Incredibi! Fiica minora a lui Victor Ponta a fost data jos din autobuzul care o ducea la aeroport in Oman! Ministrul Oana Toiu ar fi dat ordinul

Publicitate

O situatie controversata a aparut in jurul unei operatiuni de repatriere organizate de autoritatile romane pentru copii aflati in Emiratele Arabe Unite. Daciana Sarbu si Victor Ponta au declarat joi ca fiica lor, Irina, ar fi fost eliminata de pe lista pasagerilor unui avion de repatriere asistata de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), aeronava fiind destinata aducerii in tara a 28 de copii ramasi blocati in regiune din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

Potrivit informatiilor facute publice de familie, Irina Ponta ar fi fost initial inclusa in grupul copiilor transportati catre aeroport, insa ulterior ar fi fost coborata din autocarul care ii ducea la zborul spre Romania.

Daciana Sarbu: Irina ar fi fost considerata „o vulnerabilitate”

Daciana Sarbu a declarat pentru Antena 3 ca fiica lor a fost scoasa din autocarul care transporta copiii spre aeroport si ca explicatia primita ar fi fost legata de numele pe care il poarta.

Potrivit acesteia, Irina ar fi ramas singura in sediul Consulatului Romaniei din Dubai, iar familia a incercat ulterior sa gaseasca sprijin pentru a o ajuta pana la gasirea unei solutii de transport.

Fostul europarlamentar a precizat ca au reusit sa ia legatura cu romani stabiliti in Emiratele Arabe Unite, care au intervenit pentru a o sprijini pe adolescenta in aceasta situatie.

Victor Ponta: „A dat-o doamna Ţoiu jos din avionul care aducea romani”

La randul sau, Victor Ponta a acuzat ca decizia de a nu permite imbarcarea fiicei sale ar fi fost luata direct de ministrul Afacerilor Externe, Oana Toiu. Fostul premier a explicat si motivul pentru care Irina se afla in Emiratele Arabe Unite.

„Da, a dat-o doamna Ţoiu jos din avionul care aducea romani pe fiica mea minora, Irina. Irina nu era in vacanţa, ci la New York University din Abu Dhabi.

A sunat ea personal la consulul din Dubai sa nu o lase sa se urce in avionul spre Bucureşti, deşi e minora şi este singura acolo. A ţipat la consul ca fata e o ‘vulnerabilitate’ şi ca ii interzice sa o urce in avion!

Acum e singura in Dubai şi cautam sa gasim un loc pe un zbor sa vina in Europa. Cam rau am ajuns cu Romania”, a declarat Ponta pentru Cotidianul.

Declaratiile fostului premier au starnit numeroase reactii in spatiul public, in contextul sensibil generat de operatiunile de evacuare a cetatenilor romani din zona afectata de tensiunile militare.

Explicatiile ministrului de Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Toiu, a fost intrebata joi, intr-o conferinta de presa, daca a intervenit in cazul fiicei lui Victor Ponta. Oficialul a respins acuzatiile si a explicat ca prioritatea in operatiunile de transfer catre Romania o au grupurile scolare si cazurile medicale urgente.

„Chiar daca respectam şi inţelegem nevoia fiecarui parinte sa-şi ştie imediat copilul acasa, avem anumite criterii. De exemplu, grupurile şcolare, cazurile medicale. Au existat inclusiv cazuri de femei insarcinate care nu sunt pe acest zbor pentru ca au optat pentru alte variante sau pentru ca nu au putut sa vina insoţite.

Noi nu luam decizii individuale privind apartenenţa politica a parinţilor unui copil, nici ca prioritizare, nici ca deprioritizare. Dar ce pot sa-i spun acum public domnului Ponta, aşa cum pot sa-i spun oricarui parinte, este ca vom face tot ce ţine de noi sa existe rute pentru Romania şi vom asigura prioritate in continuare copiilor. Un element important insa este ca aceasta prioritate, asa cum este ea in acest moment gandita, tine de ordinea, inclusiv a varstelor copiilor. Vom considera bebelusii, copiii care au o varsta prescolara, scolara, o prioritate mai mare decat copiii care sunt de o varsta aproape de cea a adultilor”, a declarat Oana Ţoiu.

