Incendiu tragic in Sectorul 3 din Bucuresti. Un medic anestezist a murit in conditii suspecte, iar ancheta ia in calcul o crima
Un incendiu puternic izbucnit luni seara, 31 martie 2026, intr-un bloc din Sectorul 3 din Bucuresti s-a soldat cu moartea unui medic anestezist in varsta de 72 de ani si evacuarea mai multor locatari. Tragedia a socat atat comunitatea medicala, cat si pe cei care il cunosteau pe barbat, in timp ce anchetatorii iau in calcul ipoteza unei crime urmate de incendiere pentru a sterge urmele.
Incendiu violent intr-un bloc din Capitala: zeci de persoane evacuate
Incendiul a izbucnit intr-un apartament din Sectorul 3, generand degajari masive de fum care s-au extins rapid pe scara blocului. Interventia pompierilor a fost una de amploare, avand ca prioritate salvarea locatarilor si limitarea extinderii focului.
Potrivit ISU Bucuresti-Ilfov, mai multe echipe de interventie au actionat prompt pentru evacuarea persoanelor aflate in pericol.
”Au fost constituite echipe de cautare-salvare pentru identificarea şi evacuarea persoanelor de la etajele superioare. Au fost evacuate 18 persoane din imobilul in cauza. De asemenea, 2 persoane expuse la fum au fost transportate la spital, iar o persoana a decedat”, a transmis sursa citata.
La fata locului au intervenit cinci autospeciale de stingere cu apa si spuma, o autospeciala de interventie si salvare de la inaltime, echipaje ale Detasamentului Special de Salvatori, o autospeciala de descarcerare si cinci echipaje SMURD.
Moarte suspecta: anchetatorii iau in calcul o crima
Descoperirile facute de anchetatori au schimbat complet cursul investigatiei. Medicul gasit in apartament prezenta mai multe rani provocate inainte de izbucnirea incendiului, ceea ce ridica suspiciuni serioase privind o posibila crima.
Barbatul a fost scos din locuinta cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafata corpului si transportat de urgenta la spital, insa medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viata.
Surse din ancheta indica faptul ca victima ar fi fost injunghiata de mai multe ori, iar incendiul ar fi fost provocat ulterior pentru a ascunde urmele faptei. Cazul este investigat de procurorii de la Serviciul Omoruri, care continua cercetarile pentru a stabili circumstantele exacte ale tragediei.
Cine era medicul care si-a pierdut viata
Victima, un medic anestezist in varsta de 72 de ani, pe nume Cristian Staicu era un medic anestezist cu o experienta vasta in domeniu, activand de peste 20 de ani la Spitalul Lahovari. In trecut, acesta a lucrat si la Spitalul Gomoiu, fiind apreciat de colegi pentru profesionalismul sau.
Medicul locuia singur si avea o fiica dintr-o casatorie anterioara. In ultimii ani, acesta avea o relatie cu o femeie pe nume Mariana, care il vizita ocazional.
Ultima garda a efectuat-o sambata, 29 martie 2026, moment in care si-a incheiat contractul de munca si si-a luat ramas bun de la colegi. Potrivit acestora, nu existau semne care sa indice o problema sau un conflict in viata sa.
Reactia medicului Monica Pop: „Nu pot sa cred ca este vorba de o crima”
Medicul oftalmolog Monica Pop, care il cunostea pe victima, a declarat ca este profund socata de cele intamplate si nu isi poate explica o astfel de tragedie.
„In primul rand, doctorul nu avea norma de baza la noi, avea contract de colaborare pe garzi si am facut zeci, daca nu sute de garzi impreuna. Era un om foarte linistit, un om caruia nu aveai ce sa-i reprosezi. Eu nu pot sa cred ca este vorba de o crima. Suntem efectiv consternati pentru ca e de necrezut.
Sambata a fost de garda. El a lucrat foarte, foarte mult. Facea garzi la mai multe spitale. Era unul dintre putinii anestezisti care stiau sa dea anestezie copiilor. Nu-i usor de gasit un anestezist pentru interventii chirurgicale.
Inca o data va spun, era un om foarte linistit, un om caruia niciodata nu i-am reprosat nimic, n-a avut nicio pedeapsa sau un lucru neplacut. De aia suntem si atat de, pe langa consternati, suntem si atat de mirati. Pentru ca era un om linistit, un om care nu se certa cu nimeni. Nici nu s-a intamplat niciun fel de conflict niciodata. N-am avut nici o reclamatie din partea cuiva. Deci nu a iesit prin nimic in evidenta negativa niciodata. Era tot timpul in mijlocul oamenilor, in mijlocul colegilor. Isi facea datoria, venea la ora la care intra in garda si pleca a doua zi dimineata in alta parte, unde facea si acolo anestezie.
Colegii sunt consternati ca si mine, ca si toata lumea. Nu ne vine sa credem. Va spun ca am petrecut multe zile de garda impreuna, mergeam seara la masa impreuna, povestea niste lucruri banale, adica n-a iesit cu nimic in evidenta negativa vreodata”, a declarat dr. Monica Pop la Romania TV.
Ancheta in desfasurare
Autoritatile continua investigatiile pentru a stabili cu exactitate ce s-a intamplat in apartamentul din Sectorul 3. Ancheta este in plina desfasurare, iar procurorii analizeaza toate ipotezele, inclusiv varianta unei crime urmate de incendiere.
Tragedia readuce in atentie vulnerabilitatile legate de siguranta locuintelor si ridica semne de intrebare cu privire la circumstantele in care a avut loc acest incident dramatic din Capitala.