jucate.
Doar noi doi.
Sase luni mai tarziu mergeam impreuna la controalele ei medicale.
Un an mai tarziu ne-am mutat impreuna.
Iar in ziua in care mi-a spus „te iubesc”, am stiut ca nu gasisem femeia perfecta.
Gasisem ceva mult mai rar.
O femeie care avusese curajul sa isi arate ranile si sa ma lase sa raman.
Astazi avem amandoi 57 de ani. Eu inca merg la bazin. Ea inca ma cearta ca exagerez. Dar in fiecare dimineata bem cafeaua impreuna.
Si de fiecare data cand o vad zambind, ma gandesc ca uneori cea mai frumoasa dragoste incepe exact in momentul in care mastile cad.
Alte Stiri