Publicitate

Ministrul a reiterat ca „nu exista de la ministrul de Externe al Romaniei nicio decizie care sa implice includerea sau excluderea niciunui copil pe baza criteriilor de apartenenţa politica ale parinţilor”.

Oana Toiu a subliniat ca „un ministru nu decide si nici n-ar trebui sa decida cazuri cu nume si prenume”.

„Nu voi comenta cu nume si prenume cazuri, asa cum n-am comentat niciodata de la inceputul acestui mandat nicio intrebare cu nume sau prenume. Ce pot sa va zic, insa, este ca datoria Consulatului Romaniei, care trebuia respectata cu strictete, era de ordine a acestor prioritati (…) Nu exista de la Ministrul de Externe al Romaniei nicio decizie care sa implice includerea sau excluderea niciunui copil pe baza criteriilor de apartenenta politica ale parintilor”, a explicat ea.

Oficialul a mai precizat ca „niciodata nu a existat nicio instructiune fata de nimeni din echipele consulare ale Romaniei ca apartenenta politica a cuiva sa fie criteriu de excludere sau de includere”.

„Nu stiu daca fata domnului Ponta este sau nu parte a unui grup scolar. Daca ar fi fost parte a unui grup scolar, nu ar fi existat un criteriu care sa implice ca nu poate fi in autocar sau in avion. Nu stiu daca fata domnului Ponta este sau nu este caz medical. Ce stiu insa este, si pot sa confirm, ca am spus tuturor consulilor ca nu trebuie sa existe exceptii de la aceste criterii, decat daca indeplinim toate celelalte criterii, se confirma existenta unor locuri aditionale, moment in care ar trebui informatii instantaneu toti cetatenii Romaniei care s-au inscris in atentia consulara, care s-ar incadra in acea categorie”, a punctat ea.

Mesajul transmis pe Facebook de ministrul de Externe

Anterior, Oana Toiu a transmis si un mesaj pe Facebook, in care a subliniat ca intelege ingrijorarea parintilor, insa echipele consulare trebuie sa respecte criteriile stabilite pentru evacuarile umanitare.

„Sunt insa şi intr-un rol instituţional care imi impune sa respectam increderea cetaţenilor, mai ales in momente de criza şi ingrijorare justificata. Deşi inţeleg pe deplin fiecare parinte, echipele consulare nu se pot abate de la criteriile de nivel de urgenţa. Ca parinţi facem tot ce este in puterea noastra pentru copiii noştri, acum sunt in şedinţa cu miniştri din Orientul Mijlociu pentru a discuta soluţii, avem sute de copii romani care sunt blocaţi departe de casa şi treptat se intorc şi vom continua efortul diplomatic pentru acces pentru zborurile spre Romania. Dar, dincolo de rolul de parinte, in rolul instituţional nu putem ceda presiunii pentru ca intre ingrijorarile legitime ale parinţilor nu putem face ierarhii”, a scris Toiu.

Ministrul a precizat ca echipele consulare trebuie sa respecte criteriile stabilite pentru evacuari, care acorda prioritate grupurilor scolare si cazurilor medicale cu risc ridicat.

„Inţeleg ca in spaţiul public au aparut reproşuri din mediul politic de la un fost premier privind urgenţa cu care dumnealui ar dori ca fiica sa sa ajunga acasa. Il inţeleg dar poate ca in tumultul acestor zile nu au ajuns la dumnealui informaţiile din conferinţele de presa privind criteriile pe baza carora stabilim ordinea in care informam persoanele pe care le avem in evidenţa consulara.

Nu aş vrea sa transformam o perioada deja foarte grea pentru echipele consulare care gestioneaza cazurile şi aplicarea criteriilor intr-o noua rafuiala politica. Avem ceva mai important de facut acum iar pentru deciziile din aceste zile nu politica este cea care le ghideaza. Apartenenţa politica a parinţilor nu este o informaţie care sa faca parte din detaliile cerute şi nici nu poate fi criteriu de prioritizare.

Nu ministrul trebuie sa decida cine are locuri mai in faţa, nici daca cineva este sau nu bolnav. Ministrul trebuie sa decida ca nu apartenenţa politica devine criteriu pentru evacuari”, a transmis ministrul.

Publicitate