Bianca si Patrizia, romancele luate de ape in Italia, au fost gasite decedate duminica. Cristian este inca cautat.
Cadavrele Biancai Doros si Patriziei Cormos, luate de ape vineri in provincia Udine, au fost descoperite duminica, nu departe de podul roman unde fusesera vazute ultima data. Pompierii incercasera sa le salveze coborand franghii, insa fara succes.
Trupurile au fost descoperite aproape de locul unde fetele au fost vazute ultima oara. Expertii presupun ca moartea celor doua fete a survenit la scurt timp dupa ce au trecut pe sub pod, disparand din campul vizual al celor de pe mal. Forta puternica a apei le-a tras, iar trupurile lor, poate deja fara viata din cauza temperaturii scazute, s-au incurcat in vegetatie.
Publicitate
Duminica, nivelul apei a scazut semnificativ, revenind la normal, iar cadavrele au iesit la suprafata. Familiile victimelor au fost imediat informate dupa identificarea acestora.
Cele doua trupuri au fost gasite pe malurile raului Natisone, unul la 700 de metri de albia raului si celalalt la aproximativ un kilometru distanta.
Operatiunile de recuperare sunt in desfasurare. Bianca si Patrizia au fost identificate de pompieri si echipele de protectie civila care desfasoara activitati de cautare de trei zile.
Cautarile continua pentru a treia persoana disparuta, tanarul Cristian Molnar (25), roman rezident in Austria, care era cu fetele inainte ca toti trei sa fie luati de curenti.
Presa italiana continua sa publice declaratiile martorilor care au asistat neputinciosi la disparitia tinerilor. De exemplu, soferul autobuzului scolar municipal din Premariacco, care trecea pe podul roman, a declarat:
„Tinerii erau in panica, dar situatia nu era inca compromisa: doar cativa metri de apa ii desparteau de siguranta. Din pacate, erau nehotarati ce sa faca: cautau cel mai jos punct de unde puteau trece, dar s-au panicat. Eu am sunat imediat la politie.”
Ultimul videoclip, filmat vineri, ii arata pe cei trei imbratisandu-se disperat, ingroziti de raul care ii inconjura. Este o imagine sfasietoare, care, din pacate, ar putea inchide albumul foto al vietilor lui „Patry”, „Bia” si „Cristi”.
Mama Patriziei a presimtit tragedia?!
Inainte ca fiica ei sa fie gasita fara suflare, mama Patriziei facea declaratii sfasietoare. Femeia povestea ca Bianca si Cristi, prietenii fiicei sale, au venit in Italia in vizita si au invitat-o pe Patrizia sa se revada.
Pentru ca tanara era destul de obosita, mama ei a sfatuit-o sa ramana acasa, dar Patrizia nu a ascultat-o. Fata a plecat sa isi faca fotografii cu prietenii ei, dar nu s-a mai intors acasa.
„Au vizitat-o doi prieteni, o fata şi logodnicul ei care sta in Austria. Ea a avut un examen azi. Mi-a zis: lasa-ma sa ma duc, stam puţin impreuna şi facem nişte poze. Iar eu am sfatuit-o sa nu se duca pentru ca era obosita. Cu o seara inainte fusese şi la serviciu. Dar mi-a spus apoi: hai, nu te supara, lasa-ma sa ma duc. Şi uite aşa, intr-un final, i-am spus: du-te, draga mea”, a declarat mama Patriziei.