Rusia anunta retragerea trupelor care au efectuat exercitii la granita cu Ucraina. Reactia Presedintelui Ucrainei

Publicitate

Ministerul rus al Apararii anunta ca o parte din trupele masate la granita cu Ucraina se intorc la bazele lor, dupa incheierea unor exercitii militare, anunta BBC, citand agentia Interfax.

„Unitatile din raioanele militare din Sud si Vest, care si-au indeplinit sarcinile, au inceput deja incarcarea in transportul feroviar si rutier si astazi vor incepe sa se mute in garnizoanele lor” a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului rus al Apararii, Igor Konasenkov.

„O serie de evenimente de antrenament de lupta, inclusiv exercitii, au fost efectuate conform planului. Pe masura ce antrenamentele se vor finaliza, trupele, ca intotdeauna, vor pleca spre bazele lor”, a mai spus acesta.

Publicitate

Presedintele Ucrainei a facut primele declaratii dupa ce au aparut informatii ca Rusia  isi retrage o parte din trupele de la granita.

Intr-un interviu pentru BBC, presedintele aflat la un teren de antrenament militar din vestul Ucrainei, Voldymyr Zelensky a declarat: „Sincer sa fiu, reactionam la realitatea pe care o avem si nu vedem inca nicio retragere. Tocmai am auzit despre asta”.

El crede ca „toti oamenii normali se asteapta la de-escaladare”.

„In ceea ce priveste amenintarea, am spus de multe ori ca suntem linistiti in privinta oricaror amenintari pentru ca ne amintim ca toate acestea nu au inceput de ieri. Acest lucru se intampla de multi ani”, a adaugat el.

Zelensky spune ca atunci cand trupele se retrag, „toata lumea va vedea asta” – nu numai armata sau serviciile de informatii.

„Dar deocamdata sunt doar declaratii”, a mai spus acesta.

NATO trebuie sa declare public ca nu va admite Ucraina – diplomat rus

Moscova doreste ca NATO sa declare public ca nu va lasa Ucraina sa se alature aliantei , a spus diplomatul rus Konstantin Gavrilov.

„Rusia va insista ca NATO sa-si anunte public refuzul de a accepta Ucraina in randurile sale. Kievul, la randul sau, trebuie sa-si proclame statutul neutru, de nealiniat”, spune el, potrivit agentiei de presa ruse Ria.

Comentariile lui Gavrilov au venit in momentul in care ministrii apararii NATO au inceput o intalnire de doua zile la Bruxelles.

Rusia a cerut in mod repetat asigurari de la puterile occidentale ca Ucraina nu va avea voie sa adere, dar NATO apune ca Ucraina ar trebui sa fie libera sa decida propriile aliante de securitate.

Ucraina este in prezent o „tara partenera”, ceea ce inseamna ca exista o intelegere ca i se poate permite sa se alature NATO candva in viitor.

Dar presedintele rus Vladimir Putin sustine ca puterile occidentale folosesc alianta pentru a inconjura Rusia si doreste ca NATO sa isi inceteze activitatile militare in Europa de Est.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.