Nicusor Dan a votat in Bucuresti. Mesaj ferm despre alegeri, coruptie si viitorul Capitalei
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, si-a exercitat dreptul constitutional de vot duminica dimineata, putin dupa ora 09:00, intr-o sectie din Capitala. Seful statului a fost insotit de partenera sa, Mirabela Gradinaru, iar la iesirea din cabina de vot a facut primele declaratii publice, oferind detalii despre criteriile care au stat la baza alegerii sale si despre asteptarile privind viitorul administratiei locale.
Nicusor Dan, la urne in Bucuresti
Presedintele s-a prezentat la o unitate de invatamant din Bucuresti pentru a-si vota candidatul preferat la Primaria Capitalei. Mesajul sau s-a concentrat pe integritate, valori occidentale si responsabilitate administrativa, teme care au marcat constant discursul sau public.
”E important ca primarul care va fi ales sa aiba in spate cat mai multe voturi pentru legitimatate. Ca de obicei am votat pentru o Romanie in Occident, pentru aceste valori care cred eu ca ne definesc si pentru ca e un oras pe care il cunosc de foarte mult timp si pentru care am militat, cunoscand tentatiile de la Primaria Capitalei, am votat pentru cineva de care sunt sigur ca nu se apropie de zona de coruptie si de mafia imobiliara care e extrem de tentanta la Primaria Capitalei.
Sunt niste alegeri simbolice, care dau o directie pe politica nationala dar nu mai mult de-atat. Coalitia nu are niciun motiv sa nu functioneze din cauza asta. Sunt absolut convins (n.r. – ca va functiona coalitia, indiferent de rezultat). De mult nu am mai votat pentru altcineva in afara de mine”, a transmis Nicusor Dan.”
De ce nu a votat partenera sa
Intrebat de jurnalisti de ce Mirabela Gradinaru nu a votat, presedintele a raspuns cu umor, precizand ca ”raman datori cu un raspuns”, dar a subliniat ca ”nu exista probleme in familia noastra”. Declaratia a starnit reactii, fiind una dintre putinele ocazii in care seful statului a facut o referire personala in spatiul public.
Declaratia completa a presedintelui
„Vreau sa ii invit pe bucuresteni sa iasa la vot, indiferent de optiuni. E important ca primarul sa aiba cat mai multe voturi, pentru a avea legitimitate. Eu am votat pentru o Romanie occidentala, pentru ca e un oras pe care il cunosc si am militat de mult timp. Cunoscand tentatiile care sunt la Primaria Capitalei am ales pe cineva care sa nu se apropie de mafia imobiliara.
Sunt niste alegeri simbolice, care dau o directie pe politica nationala, dar cam atat. Coalitia nu are de ce sa nu functioneze din cauza asta. De mult nu am mai votat pentru cineva in afara de mine.
Care sunt proiectele pe care ati vrea sa le continue noul primar – Am realizat anul trecut un referendum pe doua teme esentiale. Pe bani, pentru ca este nevoie la Primaria Generala de bani pentru mari proiecte, lucruri care tin de transportul public, termoficare. Pe de alta parte, sa concentram problema urbanismului la Primaria Capitalei.
Ar putea noul primar sa fie viitor candidat la presedintie? – Nu am facut calculul asta, traim in democratie si este posibil, dar nu am facut acest calcul.
Undeva in 7-8 ani ar putea sa se rezolve problema termoficarii, a transportului apei, pentru ca cealalta problema, cea de la Elcen, nici nu ne-am apucat de ea. De 15 ani vrea Primaria sa preia Elcen, dar pentru asta e nevoie de bani, bani de la sectoare. Nu se pune problema de alte taxe, in afara de ce a fost deja anuntat, cresterea impozitului pe proprietate.”, a transmis liderul de la Cotroceni.
Candidatul pentru functia de primar al Capitalei – o cursa stransa
In cursa pentru postul de primar general intra patru nume importante ale politicii romanesti, dupa ce Nicusor Dan a castigat alegerile prezidentiale si a eliberat functia: Ciprian Ciucu (PNL), Daniel Baluta (PSD), Catalin Drula (USR) si Anca Alexandrescu (independenta sustinuta de AUR). Competitia electorala este una dintre cele mai disputate din ultimii ani, cu implicatii importante atat pentru administratia locala, cat si pentru directia politica nationala.
Prezenta presedintelui la vot si mesajele sale privind integritatea si responsabilitatea administrativa vor ramane, fara indoiala, un reper al zilei electorale, intr-un context in care Capitala se pregateste pentru un nou inceput.