Inaltarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2025. Obiceiul care iti aduce noroc la bani si belsug in casa

Publicitate

In fiecare an, pe 14 septembrie, credinciosii ortodocsi praznuiesc Inaltarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante sarbatori din calendar. Aceasta zi este incarcata de semnificatii profunde si este legata de traditii si obiceiuri mostenite din vechime. Multi romani respecta anumite ritualuri, convinsi ca acestea aduc noroc la bani, belsug si bunastare in casa.

Publicitate

Originea sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci

Sarbatoarea a fost instituita in urma a doua evenimente esentiale pentru crestinism:

  • Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos;
  • Inaltarea Crucii in vazul poporului, pe 14 septembrie anul 335, la Ierusalim.

Traditia aminteste ca imparatul Constantin cel Mare, inaintea luptei cu Maxentiu (307–312), a avut o viziune: pe cer a aparut o cruce luminoasa, insotita de mesajul „Prin acest semn vei invinge”. Dupa victoria obtinuta, mama sa, Imparateasa Elena, a poruncit gasirea Sfintei Cruci la Ierusalim, in apropiere de Golgota.

Patriarhul Macarie a dorit sa afle care dintre crucile descoperite era cea a Mantuitorului. Traditia spune ca o femeie decedata a fost atinsa de cele trei cruci, iar atunci cand s-a apropiat de Crucea lui Hristos, aceasta a inviat.

Semnificatia zilei de 14 septembrie in traditia populara

Ziua Crucii marcheaza trecerea de la vara la toamna si are o rezonanta puternica si in traditiile populare. Este cunoscuta si sub denumirile de Carstovul Viilor sau Ziua Sarpelui. Se spune ca in aceasta zi reptilele, in special serpii, se retrag in ascunzisuri pentru a hiberna pana la primavara.

Obiceiul care aduce bani si belsug in casa

Una dintre cele mai cunoscute traditii spune ca, in Ziua Crucii, oamenii trebuie sa duca la biserica monede pentru a fi sfintite. Acestea, pastrate apoi in portofel impreuna cu o cruciulita, devin un talisman puternic. Ele aduc noroc la bani, spor in munca si belsug in casa, fiind considerate un simbol al protectiei divine asupra familiei si a gospodariei.

De aceea, multi credinciosi merg la slujbele oficiate pe 14 septembrie, convinsi ca respectarea acestei traditii le va asigura prosperitate si sanatate pentru tot anul ce urmeaza.

Publicitate