Sfantul Ilie 2022. Ce este bine sa faci inainte de miezul noptii. Asa aduci binele in casa ta

Publicitate

Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul este praznuit de crestinii ortodocsi pe 20 iulie. A trait cu opt veacuri inainte de Nasterea Mantuitorului, in vremea domniei regelui Ahab din Samaria si a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia in cetatea Tesve din Galaad (Israel).

Sfantul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab si ii vesteste ca Dumnezeu va pedepsi poporul cu seceta din cauza inchinarii la zeul Baal. Pentru ca regele poporul lui Israel au nesocotit prorocirile lui Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani si jumatate. De teama maniei regelui, Ilie se ascunde intr-o pestera, unde a fost hranit de corbi, cu paine si carne, iar apa bea din parau.

Spre sfarsitul anilor de seceta, pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Proorocul Ilie ii propune regelui sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde sa se roage lui Dumnezeu, mai intai inchinatorii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal, iar norii cerului au adus ploaie.

Publicitate

Pacatele pamantene ale lui Ilie au fost iertate de Dumnezeu, cel mai mare pacat fiind uciderea parintilor sai, la indemnul diavolului. La plecarea din aceasta viata, el a fost urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de cai albi inaripati.

In popor se spune ca Sfantul Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc, pentru a-i pedepsi pentru raul care-l fac.

In ajunul praznicului, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa, se dezbracau si, goale se scaldau in lanurile de canepa. Apoi daca visau canepa verde, era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi, dar daca visau canepa uscata, urmau sa se marite cu oameni batrani.

In dimineata de Sfantul Ilie, se culegeau plante de leac, busuioc si se puneau la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camere, pentru a feri gospodaria de farmece si de boli.

Pana la 20 iulie se spune ca nu e voie sa se bata pomii fructiferi, pentru a nu aduce grindina, dar dupa ziua sfantului se astern ploile de vara. Este miezul verii pastorale, cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate pentru prima data dupa urcarea oilor la stana.

Se mai spune ca acesta este ultimul praznic al verii, intrucat vara isi va intoarce deja fata spre sezonul autumnal, frunzele ingalbenesc, iar soarele nu mai dogoreste la fel ca pana acum.

Totodata, pentru a va merge bine in restul anului, in aceasta seara, inainte de miezul noptii se rosteste o rugaciune speciala:

“Preamarite si preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pamant cu viata ta ingereasca, cu ravna ta fierbinte catre Dumnezeu Atottiitorul, cu semnele si cu minunile tale, si cu marea lui Dumnezeu bunavointa fata de tine, fiind ridicat la cer cu trupul intr-un car de foc;

Invrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, in timpul schimbarii Lui la fata, acum salasluind in locasurile raiului si stand in fata tronului Imparatului ceresc, auzi-ne pe noi pacatosii si nevrednicii, care in ceasul acesta stam in fata sfintei tale icoane, si cu umilinta alergam catre mijlocirea ta.

Departeaza de la noi, preamarite proorocule, prin mijlocirea ta catre Domnul, dreapta manie a lui Dumnezeu; apara orasele, satele si tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de neintelegeri intre frati, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi.

Prin rugaciunile tale, preamarite, intareste poporul nostru binecredincios si ajuta-l in toate faptele lui bune. Mijloceste, proorocule al lui Dumnezeu, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, intelepciune in purtare si invatatura, cucernicie si tarie in ispite;

Judecatorilor daruieste-le nepartinire si lepadare de pofta castigurilor, dreptate si mila fata de cei obijduiti; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, mila si dreapta judecata, iar dreptcredinciosilor supunere si ascultare fata de carmuitori, cum si indeplinirea cu sarguinta a tuturor indatoririlor lor; ca astfel, in pace si cucernicie, sa petrecem veacul acesta.

Sa ne invrednicim de impartasirea bunatatilor celor vesnice in Imparatia lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune, impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Publicitate

Author: Camelia

Drimboi Camelia este redactor sef al siteului noutati.info Editor cu mare experienta in alegerea celor mai bune stiri pentru cititori. Pasionata de astrologie, horoscop, bucatarie, retete culinare, showbiz, vedete, sanatate, evenimente politice recente, are o vasta experienta redactionala, lucrand pentru proiecte majore in Romania ( andreilaslau.ro; sanatateinbucate.com, bucatarianoastra.online samd ). Specializată în continut video, a fost social media manager pe cele mai mari pagini de Facebook din Romania, generand continut valoros cu engagement masiv si milioane de vizualizari. A lucrat pe teme de alimentație, sănătate, știrile zilei, politică, naturiste.